Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
52077 vizualizări 4 mar 2017

Cutremurul de 7,2 grade care a avut loc pe 4 martie 1977 a afectat doar în Bucureşti mii de imobile, deşi doar în jur de 30 s-au prăbuşit complet. O notă informativă trimisă de un turnător al Securităţii dintr-un institut de construcţii arată că a fost vorba, conform statisticilor oficiale de la vremea respectivă, de peste 1.500 de imobile P+4 la nivelul Capitalei care aveau nevoie de consolidări, iar la nivelul sectoarelor peste 6.000 de imobile, după ce 34 se prăbuşiseră la cutremur sau fuseseră demolate pentru că nu se mai susţineau. Documentul arată cum ordinele venite de sus au dus însă la sistarea consolidării acestor clădiri afectate de cutremur şi la lucrări făcute de mântuială, în ciuda recomandărilor proiectanţilor şi inginerilor, ba chiar şi a specialiştilor veniţi din URSS şi China, care îi avertizaseră pe comuniştii români să nu recurgă la lucrări „de cosmetică”, pentru că ar fi foarte periculos, arată un document găsit în arhiva CNSAS de Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.

Informatorul Securităţii, cel mai probabil un inginer sau proiectant, arată că ordinul era să se înceteze consolidările suplimentare anti-cutremur, iar reparaţiile să se facă doar la avariile „vizibile” produse de cutremur, însă chiar şi soluţiile alese pentru acestea nu asigurau siguranţa seismică.

Gheorghe Ursu, care a fost anchetat de Securitate şi a murit din cauza bătăilor primite în timpul anchetei şi în arestul Miliţiei, unde era încarcerat în 1985, era el însuşi inginer şi în 1977 fusese numit responsabil pentru consolidarea blocului Patria, afectat de cutremur. Nota de la Securitate arată că proiectanţii, constructorii şi chiar locatarii unor imobile afectate de cutremur erau îngrijoraţi şi protestau faţă de lucrările care nu asigurau siguranţa seismică a clădirilor, iar inginerul Gheorghe Ursu este chiar citat spunând că este gata să ignore ordinul de la centru şi să plătească din propriul salariu realizarea unor lucrări suplimentare de consolidare anti-cutremur, la blocul Patria. Un grup de locatari ar fi deschis chiar un proces împotriva constructorilor, arată informatorul Securităţii.

Informatorul Securităţii le-a mai furnizat agenţilor şi o listă cu clădiri din Bucureşti, unde fuseseră realizate lucrări de consolidare neconforme sau unde apăruseră avarii şi grave chiar şi la câteva luni după cutremur, din cauza reparaţiilor de proastă calitate.

Notiţele personale ale inginerului Ursu, publicate de fiul său, arată că de fapt ordinul respectiv venise chiar de la Nicolae Ceauşescu. Ursu a participat în iulie 1977 la o şedinţă cu Ceauşescu şi alţi proiectanţi şi ingineri şi a notat fragmente din ce s-a vorbit acolo. Dictatorul era foarte nervos pe faptul că „profesorii” exagerează şi că vin cu soluţii de consolidare care costă foarte mult, uneori şi „de două ori cât o clădire nouă”. De asemenea, Ceauşescu a ordonat ca specialiştii să înceteze să mai verifice toate structurile de rezistenţă ale clădirilor din Bucureşti şi să se limiteze la cele vizibile, acuzându-i chiar că intră ilegal în casele oamenilor, că creează „psihoză” şi că „demolează Capitala”.

„Cică s-au găsit clădiri fără fundaţii. Nu ne apucăm să facem ce nu s-a făcut cu 40 de ani sau 50 de ani în urmă! Tot felul de lucruri de domeniul romanelor de aventuri, cu expertize, încercări, echipe de specialişti... V-a pus pe voi careva să măsuraţi cum s-a construit acum 50 de ani? Ce-i asta profesorii? Nu lor le-am dat ordinul să punem ordine în capitală. Voi, activul de partid răspundeţi de fiecare zid distrus. (...) S-au apucat să ciocănească să vedem fisuri ascunse. Am fost de acord, dar nu să demolaţi capitala. Se opreşte orişice echipă de verificare, am dat ordine la Miliţie şi Procuratură să-i bage la închisoare. Cine le dă voie să intre în domiciliul cetăţenilor? (...) Să nu ne impresioneze că-i profesor, va trebui să vedem cine plăteşte ce s-a distrus. (...) Nu se mai admite nici o reparaţie capitală. La fel se întâmplă cu ministerele; vin cu soluţii care costă de 2 ori cât o clădire nouă. Să ne adresăm direct meseriaşilor fără forme birocratice şi financiare: sunteţi 10 inşi, vă dau 5.000 de lei, faceţi aici şi aici”, ar fi spus Ceauşescu în şedinţa respectivă, conform notiţelor inginerului Gheorghe Ursu, publicate de fiul său.

Informaţiile din notiţele lui Ursu se coroborează cu nota informativă primită la Securitate, în care informatorul arată că au existat într-adevăr şi soluţii de consolidare exagerate ale specialiştilot, însă ordinul venit „de la Inspectorat” în iulie 1977 a fost de a repara doar avariile „vizibile”, contrar proiectelor de consolidare avizate cu doar câteva luni înainte, în perioada martie-iunie 1977.

„Ca inginer cu o lungă experienţă şi specializare în lucrări de rezistenţă, inclusiv anti-seismică, Gheorghe Ursu a fost desemnat imediat după cutremurul din 1977 ca şef de proiect la Blocul Patria/ARO de pe bulevardul Magheru din Bucureşti. În această calitate, Babu a participat pe 4 iulie 1977 la singura şedinţă cu şeful statului, moment în care s-a convins mai mult ca oricând de "paranoia" şi criminalitatea acestuia. Ceauşescu a adunat toţi factorii de răspundere din construcţii, de la ministru până la şefii de şantiere, pentru a le da ordinul de a opri consolidările blocurilor avariate, cu consecinţe dezastruoase, după cum relevă chiar o notă informativă şi un document de sinteză al Securităţii”, scrie Andrei Ursu pe site-ul său.

Lista imobilelor unde apăruseră avarii post-cutremur sau se făcuseră lucrări de mântuială

Securitatea a primit de la informatorul său o listă cu 14 imobile unde erau probleme din cauza schimbării de strategie adoptate de la centru, cel mai probabil din ordinul lui Ceauşescu. Documentul arată că Securitatea a dispus verificarea acestor imobile, majoritatea fiind situate în centrul Capitalei. Multe dintre acestea sunt încadrate şi acum în clasa de risc seismic I, cu risc de prăbuşire la cutremur.

1. „Hotel Ambasador: la începutul lunii iulie un stâlp la casa scării secundare s-a rupt brusc”. Conform Primăriei Capitalei, clădirea de pe Magheru 6-8, „garajul Ciclop”, construită în 1928, reprezintă pericol public, fiind încadrată în 2016 la clasa I de risc seismic (risc ridicat de prăbuşire la cutremur).

2. „Hotel Union: înainte de 23 august s-au rupt 3 stâlpi expulzând betonul şi flambând armătura. Stâlpii nu erau consolidaţi, deşi era prevăzut în proiectul IPB”.

3. „Hotel Patria: Ing. Ursu (IPB) a afirmat că va cămăşui 2 stâlpi peste avizul IGSCI chiar dacă va suporta costul lucrării”. Conform Primăriei Capitalei, blocul de pe Magheru 12-14, unde se află fostul cinematograf Patria, este construit în 1929-1931 şi reprezintă pericol public, fiind încadrat la clasa I de risc seismic (risc ridicat de prăbuşire la cutremur).

4. „Bloc Domniţa Anastasia nr. 17: Un stâlp central în casa scării s-a rupt înainte de 23 august, după ce s-au scos popii”. Conform Primăriei Capitalei, imobilul respectiv a fost construit în 1930 şi este neîncadrată într-o categorie de risc seismic, recomandarea fiind pentru clasa a III-a de risc, a clădirilor care la cutremur pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante.

5. „Str. Spătarului 1A: proiectantul ICPMC a prevăzut cămăşuirea a 37 de stâlpi nivel din 174 (21%), 3 grinzi din 216 (0,9%) din planşeul peste subsol. În avizul ICCPDC nr. 846/19.07/1977 se avizează numai cămăşuirea a 2 stâlpi şi a 6 grinzi”. Conform Primăriei Capitalei, imobilul respectiv a fost construit în 1942 şi este încadrat la risc seismic clasa a II-a – clădiri care la cutremur pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă.

6. „Str. Beldiman nr. 1: s-a indicat prin proiect consolidarea unui număr de 45 elemente avariate. S-a aprobat 5-6”. Conform Primăriei Capitalei, imobilul respectiv a fost construit în 1940 şi reprezintă pericol public, fiind încadrată la clasa I de risc seismic, risc ridicat de prăbuşire la cutremur.

7. „Str. Xenopol 3: prin proiect s-a prevăzut consolidarea a 12 stâlpi din parter, etajul 1 şi etajul 2. Inspectoratul a aprobat 4 apoi încă 3”. Conform Primăriei Capitalei, imobilul respectiv a fost construit în 1940 şi reprezintă pericol public, fiind încadrată la clasa I de risc seismic, risc ridicat de prăbuşire la cutremur.

8. „Str. Brezoianu nr. 29A: s-a renunţat la betonările armate la stâlpii de rezistenţă, procedându-se la manşonarea acestora şi la injectări cu răşină”. Conform Primăriei Capitalei, clădirea este construită în 1930 şi este încadrată la risc seismic clasa a II-a – clădiri care la cutremur pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă.

9. „Bloc 103 şos. Colentina 60: - blocul prezintă fisuri la grinzi şi stâlpi. Betonul turnat la subsol nu are pantă pentru scurgerea apelor de infiltraţie. Adăposturile ALA sunt pline cu apă”.

10. „Calea Victoriei 105: la scara A două grinzi fisurate, iar la scara B un stâlp de rezistenţă fisurat, dar nu s-au luat măsuri de consolidare, tencuindu-se fisurile”. Conform Primăriei Capitalei, clădirea de lângă Piaţa Amzei este construită în 1959 şi este încadrată la risc seismic clasa a II-a – clădiri care la cutremur pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă.

11. „Calea Dorobanţi: S-au făcut faţadele dar unele apartamente mai sunt consolidate cu stâlpi de lemn”. Conform Primăriei Capitalei, multe imobile de pe Calea Dorobanţi sunt încadrate în diverse clase de risc seismic.

12. „Batiştei 17: Lucrările de consolidare s-au redus la decopertarea pereţilor şi acoperirea fisurilor cu mortar. Constructorii afirmă că lucrările sunt de mântuială”. Conform Primăriei Capitalei, clădirea este construită în 1939 şi reprezintă pericol public, fiind încadrată la clasa I de risc seismic, risc ridicat de prăbuşire la cutremur.

13. „Bloc 48 Pantelimon: Locatarii sunt nemulţumiţi deoarece nu se consolidează şi structura de rezistenţă. Au făcut memorii la CC şi au introdus acţiune în instanţă împotriva constructorilor”.

14. „Calea Victoriei 25: Proiectul iniţial a prevăzut consolidarea tuturor stâlpilor de rezistenţă. Ulterior, s-a aprobat consolidarea a numai 7 stâlpi”. Conform Primăriei Capitalei, clădirea a fost construită în 1936 şi este încadrată la risc seismic clasa a II-a – clădiri care la cutremur pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă.

Securitatea a fost informată: doar reparaţia elementelor avariate cu „injecţii şi chituiri cu răşini epoxidice” nu este suficientă

Informatorul Securităţii, care le-a trimis securiştilor nota informativă referitoare la situaţia de după cutremurul din martie 1977 şi o listă a clădirilor cu mari probleme din centrul Capitalei, face un rezumat al măsurilor luate de autorităţile comuniste după cutremur, fără însă să pomenească de vreun ordin al lui Nicolae Ceauşescu.

Informatorul arată că „IGSIC (Inspectoratul General de Stat în Construcţii – n.r.) şi institutul central de cercetare, proiectare şi direcţionare în construcţii au transmis tuturor institutelor de proiectare şi organizaţiilor de construcţii din Bucureşti şi judeţele afectate o serie de indicaţii şi instrucţiuni tehnice ca recomandări pentru diversele tipuri de elemente de construcţii, în lunile martie-mai 1977, care trebuiesc consolidate (zidării, calcane, structuri cu pereţi-diafragme de beton armat, structuri în schelet de beton armat, cadre de beton armat şi altele).

El susţine că „aceste instrucţiuni în general bune, utilizate de proiectanţi, conţin însă şi unele exagerări, în special la consolidarea stâlpilor şi grinzilor de beton armat prin cămăşuieli, detaliile respective cerând un volum mare de muncă pe şantier pentru spargerea betonului până la armătură în vederea sudării noilor armături şi a măririi aderenţei între betonul vechi şi cel nou turnat”.

Argumentul exagerărilor tehnice din partea proiectanţilor şi constructorilor a fost folosit şi de Ceauşescu, în şedinţa din iulie 1977, după cum arată notiţele lui Gheorghe Ursu. Totuşi, informatorul Securităţii arată însă că „majoritatea soluţiilor aveau însă în vedere o asigurare raţională a construcţiei pentru forţele orizontale ale seismului, ţinând seama că clădirile vechi au suferit avarii după două cutremure care au afectat clădirea în ansamblu şi nu numai unele elemente ale acesteia”.

„În presă, la radio şi televiziune, au fost date diverse interviuri, articole, comunicate ale unor autorităţi (...) care au subliniat că proiectele de consolidare şi lucrările care se vor executa vor asigura rezistenţa clădirilor, chiar superioară celei avute înainte de cutremur (perioada aprilie-mai). Tot în presă şi în şedinţe de comandament, autorităţile din Capitală au atras atenţia că nu trebuiesc făcute reparaţii uşoare care să acopere fisurile, crăpăturile şi alte avarii ale structurii de rezistenţă, înainte ca acestea să fi fost expertizate de Comisiile de expertiză organizate la nivel de Capitală, pentru clădiri cu mai mult de P+4 nivele şi la nivel de sectoare pentru imobilele cu mai puţin de P+4 nivele”, mai relatează informatorul.

El arată că după cutremur, în perioada aprilie-iunie 1977, s-au făcut soluţii de consolidare petru 350 de imobile considerate de urgenţă, din totalul de 1.500 afectate la nivelul Capitalei, iar un decret a crescut gradul de seismicitate al Capitalei la 8,5 grade, de la 7,5 cât era până atunci.

Ulterior, în iulie, Inspectoratul transmite o nouă dispoziţie către institutele de proiectare şi constructori, care prevăd aplicarea numai a unor soluţii de reparare şi consolidare locală a elementelor avariate vizibil, interzicând luarea unor măsuri de asigurare suplimentară a clădirii la sarcini seismice. Ca urmare, toate proiectele au fost reavizate de comisii (...), aprobându-se numai reparaţia locală a elementelor vizibil afectate (crăpate, rupte, fisurate) şi aceasta în majoritate cu injecţii şi chituiri cu răşini epoxidice”, arată informatorul către Securitate, confirmând astfel indirect momentul din iulie 1977 al şedinţei ţinute de Nicolae Ceauşescu.

Informatorul arată Securităţii explică faptul că astfel de reparaţii locale ale clădirilor afectate de cutremur nu asigură siguranţa anti-cutremur „la sarcini orizontale”.

Ca urmare a acestei decizii a autorităţilor, mai mulţi locatari ai imobilelor afectate de cutremur, dar şi unii proiectanţi erau nemulţumiţi şi îşi exprimau îndoiala faţă de soluţiile de consolidare a imobilelor, transmitea informatorul către Securitate.

„Este de menţionat că atât delegaţia sovietică de 11 specialişti conduşi de ... şi delegaţia chineză au atras atenţia de a se face lucrări de consolidare corespunzătoare şi nu de „cosmetică”, care şi din experienţa acestor ţări pot fi nu numai neeconomice, dar chiar periculoase. De altfel, unii proiectanţi au insistat şi insistă în continuare pentru realizarea unor consolidări mai eficiente şi mai complete. De exemplu, ing. Ursu la Bloc Patria a declarat că va cămăşui 2 stâlpi peste avizul IGSIC, chiar dacă va suporta costul lucrării din salariul său”, mai arată informatorul în nota sa către Securitate.

Gheorghe Ursu, anchetat de Securitate după ce s-a plâns la Europa Liberă

„Rezultă din aceste documente că Securitatea (şi probabil Ceauşescu) ştiau în acel moment foarte bine despre prăbuşirile care au avut loc la unele blocuri şi după cutremur (chiar înainte de 23 august 1977), mai ales în momentul sistării lucrărilor de consolidare şi îndepărtării schelelor/popilor. Mai mult, ştiau "de la sursă", adică de la specialişti, că oprirea consolidărilor comportă riscul pierderii a mii de vieţi omeneşti la un eventual nou cutremur. (...) În pofida acestor semnale de alarmă, şi cu toate datele concrete, indubitable, asupra pericolului lăsării blocurilor neconsolidate, Ceauşescu a persistat în hotărîrea lui şi în planul noilor construcţii megalomanice”, scrie Andrei Ursu pe site-ul său.

Poetul şi inginerul Gheorghe Ursu a contactat postul de radio Europa Liberă, pentru a semnala situaţia dezastruoasă de după cutremurul din 1977. Astfel, a intrat în vizorul Securităţii, fiind anchetat şi cerându-i-se să îşi toarne prietenii poeţi şi contactele din străinătate, inclusiv pe Virgil Ierunca de la Europa Liberă. Ursu a murit în 1985, în arestul Miliţiei, din cauza bătăilor repetate la care era supus în timpul anchetei coordonate de Securitate. Pentru moartea sa, au fost condamnaţi doar Marian Clită, fost coleg de celulă cu Gheorghe Ursu, şi doi foşti şefi din Miliţie, Tudor Stănică şi Mihail Creangă. Justiţia din România a blocat sistematic orice încercare a fiului lui Ursu de a-i aduce în faţa instanţei pe responsabilii din Securitate care au coordonat anchetarea disidentului, care a dus la moartea acestuia.

Situaţia s-a schimbat însă în 2014, după ce Andrei Ursu a stat în greva foamei peste două săptămâni, momentul suprapunându-se parţial cu campania electorală pentru prezidenţiale. Procurorii militari ai Parchetului Generalau deschis ancheta şi au trimis dosarul în judecată în 2016, la instanţa supremă.

Pe 24 februarie, instanţa supremă a demarat judecata procesului în care responsabilii din Securitate pentru anchetarea disidentului Gheorghe Ursu sunt judecaţi pentru infracţiuni contra umanităţii şi complicitate la această infracţiune. Este vorba despre maiorul de Securitate Marin Pârvulescu şi colonelul de Securitate Vasile Hodiş, cei care au coordonat ancheta Securităţii în cazul lui Gheorghe Ursu, dar şi de fostul ministru de Interne George Homoştean şi de fostul şef al Securităţii, Tudor Postelnicu. Este pentru prima oară când foşti ofiţeri de Securitate sunt judecaţi pentru abuzurile şi crimele comise în timpul comunismului.

Citește și: