Publicat

15

decembrie

2009

20:42

68

vizualizări

Oprescu cere Armatei să deszăpezească Bucureştiul şi vrea să ia legătura cu Preşedintele şi Premierul pentru că “situaţia poate viza siguranţa naţională”

Oprescu cere Armatei să deszăpezească Bucureştiul şi vrea să ia legătura cu Preşedintele şi Premierul pentru că “situaţia poate viza siguranţa naţională”

Oprescu a vrut sa bage armata şi militarii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă la deszăpezirea Capitalei. Cele doua instituţii şi-au arătat toată disponibilitatea, însă din păcate nici una nu mai are în dotare utilaje pentru deszăpezire. Apelul primarului general către cele doua instituţii s-a făcut dupa avertismentul dat de meteorologi că în Capitală va ninge timp de trei zile. Oprescu intenţionează să ia legătura cu primul ministru şi cu preşedintele României, pentru a le aduce la cunoştiinţă că situaţia se poate agrava şi " poate viza siguranţa naţională", după cum se arată în comunicatul remis de biroul de presa al Primăriei Capitalei.

Oprescu a cerut tuturor factorilor responsabili să ia măsurile care se impun pentru a găsi rapid soluţii de rezolvare a unor astfel de situaţii ce "pun sub semnul întrebării capacitatea autorităţilor de a interveni la nivel naţional" se mai arăta în comunicat. La solicitarea primarului general, primarii de sector şi firmele de salubrizare au acţionat toată noaptea cu pluguri în formaţie de baterie pentru a asigura în această dimineaţă fluentă traficului. Oprescu a calificat ca fiind "o bătaie de joc" intervenţia firmelor de deszăpezire pe care le-a acuzat că " au ratat şi în acest an deszăpezirea oraşului". (Maria Manoliu)

Vezi aici care sunt zonele din Bucureşti cele mai afectate de ninsori

Autorităţile i-au găsit vinovaţi pe şoferii cu cauciucuri de vară: "Ar trebui împuşcaţi!"

Forfotă mare la Primăria Capitalei. Ieri, la orele 15, după ce ninsese jumătate de zi, Bucureştiul era blocat. Primarului sectorului 1 îi sărise deja muştarul: "Dă-i în mă-sa de nesimţiţi! Ar trebui împuşcaţi! Împuşcaţi, împuşcaţi, împuşcaţi!" Chiliman avea o supărare: "Azi, când să ieşim cu utilajele s-a pus capră un camion. Bucureştiul a rămas fără utilaje din cauza unor nesimţiţi care nu au anvelope de iarnă." În sala comandamentului de iarnă îşi face intrarea edilul-şef Sorin Oprescu: "Ce mama dracului am vorbit şi ce-am făcut?", se întreabă retoric primarul care pozase cu utilajele de deszăpezire cu o zi înainte. "Pe stradă au venit «triburile» şi împing maşinile la deal contra 10 lei", descrie edilul situaţia din capitala europeană pe care o conduce. Ce promisiuni şi-au făcut între ei primarii, puteţi citi mai jos. Nici în ţară situaţia nu e roz. Autostrada A2 a fost închisă din cauza poleiului. În Prahova, DN1 a fost blocat de câteva tiruri care au derapat. Pentru informaţii în timp real despre starea şoselelor, intraţi aici. Aflaţi că nici trenurile nu sunt ferite de zăpadă, pentru că autorităţile n-au cumpărat nici în 2009 aparatele de dezgheţat macazul, un amănunt tehnic pentru publicul neavizat, motiv de nervi pentru publicul călător.

"Dă-i în Paştele mă-sii de nesimţiţi! Ar trebui împuşcaţi!"

"Dă-i în mă-sa de nesimţiţi! Ar trebui împuşcaţi! Împuşcaţi, împuşcaţi, împuşcaţi!". Primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, îi sărise muştarul încă de dinainte de începerea şedinţei Comandamentului de Deszăpezire. Un consilier încerca să-l ţină în frâu, însă edilul nu contenea să vorbească de împuşcarea nesimţiţilor. Se referea la şoferii care ieşiseră în trafic pe parcursul zilei de ieri cu anvelope de vară, considerându-i responsabili pentru balamucul care devenise traficul în Capitală.

În jurul său, operatorii Co­mandamentului de Deszăpezire - consilieri şi directori din primării sau de la REBU se plângeau de traficul împotmolit. "Am făcut două ore din Militari până aici. Nu se poate aşa ceva"... Din când în când suna un telefon. "Unde ai rămas? Lasă maşina acolo!"... Flecăreala s-a întrerupt în momentul în care primarul Sorin Oprescu şi-a făcut apariţia, tunând şi fulgerând la rândul său.

"Renunţăm la comandament şi scoatem Armata să ne ajute"

Oprescu a lăsat orice introducere la o parte şi a intrat direct în subiect. "Domnilor operatori de deszăpezire, am senzaţia că ne batem joc unii de alţii. Mai mult voi de mine. Ce am discutat noi ieri seară şi ce facem noi acum, în teren? Raportăm date false? Îmi spuneţi că aţi împrăştiat 200 de tone, 300 de tone, 1.000 de tone de substanţe pe străzi, dar de fapt nu aţi făcut nimic. Oraşul e plin de gheaţă, s-a transformat în patinoar!".

Oprescu renunţă la prezentarea situaţiei generale şi o ia punctual. "Nu se poate urca pe Văcăreşti! În Sălăjan cu Dudeşti sunt poduri de gheaţă. Sectorul 4?! Ce mama dracului am vorbit şi ce am făcut? N-am făcut nimic! Sectorul 1 a lăsat Podul Băneasa de capul lui. Pe strada Schitu Măgureanu au venit "triburile" şi împing maşinile la deal contra 10 lei. Nu-mi spuneţi că nu e aşa, că de acolo vin. Dacă nu sunteţi în stare, renunţăm la Comandament şi scoatem Armata să ne ajute! Vă rog frumos, toţi care sunteţi aici daţi ordinele necesare şi într-o oră să iasă toate utilajele pe străzi! Pe Barbu Văcărescu este patinoar... Vă rog respectuos, reveniţi-vă! Eu v-am vorbit frumos, m-am adresat nechirurgical, elegant, iar acum, la prima zăpadă mă trezesc cu îngheţ pe străzi"...

Cuvântul este luat de primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, care explică de ce nu s-a curăţat zăpada în porţiunea lui de oraş. "Centrul în care ţinem noi utilajele de deszăpezire are sediul pe Şoseaua de Centură. Azi, când să ieşim, s-a pus capră un camion care a şi blocat utilajele. Bucureştiul a rămas fără utilaje din cauza unor nesimţiţi care nu au anvelope de iarnă", a explicat Chiliman.

"Ne facem de râs pentru a zece mia oară"

În încheiere, Oprescu îi îndeamnă pe operatori să iasă pe străzi de urgenţă. "Haideţi, se îmbracă toată lumea şi trece la muncă. Curăţaţi toate bulevardele, apoi străzile secundare. Prioritate au centrele de ambulanţe. Vă rog, aruncaţi cu substanţe şi pe trotuare că îşi rup ăştia picioarele! Ne facem de râs pentru a zece mia oară! Facem comandamente, dar noi stăm în Primărie şi bem cafele, în loc să ieşim pe străzi. Vă rog să mă credeţi că ne vom petrece noaptea împreună", a mai spus Oprescu. Adunarea rupe rândurile, fiecare transmiţând ordinele mai departe. Afară, Bucureştiul rămăsese paralizat.

Deszăpezirea Bucureştiului a mers bine… la simulare

Pentru prima zăpadă, autorităţile publice ale Capitalei s-au pregătit încă de săptămâna trecută. Vineri seară, primarul general, Sorin Oprescu, a fost în vizită la firmele responsabile cu deszăpezirea oraşului. În curţi, aliniate aproape la milimetru, îl aşteptau zeci de utilaje cu girofarurile pornite. În faţa calculatoarelor, responsabilii cu deszăpezirea îi arătau cum vor interveni şi ce artere vor fi curăţate primele. Patronii firmelor s-au mai laudat cu miniutilaje de curăţat zăpada de pe trotuare şi tone de material antiderapant. Primarul Oprescu a plecat mulţumit şi, luni noapte, după avertizarea meteorologilor, a convocat Comandamentul de Deszăpezire. Marţi dimineaţă, după câteva ore bune de ninsoare, carosabilul era ca un patinoar deşi, potrivit dispoziţiei primarului general, operatorii au obligaţia să aplice tratamente preventive antiderapante în maximum trei ore de la primirea avertizării meteorologice.

În centrul Capitalei, viteza de deplasare a maşinilor nu depăşea 20 de kilometri la oră, în trafic fiind prinse inclusiv utilajele de deszăpezire. "Numărul de maşini din trafic depăşeşte puterea noastră de a arunca material antiderapant. Ni s-a raportat că sunt un milion de maşini acum pe străzile Capitalei. Maşinile noastre de deszăpezire sunt prinse în trafic şi stau la coadă", a explicat Oprescu. Ca să poată deszăpezi oraşul, primarul general a anunţat că municipalitatea va ridica toate autoturismele parcate pe marile bulevarde, în locuri neamenajate. Edilul le-a cerut bucureştenilor să-şi lase maşinile acasă, să folosească pe cât posibil mijloacele de transport în comun şi să iasă să dea zăpada de pe trotuare. Un mesaj a avut şi pentru firmele care se ocupă cu deszăpezirea. "Nu ştiu cu ce fel de material antiderapant au dat, că la pasajul Băneasa nu se poate urca. În mod sigur vom aplica amenzi", a spus Oprescu.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Reacţie FĂRĂ PRECEDENT a premierului Slovaciei. Scandalul capătă proporţii neaşteptate iniţial: acuzaţii incredibile la adresa Germaniei şi a Italiei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info