47 vizualizări 28 oct 2010

Premierul Emil Boc a declarat, joi seară,că îndreptarea celor două legi privind reducerea TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei depinde de decizia de promulgare a preşedintelui Traian Băsescu. El a susţinut că nu ar fi discutat cu oficialii FMI termenul de 1 noiembrie pentru a corecta greşeala parlamentarilor care au votat pentru scăderea TVA cu 5% la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei. "Nu ştiu de unde aţi cules acest termen (n.r. - 1 noiembrie), eu nu l-am discutat cu nimeni până acum", a spus şeful Executivului, subliniind că cele două acte normative nu sunt sustenabile din punct de vedere economic şi nu au acoperire în bugetul de stat pentru 2011.
"Din punctul meu de vedere depinde de decizia de promulgare sau nepromulgare a acestei legi, dar Guvernul nu poate rămâne populist şi să promită lucruri care nu au acoperire", a spus Boc.

"Gardienii" apărării bugetului s-au încurcat

În ceea ce priveşte responsabilitatea pentru adoptarea celor două acte normative, premierul a spus că "în primul rând, Guvernul trebuia să fie gardianul apărării bugetului şi a strategiei fiscale pentru anii următori". "Din acest punct de vedere, miniştrii care aveau secretari de stat desemnaţi pentru relaţia cu Parlamentul trebuiau să fie primii care să vegheze la apărarea bugetului de stat şi la neaprobarea unor proiecte care nu sunt în concordanţă cu strategia guvernului", a mai spus Emil Boc. Modest, primu-ministru a declarat că, înainte de a blama pe cineva, întotdeauna "se uită în propria-i ogradă" pentru a vedea ce a greşit. "Acolo nu a fost o suficientă colaborare şi comunicare între secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul pe problemele respective sau ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, astfel încât să atragă atenţia din timp că acolo este o problemă", a declarat şeful Executivului, care a dat asigurări că deficienţele de coordonare au fost analizate şi au fost stabilite o serie de măsuri pentru a fi evitate pe viitor astfel de situaţii.

Citește și: