Andrei Luca POPESCU
Andrei Luca POPESCU
42938 vizualizări 2 ian 2015

În urmă cu 6 ani, Alina C. se trezea din somn, pe la 4 dimineaţa, cu bătăi în geamul camerei din apartamentul său, de la parter. Era fostul ei prieten, care îi spunea că dacă nu se întoarce la el, va fi de rău. „I-am spus să mă lase în pace şi după ce am închis fereastra, s-a auzit o bufnitură în parcare. Maşina mea avea parbrizul spart şi capota distrusă”, îşi aminteşte Alina, 30 de ani.

La vremea respectivă, ordinul de protecţie exista vag prevăzut în legea pentru prevenirea violenţei în familie şi era rar aplicat. Alina a mers la poliţie, unde a povestit tot, a dus chiar şi maşina distrusă la secţie, pentru că poliţiştii veniţi la locul faptei nu aveau la ei trusă de luat amprente. Le-a spus că este constant ameninţată de fostul prieten, atât faţă în faţă cât şi prin mesaje telefonice. „I-am întrebat dacă există vreun mod ca poliţia să îmi ofere protecţie. Ştii ce mi-au zis poliţiştii? ‘Da’ ce vrei, domnişoară, să-ţi angajăm bodyguard? Noi nu avem ce face...’”, spune Alina C.

Deşi atunci exista ordinul de protecţie, prin care individul agresor putea să primească interdicţie de a se mai apropia de tânără, poliţiştii s-au făcut că plouă. Şase ani mai târziu, ai putea spune că procedura este mult mai uşoară. Din 2012, o modificare a legii pentru prevenirea violenţei în familie a introdus prevederi explicite pentru cum funcţionează ordinul de protecţie: judecătorii trebuie să rezolve cererile din partea victimelor în regim de urgenţă, să asigure un proces rapid, fără administrare extinsă de probe şi martori, iar în cazuri de urgenţă, ordinul de protecţie poate fi emis chiar în aceeaşi zi.

Nu e însă chiar aşa uşor, nici cu legea în mână. În primul rând din cauza mentalităţii unora dintre victime. Chiar în luna decembrie, un bărbat de 44 de ani din comuna Lăleşti, judeţul Vaslui, a fost condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare, pentru încălcarea în mod repetat a ordinelor de protecţie şi pentru că îşi bătea crunt soţia şi cei şapte copii. Aceştia erau nevoiţi să se ascundă într-o groapă săpată în curtea casei, ca să scape de bătăile soţului alcoolic. Când în sfârşit justiţia şi-a făcut treaba, Judecătoria din Bârlad băgându-l pe agresor la închisoare, reacţia femeii bătute crunt atâta timp a fost stupefiantă.

„Bun, rău, era tata la copii. E tată, e altfel în curte. Eu pot să mă duc să tai lemne la pădure? Bărbatul se descurcă altfel, nu e ca femeia. Pentru o palmă? Dar nu se mai ceartă lumea? Prea mult i-a dat”, a spus Lucica Cucu, conform Ştirile Pro TV.

Un studiu la nivel naţional privind implementarea ordinelor de protecţie, realizat în 2013 de o coaliţie de ONG-uri pentru drepturile omului şi pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, arată de ce este atât de greu:

„Două caracteristici fac ca intervenţia pentru diminuarea fenomenului să fie extrem de dificilă mai ales în comunităţi extinse şi multiculturale. Ele sunt: secretul care înconjoară şi protejează viaţa privată de familie şi de cuplu şi acceptarea tradiţională pe de-o parte a rolurilor inegale ale membrilor familiei, iar pe de altă parte a exercitării autorităţii în familie prin violenţă de orice fel”.

Cum apără sistemul judiciar femeia bătută. Când urgenţa înseamnă 175 de zile

Al doilea mare motiv pentru care ordinele de protecţie nu funcţionează în România, şi de altfel principalul motiv, este modul în care ele sunt aplicate de sistemul judiciar. Un raport al Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), consultat de gândul, arată că în perioada mai 2012 – martie 2014, instanţele din România au judecat în total 4.305 cereri de ordine de protecţie, cele mai multe la nivelul judecătoriilor. Un procent mic din sentinţe, de aproape 19%, au fost atacate de agresori la o instanţă superioară.

Acelaşi raport al autorităţii de control în magistratură arată că, deşi la majoritatea instanţelor legea este aplicată cu celeritate şi funcţional, există multe excepţii care fac din ordinul de restricţie o vorbă în vânt, nicidecum un instrument de protecţie.

Clarificările aduse în 2012, în legea care reglementează ordinele de protecţie (217/2003), obligă judecătorii să judece în regim de urgenţă cererile de ordin de protecţie, în camera de consiliu, să citeze părţile în regim de urgenţă şi să nu admită un probatoriu care necesită timp îndelungat. Pronunţarea judecătorului poate fi amânată cel mult 24 de ore, iar motivarea sentinţei trebuie emisă în cel mult 48 de ore de la pronunţare. În situaţiile de urgenţă deosebită, emiterea ordinului de protecţie poate avea loc în aceeaşi zi cu cererea. Comunicarea ordinului de protecţie impus de judecător se face „de îndată” către Poliţie.

Raportul Inspecţiei Judiciare a CSM arată însă că lucrurile nu merg tocmai aşa. Astfel, raportul arată că termenul de repartizare urgentă a unei astfel de plângeri la un complet de judecată este cuprins de regulă între 3 şi 5 zile. Urmează apoi stabilirea primului termen de judecată, unde de regulă aceeaşi „urgenţă” este cuprinsă între 1 şi 9 zile de la data înregistrării cererii.

S-au întâlnit şi cazuri în care acesta (primul termen de judecată) a fost stabilit la un interval mai mare, ajungându-se până la 175 de zile”, arată însă raportul, exemplificând cu dosare de ordine de protecţie de la Judecătoria Constanţa, Judecătoria Şimleu Silvaniei sau Judecătoria Turda.

De multe ori, judecătorii nu respectă nici măcar termenul de repartizare a dosarului stabilit de aplicaţia ECRIS. „O situaţie specială s-a constatat la Judecătoria Babadag unde, deşi pentru cererile având ca obiect emitere ordin de protecţie s-a stabilit ca termen de distribuire (repartizare) tipul de termen de 5-10 zile, din aplicaţia ECRIS, ulterior, completul învestit stabileşte primul termen de judecată la un interval de aproximativ 20 zile”, arată raportul. O situaţie similară are loc şi la Tribunalele Tulcea, Braşov sau Ilfov, unde sistemul ECRIS stabileşte aleator completul de judecată şi data primului termen, însă completul de judecători driblează sistemul şi „fixează termen manual în prima şedinţă planificată”.

Raport: „Gestionarea defectuoasă a dus la lipsirea de substanţă a dispoziţiilor”

Practica altor instanţe a dovedit că termenul de urgenţă are un caracter relativ, lăsat la aprecierea judecătorului, fiind raportat la volumul de activitate al instanţei, în general şi al completului învestit cu soluţionarea cauzei, în special. Gestionarea defectuoasă a managementului cauzelor având ca obiect emitere ordin de protecţie, nu în puţine rânduri a dus la lipsirea de  substanţă a dispoziţiilor avute în vedere de legiuitor vizând înlăturarea stării de pericol”, este una dintre constatările cele mai de impact ale Raportului Inspecţiei Judiciare.

Inspectorii CSM dau exemple de „urgenţă” în instanţele din România. La Judecătoria Botoşani, primul termen de judecată a unei cereri de ordin de protecţie a fost fixat la 3 luni de la data înregistrării cererii, cauza fiind soluţionată în 105 zile (adică 3 luni şi jumătate). La Judecătoria Oradea, un astfel de caz a primit nu mai puţin de 5 termene de judecată, pentru administrarea de probe şi audierea de martori (contrar prevederilor legii), astfel că dosarul a durat 104 zile. Pe acelaşi principiu, la Tirbunalul Suceava s-au acordat 6 termene de judecată, procesul durând 125 de zile. Exemplele sunt mult mai multe, în raportul CSM.

Raportul CSM constată că „durata de soluţionare a cauzelor la fond a fost de 1-174 zile, iar în calea de atac a fost cuprinsă între 30 şi 310 zile”. Adică, o cerere de ordin de protecţie poate ajunge să fie judecată într-o instanţă din România chiar şi în aproape 6 luni, timp în care starea de pericol asupra victimei persistă.

Mai departe, pentru ca un ordin de protecţie să devină efectiv într-adevăr, el trebuie comunicat Poliţiei, de către instanţe, pentru a fi aplicat. Şi aici apar întârzieri mari, care se adaugă la cele provocate de judecata propriu-zisă.

Foarte multe instanţe au transmis măsura dispusă organului de executare, la intervale de timp semnificative faţă de data pronunţării hotărârii şi uneori, chiar şi faţă de data redactării sentinţei, astfel: la Judecătoria Iaşi comunicarea ordinului s-a realizat într-un interval de timp de 4-60 de zile de la pronunţarea sentinţei; la Judecătoria Balş comunicarea s-a făcut într-un interval de timp cuprins între 2 şi 37 de zile; la Judecătoria Slatina într-un interval de 1-20 de zile; la Judecătoria Târgu Mureş comunicarea s-a făcut într-un interval de timp de 1 şi 17 zile; la Judecătoria Craiova într-un interval de 1-16 zile; la Judecătoria Odorheiul Secuiesc comunicarea s-a făcut de îndată sau într-un interval de timp de până la 14 zile; la Judecătoria Sibiu comunicarea hotărârii în integralitatea ei, s-a realizat într-un interval cuprins între 3 şi 12 zile; la Judecătoria Haţeg comunicarea s-a făcut într-un interval cuprins între 2 şi 7 zile”, arată Raportul inspectorilor de la CSM.

Oana Băluţă: „Vorbim despre situaţii de viaţă şi de moarte”

Funcţionarea sistemului judiciar în cazul ordinelor de protecţie, chiar şi după modificarea legii şi crearea unui mecanism mai explicit de aplicare a ei, este la pământ. Este atât concluzia nescrisă a raportului Inspecţiei Judiciare, care constată în concluzii că „deşi judecătorul are autonomie decizională privind organizarea şedinţei de judecată, nu s-a înregistrat o îmbunătăţire, în sensul reducerii duratei de soluţionare a cauzelor” şi că nu există o practică unitară la nivelul instanţelor, în aceste speţe, cât şi cea la care ajung experţii.

„Sunt foarte multe disfuncţionalităţi în implementarea ordinelor de protecţie. Termenul de judecare este extrem de mare. Imaginaţi-vă o lună în care o femeie a depus o astfel de solicitare şi trebuie să îşi gestioneze viaţa cu un soţ violent, poate are şi un copil. O femeie apelează la ordin de protecţie când situaţia este atât de gravă încât să nu mai existe nicio altă măsură la care să mai poată apela. Vorbim despre situaţii de viaţă şi de moarte. Desigur că persoana care solicită acest ordin trebuie să dovedească starea de pericol – cu martori, mesaje, certificate medico-legale”, explică pentru gândul Oana Băluţă, conferenţiar universitar la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Bucureşti şi activistă feministă, co-autoare a mai multe studii privind implementarea ordinelor de protecţie.

O altă problemă a acestui sistem este că prea puţine femei ştiu de existenţa lui, chiar şi aşa semi-funcţional cum este. „Sunt persoane care nu ştiu că există aşa ceva, o mare problemă este comunicarea. Cine le spune de ordinele de protecţie? De când a fost introdus în lege există însă o creştere. Cât de mult sunt însă încurajate femeile să depună astfel de plângeri? Uneori, poliţiştii le descurajează”, arată Oana Băluţă.

Chiar şi când justiţia ajunge la un verdict, uneori deciziile lasă de dorit. „Există decizii aberante ale justiţiei, de exemplu agresorul să nu se apropie la mai mult de 1,5 metri de victimă. Cum se poate monitoriza asta? La Poliţie, nu există norme pentru a verifica cum se aplică aceste ordine de protecţie”, mai explică pentru gândul Oana Băluţă.

91% dintre cererile de protecţie vin de la femei. Care este topul judeţelor

Studiul pe 2013 al Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor arată că 91% dintre cererile de ordin de protecţie provin de la femei şi doar 9% de la bărbaţi. Dintre femeile care depun o astfel de cerere, 11% îşi retrag plângerea.

98% din cazurile luate în considerare pentru emiterea unui ordin de protecţie au fost certificate medico-legale emise pentru sub 20 de zile de spitalizare, pentru lovituri şi alte violenţe, mai arată studiul.

Conform Raportului Inspecţiei Judiciare a CSM, cele mai multe cazuri judecate pentru emiterea unui ordin de protecţie au avut loc în perioada 2012-2014 în instanţele din Bucureşti (630), din judeţul Bacău (245), judeţul Iaşi (231), judeţul Prahova (220) şi judeţul Vaslui (194). Cele mai puţine astfel de cazuri s-au înregistrat în instanţele din judeţele Caraş-Severin (8), Harghita (24), Călăraşi (24), Vrancea (25) şi Bistriţa Năsăud (31).

Studiul ONG-urilor mai arată că cele mai frecvent stabilite distanţe la care agresorul are voie să se apropie de victima care a solicitat ordinul de protecţie sunt de 50 şi 100 de metri. Există însă şi excepţii: în 13 ordine de protecţie, distanţa impusă a fost de 1,5 metri, 2, 3 sau 5 metri. „Nu ştim ce mod de supraveghere ar putea efectua lucrătorii de poliţie în aceste cazuri şi care ar fi eficienţa măsurii”, arată Studiul.

Din datele incomplete primite de la inspectoratele judeţene de Poliţie, ONG-urile au stabilit că în perioada 2012-2013, din 338 de ordine de protecţie au fost încălcate 84 şi s-au constituit dosare penale pentru 81 de cazuri.

Nu se face supravegherea în teren a agresorului. Singura cale de a se proteja pentru victimă este să dea telefon la un număr de urgenţă al secţiei sau la 112. Nu există nici o procedură la încheierea duratei de valabilitate a ordinului de protecţie. (Poliţiştii) Nu au cum să verifice respectarea prevederilor din ordinului de protecţie şi a modului cum este respectată distanţa de victimă. Numai victima îl cunoaşte (pe agresor) şi îi poate sesiza”, mai arată Studiul respectiv.

Ce prevede legea privind ordinele de protecţie

Legea care reglementează ordinele de protecţie stabileşte că:

Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora”.

Durata unui ordin de protecţie nu poate depăşi 6 luni. Cererea pentru un ordin de protecţie poate fi introdusă de victimă, dar şi de un procuror, de o autoritate locală cu atribuţii în protecţia victimelor violenţei în familie, de reprezentanţii furnizorilor de servicii sociale, cu acordul victimei. Cererea este scutită de taxa de timbru judiciar.

Instanţele sesizate cu astfel de cazuri trebuie să le trateze conform regulilor privind cauzele „de urgenţă”. În caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor. Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.

Executarea ordinului de protecţie se poate face fără somaţie şi fără să mai treacă vreun termen. Decizia instanţei poate fi atacată în termen de 3 zile de la pronunţare sau de la comunicare.

Ordinul de protecţie se comunică de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului şi se pune în executare de îndată, de către sau sub supravegherea Poliţiei. Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei. Poliţia este cea care supraveghează cum se respectă ordinul de protecţie şi trebuie să sesizeze procurorii dacă se încalcă.

Cum arată o CERERE DE ORDIN DE PROTECŢIE, despre care ONG-urile din domeniul combaterii violenţei împotriva femeilor spun că este stufos şi descurajator pentru victimele care doresc să se adreseze justiţiei.

Citește și: