Usain Bolt – cum se câştigă o secundă în 100 de ani
Usain Bolt – cum se câştigă o secundă în 100 de ani
Timp de un secol recordul la proba vedetă a atletismului a fost corectat doar cu o secundă
Pe 6 iulie 1912, americanul Donald Fithian Lippincott uimea lumea alergând 100 de metri în zece secunde şi şase sutimi. Recordul său avea să fie îmbunătăţit de Charlie Paddock, în anii ’20 cu două sutimi, iar apoi în anii ’30 de canadianul Percy Williams cu încă o sutime. Limita celor 10 secunde părea să fie un obstacol imposibil de trecut de om. Aveau să treacă 38 de ani, până când americanul Jim Hines avea să dovedească contrariul, alergând 100 de metri în 9,95 secunde la Olimpiada din Mexic, din 1968.
Odată cu introducerea cronometrului electronic, în 1977, proba de 100 de metri s-a transformat în cursa sutimilor de secundă. Borna a coborât la timpul de 9 secunde şi 90 de sutimi, primul care a depăşit-o fiind canadianul Ben Johnson – 9,83 de sutimi în 1987. Mai târziu s-a descoperit, însă, că atletul se dopase, astfel că performanţa sa a fost anulată. Borna a fost dată peste cap de Carl Lewis, în 1991, acesta alergând suta în 9 secunde şi 86 de sutimi şi din nou de Maurice Greene, care a dus recordul la 9 secunde şi 79 de sutimi în 1999. Acum am intrat în era Usain Bolt, care în doi ani a doborât pragurile sutimilor de secundă la 9 secunde şi 69 în 2008 şi acum la 9,58 la Campionatul Mondial de la Berlin.
„Fulegrul” Usain Bolt
Deţinătorul actualului record la proba de 100 de metri, Usain Bolt s-a născut în patria sprinterilor – Jamaica, într-o zonă rurală. Încă de mic, Bolt a uimit prin contraste. Suferea de scolioză, însă talentul nativ pentru sprint era uimitor. Avea 1,96 metri încă de la 15 ani, dar statura care îl recomanda pentru alte sporturi nu l-a împiedicat să rupă pământul fugind într-o probă unde, de obicei, succes au atleţii mai scunzi şi mai uşori. La 15 ani a devenit cel mai tânăr campion mondial la juniori la proba de 200 de metri.
Apoi a avut de luptat cu accidentările care l-au ţinut departe de pistă timp de doi ani. În ciuda firii relaxate şi a faptului că îi place să petreacă, Bolt a prins din nou aripi sub comanda antrenorului Glen Millis. Iar recordurile mondiale au început să cadă. “De fiecare dată când mi se pare că am făcut o cursă perfectă, antrenorul meu îmi spune că se putea mai bine. De fiecare dată când cred că am reuşit ceva extraordinar, el îmi zice că nu e aşa şi că mai am de muncit”, povesteşte Bolt relaţia cu antrenorul despre care spune că îi este ca un al doilea tată. Exact acesta este şi motivul pentru care Bolt nu se mulţumeşte cu recordul său de 9,58.

Bolt vrea să alerge sub 9,40
“Cred că totul este posibil. Ştiu că pot să alerg această distanţă în 9,40. Cred că mă voi opri la acest timp”, a spus jamaicanul după ce a stabilit actualul record, adăugând că este încă tânăr şi nu trebuie tratat deja ca o legendă.
“Eu o legendă? Mă îndrept către asta în următorii doi ani, nu pot încă să fiu. Trebuie să realizez aceste performaţe şi în anii viitori. Nu ştiu dacă sunt cel mai bun sprinter din istorie. Fanii trebuie să stabilească acest lucru”.
Viteza fulgerătoare a lui Bolt a dat naştere şi la controverse. Cum poate cineva să alerge atât de repede fără să fie dopat? Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Jacques Rogge, este convins, însă, că nu e cazul. “Bolt este unul dintre sportivii cei mai vizaţi, el a fost controlat de zeci de ori şi de fiecare dată a ieşit negativ... Am convingerea că este curat şi că nu există niciun motiv de îndoială în privinţa sa”, a declarat oficialul.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pe 6 iulie 1912, americanul Donald Fithian Lippincott uimea lumea alergând 100 de metri în zece secunde şi şase sutimi. Recordul său avea să fie îmbunătăţit de Charlie Paddock, în anii ’20 cu două sutimi, iar apoi în anii ’30 de canadianul Percy Williams cu încă o sutime.
astia cu banii facuti pe nimic nu-i opreste nimeni . eu m-am saturat deja la comentarii numa de astia dau e teapa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!
baiatule, autorule de articol ! ce stii tu despre sport ? daca tu confunzi o sutime cu o zecime ce credibilitate ai ? la inceputul articolului spui "pe 6 iulie 1912, americanul donald fithian lippincott uimea lumea alergând 100 de metri în zece secunde åŸi åŸase sutimi." e vorba de 10,6 adica zece secunde si sase zecimi ! pe vremea aia recordurile se realizau la zecime de secunda ca nu aveau oamenii instrumente ca astazi. in 1960 la jocurile olimpice de la roma germanul armin harry a atins 10,0 secunde, deci tot la zecime. mai studiati, jurnalisti de doua sutimi de bani !!!
cine pune intrebarea "cum poate cineva sa alerge asa de repede, fara sa fie dopat?" este naiv sau habar n-are de sport. diferentele de cateva sutimi de secunda, de la un record la altul confirma faptul ca ultimul record, de 9,58 sec. nu este rezultatul unui dopaj. orice alergator, la fiecare cursa de antrenament obtine un alt timp, diferentiat in sutimi de sec. asa se intampla la orice record, in cursa oficiala se poate prinde un timp bun, iar daca cursa s-ar repeta, acelasi alergator poate obtine un timp mai slab.
l-ati uitat pe donovan bailey - canadianul ...care a alergat 9,84 !!!