538 vizualizări 3 iul 2018

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Sibiu, din primele cercetări a reieşit că o femeie aflată la volanul unei maşini a întors neregulamentar, autoturismul condus de aceasta fiind lovit de alte două maşini conduse regulamentar pe prima bandă şi pe a doua.

Centrul Infotrafic a informat că pe sensul către Sebeş al autostrăzii A1 Sibiu - Sebeş, în zona municipiului Sibiu, a avut loc o coliziune între trei autoturisme. Din acest motiv, circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat.

Reprezentanţii ISU Sibiu au declarat că la locul accidentului au fost găsite şase victime, printre care două încarcerate.

Reprezentanţii Ambulanţei au declarat că până la această oră au preluat o femeie de 45 de ani şi doi tineri, o fată şi un băiat, de 16, respectiv 17 ani.

În zonă s-au format coloane de autovehicule.

 

Citește și: