|
Atmosferă Locuitorii invizibili din cer
Fără bacteriile din nori nu am avea parte de ploaie
de Bogdan MUNTEANU | 05 MARTIE 2008
Organismele unicelulare din nori ajută la formarea precipitaţiilor
Microbii, responsabili de ploile din zilele călduroase
Cu cât în atmosferă sunt prezente mai multe bacterii, cu atât zona respectivă este mai bogată în precipitaţii
Norii care dansează pe cer nu s-ar transforma niciodată în binefăcătoare preci-pitaţii, dacă nu ar fi populaţi de bacterii care ajută la coagularea picăturilor de ploaie, afirmă un studiu al Universităţii de Stat din Louisiana. Cercetătorul Brent C. Christner consideră că, pe lângă particulele abiotice – firicele de praf purtate de vânt, cenuşa răspândită prin coşurile de fum ale uzinelor şi emisiile solide eliberate de motoarele cu reacţie –, ar trebui avut în vedere şi rolul bacteriilor în formarea ploii.
Potrivit LiveScience.com, numeroasele bacterii din atmosferă colectează apa sub forma unor cristale care pot lua forma unei picături de ploaie sau a unor fulgi de nea, iar cu cât aceste mici organisme vii sunt mai prezente în aer, cu atât în locul respectiv sunt precipitaţii mai bogate. De pildă, precipitaţiile foarte sărace de deasupra Antarcticii nu pot fi puse exclusiv pe lipsa prafului şi a poluării industriale care să ofere particulele necesare în jurul cărora să se coaguleze apa. În acea zonă a Terrei, Christner a constatat că atmosfera este şi săracă în bacterii, care nu prea au cu ce să hrănească în întinderile permanent îngheţate. La această concluzie s-a ajuns după colectarea de mostre de zăpadă de pe toate continentele.
În schimb, în anumite zone din statul american Montana (nord-vest) şi din Franţa s-a descoperit că există o concentraţie mare de bacterii care ajută la formarea ploii. Totuşi, nici măcar în cazul atmosferei de deasupra Antarcticii nu se poate vorbi despre o „concentraţie zero de bacterii”, căci acestea pot circula zeci de mii de kilometri în jurul Pământului. De fapt, aceasta este „strategia” lor de înmulţire. Vântul ridică în aer bacteriile de pe plante sau chiar din sol (când acesta este răscolit prin arat), astfel că acestea călătoresc reuşind să colonizeze toată suprafaţa Terrei. Practic, în afara omului, numai bacteriile reuşesc să aibă o răspândire unitară pe toată planeta.
Ploaia cu soare, generată de bacterii?
Cercetătorii din Louisiana au descoperit, de asemenea, că bacteriile în jurul cărora se formează picăturile de ploaie predispun la apariţia ploilor de vară. De regulă, nucleii anorganici condensează apa la temperaturi atmosferice sub 10 grade Celsius. Dar bacteriile reuşesc să formeze picături de ploaie la temperaturi care depăşesc această limită, aşadar şi în zilele toride de vară. Totuşi, Christner nu deţine toate explicaţiile privind rolul bacteriilor în formarea ploii, pentru că mostrele de precipitaţii analizate căzuseră deja pe sol. O teorie cuprinzătoare privind rolul organismelor unicelulare din aer în apariţia precipitaţiilor nu se poate face decât după colectarea de mostre din norii de deasupra mai multor regiuni de pe Terra.
|
Postat de gandul.info la 5.03.2008 01:54
Norii care dansează pe cer nu s-ar transforma niciodată în binefăcătoare preci-pitaţii, dacă nu ar fi populaţi de bacterii care ajută la coagularea picăturilor de ploaie, afirmă un studiu al Universităţii de Stat din Louisiana.