Ciprian Nedelcu
2215 vizualizări 21 iul 2018

Adolescenta de 16 ani din Iaşi a fost ucisă de iubitul ei şi aruncată la marginea pădurii din Hălăuceşti. Băiatul a sunat apoi la Poliţie şi a recunoscut comiterea faptei la audieri, după miezul nopţii.

Fata prezenta multiple urme de violenţă pe corp, iar iubitul ei, găsit lângă cadavru, ar fi consumat droguri. Mai mulţi martori au declarat că l-au văzut în timpul zilei pe individ cum îşi lovea prietena, transmite infoiasionline.ro.

Poliţiştii ieşeni au fost alertaţi chiar de prietenul adolescentei, care sunase la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi a povestit că fata are urme de violenţă în zona capului.

"S-a primit o solicitare de pe un câmp din Hălăuceşti-Mirceşti, referitor la o adolescentă care ar fi fost agresată. Aceasta a decedat pe câmpul respectiv. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipaje de Poliţie", a declarat sâmbătă dimineaţă, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.

Cadavrul tinerei, Carmen T., în vârstă de 16 ani, a fost preluat şi transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iaşi, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Poliţiştii şi procurorii fac cercetările, existând suspiciuni de crimă.

 

foto: infoiasionline.ro

 

Citește și: