Cu toate că aproape 4 din 10 români spun că şi-au ales singuri actuala carieră, 31% spun că au fost influenţaţi de anumite circumstanţe în alegerea parcursului profesional, cum ar fi facultatea urmată sau primul job, în timp ce pentru 15% decizia a avut ca factor determinant studiile urmate într-un liceu de specialitate.

În ceea ce priveşte modul în care şi-au ales cariera, pasiunea pentru domeniul de activitate a contat în rândul a 34%, în timp ce 32% dintre angajaţi spun că şi-au urmat abilităţile personale. Aproape un sfert dintre respondenţi au fost motivaţi, totodată, de siguranţa locului de muncă (24%), de oportunităţile de dezvoltare profesională (24%), de posibilitatea de a avea venituri mai mari decât în alte domenii (23%) sau de perspectivele de viitor ale domeniului ales (22%).

Pasiunea pentru domeniu este importantă mai ales în cazul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani, reprezentând 46% din total, şi scade odată cu vârsta, cei de 46-55 de ani având o pondere de numai 25%. Pentru aceştia din urmă, siguranţa locului de muncă este principala motivaţie în alegerea carierei şi tot ei sunt cei care, cu un procent de 51%, au cea mai mare compatibilitate între cariera actuală şi domeniul în care şi-au urmat studiile. Angajaţii cu vârsta între 25 şi 35 de ani lucrează mai degrabă într-un domeniu diferit de cel în care s-au specializat (59%), alegerea fiind făcută în special în funcţie de abilităţile personale, de oportunităţile de dezvoltare profesională, de posibilitatea de a avea venituri mai mari decât în alte domenii, precum şi de perspectivele de viitor, arată datele eJobs. 

6 din 10 angajaţi intenţionează să-şi schimbe cariera în următorii trei ani, însă se tem de acest pas

Românii sunt nemulţumiţi, totuşi, în proporţie destul de mare de viaţa lor profesională. Gradul de satisfacţie profesională este în mare măsură corelat cu planurile de viitor ale angajaţilor români, astfel că 61% dintre participanţii la studiul derulat de eJobs au declarat că iau în calcul schimbarea carierei în următorii trei ani. Cei mai decişi în acest sens sunt tinerii până în 35 de ani (68%), iar principalul motiv invocat pentru această schimbare este lipsa de motivaţie în cariera actuală (44%). O treime (36%) consideră că nu are suficiente oportunităţi, iar câte un sfert dintre respondenţi cred că este dificil să avanseze în cariera actuală (26%) sau nu le place ceea ce fac în prezent (24%).

Dintre cei care au în plan să-şi schimbe cariera, aproape jumătate (45%) vor să facă acest pas în cel mult şase luni, 25% au ca obiectiv următoarele 6-12 luni, iar alţi 26% consideră că vor reuşi să-şi schimbe cariera în următorii 1-3 ani. De această dată, salariul este cel mai important criteriu în alegerea viitoarei carierei (51%), urmat de siguranţa locului de muncă (39%), pasiunea pentru domeniu (37%) sau oportunităţile de dezvoltare profesională (32%). Pe ultimele locuri în piramida răspunsurilor se află criterii precum posibilitatea de a călători (11%), cererea ridicată de forţă de muncă în domeniu (9%) sau impactul în societate (9%).

„Schimbarea carierei nu e totuşi o decizie tratată cu lejeritate, angajaţii conştientizând că un astfel de pas nu se face uşor şi fără riscuri asociate. Astfel, mulţi se tem sau amână să facă un pas în acest sens dintr-o serie de motive, precum lipsa siguranţei financiare în perioada de start în noua carieră, lipsa de timp pentru pregătirea profesională sau căutarea unui nou job, precum şi incertitudinea cu privire la perspectivele de viitor. Teama de schimbare este un alt obstacol important pentru aceştia şi, surprinzător, este caracteristică mai cu seamă celor până în 35 de ani, în timp ce lipsa de încredere în alegerea viitoarei cariere este cel mai mult menţionată de tinerii până în 25 de ani”, declară Bogdan Badea de la eJobs. 

Citește și: