Publicat

17

ianuarie

2016

19:30

187609

vizualizări

Barnevernet, maşinăria norvegiană pentru protecţia copiilor. Cum funcţionează şi câţi români s-au aflat în situaţia familiei Bodnariu

Nodul gordian în cazul Bodnariu stă tocmai în secretul impus de autorităţile norvegiene asupra a ceea ce au păţit de fapt cei 5 copii ai familiei Bodnariu. Nu ştim care sunt acuzaţiile, iar asta se întâmplă, oricâtă revoltă ar stârni la Bucureşti, pentru protecţia celor 5 copii. Însă la fel de bine poate acoperi un abuz al autorităţilor. Statisticile Barnevernet arată că foarte rar copiii preluaţi în custodie temporară, aşa cum au păţit cei ai familiei Bodnariu, ajung să fie daţi spre adopţie, cei mai mulţi fiind reîntorşi în sânul familiei. Cu toate acestea, în 2013, aproximativ 9.000 de copii au fost luaţi în grija Barnevernet, temporar sau nu. Românii, ca procent de familii intrate în vizorul Barnevernet, reprezintă o minoritate infimă: sub 3 cazuri în 2012, cei mai mulţi fiind norvegienii, ruşii şi polonezii. În ultimii 5 ani, în vizorul Barnevernet au existat 6 familii de români cu 10 minori în total, toţi fiind reîntorşi în mediul familial, iar în prezent 7 cazuri cu 16 minori sunt în desfăşurare, inclusiv cel al familiei Bodnariu, a explicat pentru Gândul ambasadorul României la Oslo, Adrian Davidoiu. El arată că autorităţile române s-au aflat de la începutul cazului în contact cu familia Bodnariu, dar şi cu alte familii ale căror interacţiuni cu Barnevernet nu au fost la fel de intens mediatizate.

Barnevernet, maşinăria norvegiană pentru protecţia copiilor. Cum funcţionează şi câţi români s-au aflat în situaţia familiei Bodnariu

Nodul gordian în cazul Bodnariu stă tocmai în secretul impus de autorităţile norvegiene asupra a ceea ce au păţit de fapt cei 5 copii ai familiei Bodnariu. Nu ştim care sunt acuzaţiile, iar asta se întâmplă, oricâtă revoltă ar stârni la Bucureşti, pentru protecţia celor 5 copii. Însă la fel de bine poate acoperi un abuz al autorităţilor. Statisticile Barnevernet arată că foarte rar copiii preluaţi în custodie temporară, aşa cum au păţit cei ai familiei Bodnariu, ajung să fie daţi spre adopţie, cei mai mulţi fiind reîntorşi în sânul familiei. Cu toate acestea, în 2013, aproximativ 9.000 de copii au fost luaţi în grija Barnevernet, temporar sau nu. Românii, ca procent de familii intrate în vizorul Barnevernet, reprezintă o minoritate infimă: sub 3 cazuri în 2012, cei mai mulţi fiind norvegienii, ruşii şi polonezii. În ultimii 5 ani, în vizorul Barnevernet au existat 6 familii de români cu 10 minori în total, toţi fiind reîntorşi în mediul familial, iar în prezent 7 cazuri cu 16 minori sunt în desfăşurare, inclusiv cel al familiei Bodnariu, a explicat pentru Gândul ambasadorul României la Oslo, Adrian Davidoiu. El arată că autorităţile române s-au aflat de la începutul cazului în contact cu familia Bodnariu, dar şi cu alte familii ale căror interacţiuni cu Barnevernet nu au fost la fel de intens mediatizate.

Serviciul Pentru Protecţia Copilului din Norvegia (Barnevernet) şi legea pentru drepturile copilului din statul scandinav au stârnit în ultima lună vâlvă pe tot continentul după ce cazul Bodnariu a apărut în presă şi a fost prezentat drept un abuz. Textul legii norvegiene arată însă că ordinea în care s-a acţionat în cazul familiei de români este cea consacrată în Norvegia în astfel de cazuri. Un alt lucru care dă dureri de cap în afara Norvegiei, însă nu şi celor mai mulţi norvegieni, este că drepturile copiilor sunt mai presus de drepturile părinţilor.

Statisticile realizate de Barnevernet (Directoratul norvegian pentru Copii, Tineri şi Afaceri de Familie) arată, în ciuda speculaţiilor, că imigranţii români fac parte din categoria minorităţilor care au avut cel mai puţin de a face cu instituţia privind drepturile copiilor, dar şi că trimiterea copiilor spre adopţie este o măsură rar utilizată în Norvegia, în ciuda legislaţiei extrem de dure, pe care unii o consideră exagerată şi neadaptată la un aşa domeniu sensibil cum este viaţa de familie şi a copiilor.

Cele mai recente statistici arată că din cei aproximativ 53.000 de copii care au beneficiat de ajutorul serviciilor de protecţie a copilului în 2013, doar 17% au fost plasaţi în îngrijire alternativă, adică scoşi temporar sau definitiv din familiile lor, adică 9.000 de copii. Dintre aceştia, doar 1.609 copii au fost daţi de urgenţă în custodie în 2013. În ce priveşte darea spre adopţie, aceasta este o măsură foarte rar folosită în Norvegia: în 2014 doar 39 de copii au fost daţi spre adopţie.

Şi asta pentru că Legea privind Protecţia Copilului prevede că separarea minorului de familia naturală fără consimţământul părinţilor se face doar în cazul constatării unor abateri extrem de grave, precum violenţa fizică sau psihică ori agresiunile sexuale.

Astfel, recomandarea prezentă în legislaţia norvegiană este ca tinerii şi copiii care au nevoie de ajutor să fie susţinuţi de autorităţi în cadrul familial natural. Cifrele publicate pe site-ul Serviciilor norvegiene de Protecţie a Copilului demonstrează că la sfârşitul lui 2013, 62% dintre cazuri primiseră suport şi consiliere la ei acasă, în vreme ce alţi 38% fuseseră consiliaţi şi sprijiniţi în afara căminului.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Davidoiu, a explicat pentru gândul că în prezent, în atenţia MAE se află 7 cazuri ale unor familii de cetăţeni români, ai căror copii (în total, 16 copii) au fost preluaţi de autorităţile norvegiene. „În ultimii cinci ani, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte 6 cazuri ale unor familii de cetăţeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluţionat, în 5 cazuri, prin repatrierea a 8 minori, iar, într-un alt caz, prin revenirea a 2 copii în familia unor cetăţeni români rezidenţi în Norvegia”, a precizat ambasadorul Davidoiu, pentru gândul.

Ce au păţit copiii familiei Bodnariu. Alte 7 familii de români se află în situaţia lor, iar 6 familii au scăpat

Cei cinci copii ai familiei Bodnariu - cuplul format din românul Marius şi norvegianca Ruth - au fost preluaţi de Barnevernet pe 16 noiembrie şi daţi în plasament temporar. Ei nu au fost daţi spre adopţie, aşa cum s-a speculat, ci se află în custodia temporară a Barnevernet, cât timp procedura este în curs. Măsura administrativă a fost contestată în instanţă de familia Bodnariu. 

Nu există date publice despre cauzele acestei intervenţii, pentru că legislaţia norvegiană interzice cu stricteţe publicarea lor. Totuşi, autorităţile norvegiene au fost de acord să precizeze, la insistenţele părţii române, că nu este vorba de aspecte care ţin de religie, aşa cum s-a speculat la un moment dat (familia Bodnariu face parte din ritul penticostal).

În intervenţiile lor televizate sau în presă, familia Bodnariu a recunoscut că din când în când copiii mai primeau câte o „palmă la fund”, lucru care, dată fiind legislaţia extrem de strictă din Norvegia, nu este luat atât de uşor ca în România. „Când eşti stresat, când ai mâncare pe aragaz, unul plânge de foame şi doi încep să se certe, în situaţie de stres, îi mai dai unuia câte o palmă la fund”, a spus Marius Bodnariu.

Ambasada Norvegiei a explicată că un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecţie Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijenţe grave, maltratare sau abuz. În plus, ordinul de plasament trebuie să fie necesar şi în interesul superior al copilului, conform legii căreia i se supune Bernevernet.

Acţiuni precum violenţa fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament. În Legea de Protecţie a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei”, a mai arătat Ambasada Norvegiei.

Faptul că Barnevernet a recurs la scoaterea celor 5 copii Bodnariu din mediul familial, fără să încerce mai întâi ajutor oferit în acest mediu, arată că instituţia a considerat că copiii erau supuşi unora dintre tratamentele descrise mai sus. Desigur, decizia lor poate fi şi este de altfel contestată în instanţă, putând fi considerată un abuz.

Deciziile Barnevernet nu sunt dictatoriale, ci sunt supravegheate de Consiliile Districtuale şi de „guvernatorii” acestor districte. Măsurile luate de Barnevernet pot fi contestate şi la aceste instituţii, nu doar în instanţă.

Românii, cazuri sporadice în activitatea Barnevernet

Din numărul total de 1.456.490 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 0 şi 22 de ani care locuiau în Norvegia la începutul lui 2013, doar 13,6% erau imigranţi sau copii născuţi în statul nordic din părinţi imigranţi, adică aproximativ 200.000 de persoane, arată statisticile Barnevernet.

Dintre cei 53.000 de copii care au intrat în atenţia Serviciului de Protecţie a Copilului în 2013, 12.467 făceau parte din această categorie a imigranţilor stabiliţi în Norvegia.

Statisticile norvegienilor arată că imigranţii ai căror copii au beneficiat cel mai des de îngrijirea Barnevernet au fost somalezii, în rândul cărora, până la începutul lui 2013, se înregistraseră 53 de cazuri de copii şi tineri de până la 17 de ani, născuţi în afara Norvegiei, care au beneficiat de măsuri de protecţie din partea Barnevernet. În total, 649 de copii şi tineri somalezi din această categorie beneficiau de ajutoare sociale.

Pentru această categorie de copii şi tineri din familiile de imigranţi, născuţi în afara Norvegiei, statisticile plasează România în marja de eroare, până la sfârşitul lui 2012: 3 cazuri sau mai puţin (nu se specifică numărul exact, din raţiuni de confidenţialitate), cu un total de 38 de cazuri de copii şi tineri până la 17 de ani, proveniţi din România, care au beneficiat de ajutoare sociale prin Barnevernet.

Topul acestei categorii este completat de cazurile provenite din Irak (46), Rusia (20) şi Polonia (18). La fel ca românii, 3 sau mai puţine cazuri, sunt estonienii şi cehii.

În cazul copiilor şi tinerilor de imigranţi născuţi în Norvegia, aflaţi în îngrijirea Barnevernet, tot somalezii sunt primii în top, cu 415 cazuri de ajutoare sociale şi 50 de cazuri de copii şi tineri până la 22 de ani care au intrat sub protecţia Barnevernet. Topul este completat de Pakistan, Irak şi Sri Lanka.

România se află şi la această categorie, de copii şi tineri până la 17 de ani născuţi în Norvegia, care au intrat sub măsurile de protecţie ale Barnevernet până la sfârşitul lui 2012, în marja de eroare: 3 cazuri sau mai puţin. La fel Cehia, ţările baltice sau Nigeria.

Legea Privind Protecţia Copilului din Norvegia se aplică tuturor copiilor care locuiesc pe teritoriul acestei ţări. Astfel, atunci când se ia decizia ca un minor să fie plasat în îngrijire în afara locuinţei sale naturale, serviciile sociale trebuie să se asigure, pe cât posibil, că păstrează identitatea religioasă şi culturală a persoanei.

Ambasadorul României la Oslo, pentru gândul: Ce a făcut România pentru familia Bodnariu

Intervenţia Barnevernet asupra familiei Bodnariu a avut loc pe 16 noiembrie 2015. Cazul a fost adus la cunoştinţa autorităţilor române (ambasadei României la Oslo) două zile mai târziu, pe 18 noiembrie, de către Daniel Bodnariu, fratele lui Marius.

„Eu personal şi colegii mei din Ambasadă, împreună cu colegii din Centrala MAE, am întreprins de la început demersurile de asistenţă consulară posibile în astfel de cazuri, inclusiv prin sesizarea Ministerului norvegian de Externe şi a Ministerului Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale din Norvegia. Sub coordonarea MAE, am avut discuţii în acest sens cu oficiali din Ministerul norvegian de Externe, inclusiv cu ambasadorul Norvegiei în România, precum şi cu membri ai Parlamentului Norvegiei. Am stabilit şi contacte cu reprezentanţii altor misiuni diplomatice acreditate la Oslo ai căror cetăţeni s-au confruntat cu situaţii asemănătoare în Norvegia. Secţia Consulară a Ambasadei a pus la dispoziţia familiei Bodnariu o listă a coordonatelor de contact ale mai multor avocaţi şi traducători de limba română din Norvegia”, a explicat pentru gândul ambasadorul României la Oslo, Adrian Davidoiu.

Pe 8 decembrie 2015, la solicitarea familiei Bodnariu, certificatele de naştere ale celor 5 copii Bodnariu, născuţi cu toţii în Norvegia, au fost înscrise în actele de stare civilă din România, în regim de urgenţă şi gratuit. Astfel, deşi copiii beneficiau automat de cetăţenia română (dată fiind legea sângelui, tatăl fiind cetăţean român) acest lucru a devenit oficial şi în scripte.

„La sfârşitul lunii noiembrie 2015, Ambasada a solicitat o întrevedere la Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale din Norvegia pentru a discuta situaţia familiei Bodnariu. Partea norvegiană a stabilit întâlnirea pentru 3 decembrie 2015, dar ulterior a reprogramat-o pentru 13 ianuarie 2016, când a şi avut loc”, a mai explicat ambasadorul român pentru gândul.

Pe 23 decembrie, Ambasada României din Norvegiei a înaintat Barnevernet şi ministerelor norvegiene de Externe şi de Justiţie dosarul cu acnheta socială făcută în România, în familia extinsă a tatălui din România.

Propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a fost aceea de integrare a copiilor în această familie extinsă din România, conform ambasadorului Adrian Davidoiu.

Ambasadorul român a avut mai multe întrevederi cu oficiali norvegieni, în marja acestui caz. 

„În context, am solicitat facilitarea accesului consulului din cadrul Ambasadei noastre pentru vizitarea copiilor familiei Bodnariu şi ai celorlalţi cetăţeni români aflaţi în situaţii asemănătoare, dar şi pentru asistarea la etapele ulterioare ale procedurilor din faţa instanţelor judiciare. Aceste discuţii şi demersuri ale Ministerului Afacerilor Externe nu s-au limitat la situaţia familiei Bodnariu, ci au vizat ansamblul cazurilor implicând cetăţeni români ai căror copii au fost preluaţi de către autorităţile locale de protecţie a copilului din Norvegia, precum şi problematica protecţiei copilului în general, la nivel instituţional, administrativ şi legislativ”, a mai explicat pentru gândul Davidoiu.

Trebuie precizat că accesul consulului român la copiii aflaţi în custodia Barnevernet nu a fost încă acordat.

Dispunerea măsurilor de plasament de urgenţă. Peste 60% din cazuri provin din Norvegia

Dacă se constată că există un risc ca un copil să fie afectat fizic de rămânerea sa în locul în care trăieşte, legea norvegiană proclamă că autorităţile de protecţie a copilului au puterea şi dreptul să ia de urgenţă o hotărâre temporară privind mutarea acestuia, decizie care trebuie aprobată la nivel districtual în 48 de ore.

În legătură cu aceste reguli, statisticile arată că, cel mai frecvent, hotărârile de urgenţă sunt dipuse pentru copii care provin chiar din Norvegia (61%). Mai apoi, situaţiile urgente i-au vizat pe imigranţii sosiţi din zona Africii (10%), pentru ca pe locul al treilea să se situeze Europa de Est, zonă din care face parte şi România, cu un procent de 7,8%. Această cifră, mare care demonstrează că măsurile urgente privind mutarea copiilor au fost luate destul de des se poate datora, în parte, rezidenţilor veniţi din Polonia şi Rusia, în cazul cărora serviciile sociale au intrat pe fir de mult mai multe ori.

Astfel, dintre cei 9.000 de copii care au fost luaţi de acasă în anul 2013, 1.609 au fost scoşi din familiile naturale în regim de urgenţă şi daţi în custodie, numărul fiind aproape dublu faţă de anul 2008, atunci când s-au înregistrat 945 de astfel de cazuri.

În privinţa adopţiei, legislaţia norvegiană este foarte strictă, iar cifrele arată că această măsură a fost rar folosită ca mijloc de protecţie a copilului. În 2014, numărul copiilor care au ajuns la familii adoptive a fost de 39. Această decizie radicală poate fi luată, însă, în cazul în care sunt înregistrate încălcări severe ale drepturilor copiilor:

„a) dacă există deficienţe grave în îngrijirea zilnică pe care copilul o primeşte sau deficienţe grave în ceea ce priveşte contactul personal şi securitatea sau dezvoltarea lui;

b) dacă părinţii nu reuşesc să se asigure că un copil bolnav, cu handicap sau în cazul în care sunt prea săraci pentru a acoperi nevoile speciale de tratament şi de formare;

c) în cazul în care copilul este abuzat sau expus la alte agresiuni grave în casă;

d) în cazul în care este foarte probabil că sănătatea sau dezvoltarea copilului să fie grav afectate, deoarece părinţii  nu sunt în masură să-şi asume responsabilitatea pentru copil”.

O astfel de decizie nu poate fi făcută, însă, dacă nu sunt oferite toate condiţiile satisfăcătoare pentru copii, se arată în lege la capitolul privind plasarea copilului în afara mediului natural.

Ce spune legea norvegiană pentru Protecţia Copilului. Care sunt drepturile părinţilor

Drepturile copiilor sunt protejate în Norvegia de două tipuri de instituţii care au atribuţii ierarhizate, fiecare dintre ele funcţionând atât după nişte principii generale, cât şi după reguli proprii. Este vorba despre Ministerului Copiilor, Tineretului şi Familiei – organismul decizional la nivel de ţară - şi Consiliile Districtuale cu atribuţii directe în teritoriu.

Legea Privind Protecţia Copilului arată că „municipalitatea va monitoriza îndeaproape condiţiile în care trăiesc copiii şi este responsabilă pentru identificarea măsurilor de prevenire a problemelor de comportament şi neglijare. Serviciul de protecţie a copilului are responsabilitatea deosebită de a aduce la lumină cazurile de neglijare, probleme de comportament, sociale şi emoţionale destul de devreme pentru a evita problemele de durată şi a trece la acţiune în legătură cu acest lucru”. În ceea ce priveşte atribuţiile Ministerului Copiilor, acesta poate emite dispoziţii suplimentare care, de la caz la caz, să vină în spijinul autorităţilor zonale.

„Scopul central al serviciilor pentru protecţia copilului este acela de a asigura că minorii şi tinerii care trăiesc în condiţii care le-ar putea pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea primesc asistenţa necesară la timpul potrivit şi acela de a se asigura că minorii şi tinerii cresc într-un mediu care să le ofere siguranţă. Legea pentru protecţia copilului se aplică oricărui copil cu reşedinţa în Norvegia, indiferent de biografia personală sau cetăţenie”, se arată întâi de toate pe site-ul Serviciului Pentru Protecţia Copilului (Barnevernet).

Asistenţa la domiciliu include măsuri precum îndumare parentală, susţinerea unei persoane din familie care are grijă de copil, oferirea unui loc la o grădiniţă, plasarea în centre atât a copiilor, cât şi a părinţilor, împreună.

Serviciul norvegian pentru Protecţia Copilului arată pe site-ul instituţiei că uneori este nevoie să fie luate măsuri pentru îngrijirea copiilor împotriva voinţei părinţilor. Acest lucru se aplică atunci când copiii nu au în preajmă un adult care să aibă grijă de ei sau atunci când autorităţile responsabile constată că tratamentul aplicat copilului poate să fie atât de dăunător pentru dezvoltarea sa, încât se impune despărţirea lui de mediul în care trăieşte.

Deficienţele în îngrijirea copilului consemnate de legislaţia norvegiană sunt numeroase şi unele pot părea vagi, dar cele mai importante se referă la sincope în contactul personal şi la lipsa de încredere între copil şi părinţi, la situaţiile în care părinţii nu se ocupă aşa cum ar trebui de sănătatea şi bunăstarea fizică a unui copil care este bolnav, are anumite dizabilităţi sau are nevoie de tratament specializat care îi este refuzat.

Serviciul de Protecţie a Copilului intră în acţiune şi atunci când un copil este maltratat sau este supus unor abuzuri serioase acasă, dar şi atunci când sănătatea îi este serios pusă în pericol din cauza incapacităţii părinţilor de a se ocupa de acesta. În aceste situaţii, Consiliul Districtual de Protecţie a Copilului emite un ordin care permite serviciilor locale să acţioneze în consecinţă.

Părinţii ai căror copii sunt, însă, trecuţi în plasament au drepturi pe care legea statului scandinav le stipulează în cadre destul de clare. În primul rând, pot să beneficieze de un avocat care să-i consilieze, totul pe cheltuiala statului. Mai departe, trebuie să fie ascultaţi, să depună mărturie şi chiar să aducă martori care să le sprijine afirmaţiile şi care să încerce să convingă Consiliul Districtual de Protecţie a Copilului, iar dacă nu sunt de acord cu decizia pe care o ia această instituţie, sunt îndreptăţiţi să atace decizia la tribunal. De asemenea, serviciile de consiliere familială sunt obligate să acorde îndrumare părinţilor care au pierdut drepturile asupra minorilor.

În cazul în care hotărârea rămâne nefavorabilă, părinţii au dreptul ca, o dată pe an, să solicite autorităţilor să revizuiască situaţia şi să încerce, astfel, să recâştige custodia copiilor. Oricum, dacă abilităţile şi disponibilitatea de a-şi îngriji micuţii se modifică semnificativ în mai puţin de 12 luni, Consiliul Districtual poate să anuleze decizia oricând.

Copiii şi părinţii au, dacă nu se specifică altfel, dreptul de acces la unul la celălalt. Atunci când se ia decizia de plasare în îngrijire, Consiliul Districtual va determina gradul în care părinţii au dreptul să-şi viziteze copiii, dar poate decide şi că interesul superior al copilului solicită ca aceştia să nu aibă acces la minor. Consiliul Districtual poate decide şi că părinţii nu ar trebui să aibă dreptul să ştie unde este copilul lor”, scrie în textul legii din Norvegia.

Legislaţia norvegiană este guvernată de „interesul superior al copilului”

Oricum ar fi, legislaţia susţine „interesul superior al copilului” ceea ce înseamnă că autorităţile norvegiene pot recurge la orice măsuri considerate necesare pentru a asigura bunăstarea minorilor, adică exact formularea care, în situaţii de exces de zel, poate lăsa loc unor abuzuri.

„În aplicarea prevederilor prezentului capitol se subliniază necesitatea de a gasi măsuri în beneficiul copilului. Aceasta include accentul pe menţinerea unui contact stabil şi benefic al copilului cu adulţii şi pe asigurarea îngrijirii continue. Copilul ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la decizie, iar conversaţiile cu acesta ar trebui facilitate”, scrie în Legea Privind Protecţia Copilului.

Mai mult, minorul are dreptul la deplină intimitate şi la susţinerea unei discuţii cu reprezentanţii serviciilor se protecţie socială fără să se afle sub supravegherea unui adult, în aşa fel încât conversaţia să decurgă fără niciun fel de presiune din exterior.

„Serviciile de asistenţă socială a copilului şi experţii angajaţi pot solicita să vorbească cu copilul în privat. Dacă există o suspiciune că minorul este abuzat sau expus la alte abuzuri grave în mediul familial, serviciile de protecţie a copilului pot dispune ca acesta să fie adus la spital sau la o altă locaţie pentru examinare”.

În timpul procedurii, copiii cu vârsta de până la 7 ani, care sunt capabili să îşi formeze propriile opinii, trebuie să fie informaţi şi să aibă posibilitatea de a prezenta observaţii înainte de o decizie în legătură cu propria persoană. Copilului trebuie să i se acorde importanţa cuvenită, în conformitate cu vârsta şi maturitatea sa.

„Un copil poate apărea ca parte într-un caz şi beneficiază de drepturile procedurale aplicabile în cazul în care vârsta este de minimum 15 ani şi înţelege care este cauza. Consiliul Districtual poate acorda unui copil cu vârsta sub 15 ani drepturile procedurale în cazuri specifice. Într-un caz privind măsurile pentru copii cu probleme de comportament sau măsurile pentru copiii care pot fi victime ale traficului de persoane, copilul ar trebui să fie întotdeauna considerată o parte activă şi proritară”, consemnează legislaţia în vigoare.

Un alt drept al copilului este acela ca, în măsura în care contactul este benefic pentru el, acesta să păstreze legătura cu persoanele care i-au fost apropiate în mediul familial, mai ales cu rudele de gradul I: „serviciul de protecţie a copilului trebuie, în cazul în care interesul superior al copilului nu apare împotriva ei, să faciliteze interacţiunea cu fraţii”.

În situaţia în care procedurile de adopţie sunt duse la bun sfârşit, însă Consiliul Districtual decide revocarea ordinului de îngrijire pe motiv că părinţii au devenit capabili să se ocupe de copilul lor, minorul are dreptul să refuze, iar şansele să-i fie acordate câştig de cauză sunt extrem de mari, mai ales dacă se constată că separarea de mediul în care s-a obişnuit să trăiască îi poate aduce deservicii.

Consiliul Districtual va revoca un ordin de îngrijire atunci când este foarte probabil ca părinţii să poată oferi copilului o îngrijire adecvată. Decizia nu poate fi revocată în cazul în care copilul a devenit atât de ataşat de oameni şi mediul în care a fost plasat, încât, după o evaluare globală, se constată că îndepărtatea lui de acel cadru poate duce la probleme grave pentru acesta. Înainte ca un ordin de plasament să fie revocat, părinţi adoptivi copilului au dreptul de a-şi exprima punctele de vedere”, stipulează legea în materie de drepturi ale copiilor.

Confidenţialitatea – un principiu de bază în Norvegia

În legislaţia norvegiană privind copiii se pune accent pe principiul confidenţialităţii. Legea prevede ca „dacă se remarcă motive întemeiate pentru a crede că există circumstanţe care necesită intervenţia în temeiul prezentului capitol, serviciile sociale trebuie să investigheze de urgenţă problema, în limitele stabilite. Ancheta se efectuează în aşa fel încât daunele personale aduse fiecărei persoane implicate să fie reduse la minimum, iar accentul trebuie pus pe prevenirea răspândirii informaţiilor despre anchetă în mod inutil”.

„Autorităţile publice trebuie, din proprie iniţiativă şi fără a aduce atingere confidenţialităţii, să furnizeze informaţii Consiliului Districtual de Protecţie a Copilului, atunci când există motive să se creadă că un copil este maltratat acasă sau există şi alte forme de neglijare gravă, atunci când un copil a arătat probleme de comportament grave şi durabile sau atunci când există motive să se creadă că există un risc de exploatare în direcţia traficului de copii.

Orice prestare de servicii sau de muncă pentru un organism administrativ, o instituţie, un centru pentru părinţi şi copii sau un centru de îngrijire a minorilor în temeiul prezentei legi, vine cu obligativitatea păstrării confidenţialităţii. Nerespectarea se pedepseşte conform Codului Penal”, arată legea din Norvegia, pentru care rezervarea dreptului la confidenţialitate este crucială.

Au contribuit Andrei Luca Popescu şi Clarice Dinu.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Lovitură devastatoare primită de Rusia! ULTIMA ORĂ: Reacţia TRANŞANTĂ a lui Vladimir Putin: ”Vreau să subliniez încă o dată...”

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info