Publicat

19

august

2015

10:50

10184

vizualizări

Cadoul Guvernului pentru FABRICILE DE DIPLOME: peste 70.000 de diplome de la facultăţi neautorizate, legalizate prin ordonanţă de urgenţă

Circa 75.000 de diplome de licenţă sau masterat obţinute la programe de studiu neacreditate ale universităţilor, cele mai multe fiind de la Universitatea "Spiru Haret", vor fi recunoscute. Decizia aparţine ministrului Educaţei, Sorin Cîmpeanu, care a iniţiat un proiect de ordonanţă de ugenţă prin care să recunoască studiile pe care absovenţii le-au urmat la programe neacreditate până în 2011, atunci când a intrat în vigoare noua lege a educaţiei. Demersul este motivat prin faptul că Ministerul Educaţiei a pierdut foarte multe procese intentate pentru că nu s-au recunoscut actele de studii, pierderile fiind de 1,75 milioane de lei. Avocatul absolvenţilor de la Spiru Haret care se judecă cu Ministerul Educaţiei pentru recunoaşterea diplomelor consideră, însă, că ordonanţa va destabiliza mai multe domenii, inclusiv cel bugetar.

Cadoul Guvernului pentru FABRICILE DE DIPLOME: peste 70.000 de diplome de la facultăţi neautorizate, legalizate prin ordonanţă de urgenţă

Circa 75.000 de diplome de licenţă sau masterat obţinute la programe de studiu neacreditate ale universităţilor, cele mai multe fiind de la Universitatea "Spiru Haret", vor fi recunoscute. Decizia aparţine ministrului Educaţei, Sorin Cîmpeanu, care a iniţiat un proiect de ordonanţă de ugenţă prin care să recunoască studiile pe care absovenţii le-au urmat la programe neacreditate până în 2011, atunci când a intrat în vigoare noua lege a educaţiei. Demersul este motivat prin faptul că Ministerul Educaţiei a pierdut foarte multe procese intentate pentru că nu s-au recunoscut actele de studii, pierderile fiind de 1,75 milioane de lei. Avocatul absolvenţilor de la Spiru Haret care se judecă cu Ministerul Educaţiei pentru recunoaşterea diplomelor consideră, însă, că ordonanţa va destabiliza mai multe domenii, inclusiv cel bugetar.

După ce în urmă cu 6 ani, Ministerul Educaţiei nu recunoştea 56.000 de diplome pentru licenţă şi 19.000 de diplome pentru masterat trimise la avizat de către reprezentanţii Universităţii Spiru Haret, absolvenţii facultăţilor particulare au dat Ministerul Educaţiei în judecată şi au câştigat proces după proces. De anul trecut şi până în prezent, Ministerul Educaţiei a pierdut prin aceste procese 1.750.000 de lei. Pentru a pune capăt acestor pierderi, ministrul Sorin Cîmpeanu vrea să dea o ordonanţă de ugenţă prin care să recunoască studiile pe care absovenţii le-au urmat la programe neacreditate până în 2011, atunci când a intrat în vigoare noua lege a educaţiei. Actul normativ vizează în mare parte absolvenţi de la Universitatea Spiru Haret, dar este vorba şi de universităţi de prestigiu precum: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi,  Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti sau Universitatea Politehnică din  Timişoara.

„Am constat că, înainte de 2011, nu erau reglementări care să se îndrepte împotriva beneficiarilor unor studii care nu au fost efectuate în deplină conformitate. Şi mă refer la patru tipuri de abateri pe care le-am constatat: fie au depăşit capacitatea maximă de şcolarizare la programul de studiu, fie au şcolarizat la o formă de învăţământ neacreditată- de exemplu au avut acreditată forma la zi şi au şcolarizat la ID sau FR, fie au avut o formă acreditată într-o limbă şi au şcolarizat într-o altă limbă, fie au avut o formă de învăţământ acreditată într-o anumită locaţie şi au şcolarizat în alte locaţii”, a spus ministrul Educaţiei pentru Gândul.

Ordonanţa de urgenţă propusă de Ministerul Educaţiei, care va fi aprobată fie în această săptămână, fie cel târziu în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, prevede că absolvenţii care au fost înmatriculaţi înainte de 2011 la programe neautorizate  au dreptul să beneficieze de acte de studii, recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor. Actul normativ arată că vor avea dreptul la diplome recunoscute persoanele care au absolvit programe de studii organizate la forme de învăţământ neautorizate, peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată sau la programe de studii aflate în curs de autorizare la data înmatriculării.

Din cauza măsurilor luate în 2009, când nu a recunoscut studiile efectuate de mii de absolvenţi de la Universitatea Spiru Haret, Ministerul Educaţiei a pierdut pînă acum peste 7.400 de procese intentate de către absolvenţi. În urma acestor procese au fost recunoscute 18.017 diplome.

„În  momentul în care am constat că Ministerul Educaţiei a pierdut din bugetul Educaţiei sume ce se ridică la 1.750.000 de lei, sume plătite de minister cu titlu de cheltuieli de judecată, taxe de şcolarizare şi daune, am cerut o situaţie. Asta am constat că s-au cheltuit doar de când am preluat eu mandatul. În momentul în care am cerut o situaţie, am văzut că am pierdut peste 7.400 de procese, totalizând peste 18.000 de diplome,  aşa că am considerat necesar să mă aplec asupra subiectului”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei afirmă că cei care au făcut aceste abateri nu puteau fi sancţionaţi din cauza unui vid legislativ.  „Pe cale de consecinţă, aceasta a fost explicaţia  pentru care Ministerul Educaţiei a pierdut peste 7.400 de procese. Instanţele au dat dreptate pe bandă rulantă beneficiarilor acestor studii bazându-se pe lipsa de reglementări. Din anul 2011, articolul 138 din legea educaţiei prevede nerecunoaşterea studiilor pentru cei care s-au înmatriculat începând de la admiterea din 2011, precum şi alte sancţiunii pentru universităţi”, a mai spus Cîmpeanu.

În prezent, Ministerul Educaţiei are pe rol peste 2.300 de procese, ceea ce înseamnă  peste 47.000 de diplome. Potrivit ministrului Educaţiei, nu numai Universitatea "Spiru Haret" este vizată de ordonanţă, ci şi universităţi de stat: Universitatea  din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Iona Cuza din Iaşi,  Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, Universitatea Politehnică din  Timişoara.

„Sunt cele mai prestigioase universităţi de stat care pe baza acestui vid de reglementare au încălcat legislaţia în vigoare. Cele mai multe cazuri sunt  de la Spiru Haret, dar nu sunt singurele”, a mai spus ministrul.

Avocatul absolvenţilor de la Spiru Haret: „O să creeze o destabilizare a mai multor domenii"

Avocatul absolvenţilor de la Spiru Haret care se judecă cu Ministerul Educaţiei pentru recunoaşterea diplomelor, Adrian Cuculis, spune că procesele au fost câştigate mai ales după ce a existat o schimbare de optică doar în ceea ce priveşte instanţele de judecată. ŢDacă până în 2010, acţiunile erau admise de Tribunalul Bucureşti şi aveam surprize de la Curtea de Apel,  gândiţi-vă că toată procedura asta a durat foarte mult pentru că s-a aruncat cu competenţa ba la Curtea de Apel, ba la Tribunal şi în cele din urmă au mers la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit în mod definitiv că litigiile ţin pe fond de Tribinalul Bucureşti. Şi spuneam că dacă în prima parte optica era ca Tribunalul să le admită şi Curtea să  le respingă, ulterior, din 2012, de când s-a început o mare tranţă de procese şi toate au fost câştigate, Tribunalul Bucureşti le respingea  şi le trimitea la Curtea de Apel  şi câştigau în cele din urmă pe fondul problemei”, a spus avocatul.

Adrian Cuculis susţine că absolvenţii de Spiru Haret care au dat Ministerul Educaţiei în judecată erau angajaţi în învăţământ, în SIE, la BEC,  în Guvern, în cabinete parlamentare. El spune că un proces cu Ministerul Educaţiei durează un an de zile şi costă aproximativ 1.000 de lei. 

Avocatul absolvenţilor este sceptic că ordonanţa propusă de Ministerul Educaţiei va intra în vigoare. „O să creeze o destabilizare a mai multor domenii, respectiv cel bugetar, secundar  vor avea implicaţii în instituţiile statului care vor trebui să suporte procesele pe care foştii absolvenţi le vor intenta. Curtea de Conturi a măturat printre bugetari şi a spus că nu recunoaşte valabilitatea diplomelor pe care statul român nu le-a recunoscut ca fiind valabile. Prin urmare 2,3, 5 ani cât ai stat acolo  cu studii superioare ai luat nişte bani de la statul român nemeritaţi şi acum dă-i tu înapoi, şi dacă nu-ţi găsim un loc pe o funcţie retrogradă eşti dat afară de la muncă. Acum corectăm asta şi omorâm altă parte. Gândiţi-vă ce înseamnă 80.000 de studenţi peste noapte în buget şi în şomaj”, a mai spus avocatul. 

Unul dintre beneficiarii ordonanţei de urgenţă este David P., care a absolvit în 2011 Dreptul forma de învăţământ la zi în cadrul Universităţii "Spiru Haret". În ianuarie 2015 a dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru a cere daune morale, pentru că nu i-au eliberat nici acum diploma de studii. ”Deocamdată m-am reorientat. Cu diploma asta aş fi putut lucra de la barou până la mai multe. Nici măcar nu s-a eliberat diploma. Când am făcut memoriu la minister,  ministerul mi-a zis că le-a eliberat, facultatea spune că nu le-a eliberat. Din 2011 şi până acum nu s-a eliberat nicio diplomă”, a spus absolventul.

Ce spun studenţii

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) consideră oportună decizia Ministerului Educaţiei de a reglementa situaţia incertă a absolvenţilor unor anumite programe de studii neacreditate/neautorizate înmatriculaţi în sistemul de învăţământ superior până în anul universitar 2010-2011. Potrivit acestora, proiectul de Ordonanţă de Guvern publicat trebuie, însă, să fie modificat în aşa fel încât să nu ofere posibilitatea universităţilor care au încălcat reglementările Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, după intrarea acesteia în vigoare, să poată emite acte de studii pentru absolvenţii programelor de studii neacreditate/neautorizate sau care au depăşit capacitatea de şcolarizare admisă.

„Dacă există astfel de situaţii întâlnite şi la studenţi înmatriculaţi începând cu anul universitar 2011-2012, după emiterea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, universităţile care au permis încălcarea legislaţiei în vigoare în acest fel trebuie aspru sancţionate, iar pentru acei studenţi trebuie stabilite măsuri tranzitorii prin care să aibă dreptul să îşi continue şi/sau echivaleze studiile în cadrul unor programe care respectă normele legale în vigoare, cu verificarea nivelului de competenţe dobândit de aceştia”, mai spun studenţii. 

Ce s-a întâmplat  în 2009

În 2009, Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei de atunci, a refuzat cererea pentru a aviza diplomele de la „Spiru Haret“ din cauză că acestea au fost trimise la pachet şi nu era clar de la ce specializări proveneau absolvenţii pentru care trebuiau să se elibereze actele de studiu. „Le-am trimis o scrisoare prin care le-am cerut să ne arate care sunt diplomele pentru specializările acreditate sau autorizate. Universitatea „Spiru Haret“ a fost acreditată pentru un număr de facultăţi şi specializări, însă acum nu mai seamănă deloc cu ce a fost la început“, declara în 2009 Ecaterina Andronescu. În 2009, Universitatea "Spiru Haret" nu a fost inclusă între instituţiile de învăţământ superior care aveau voie să organizeze admitere. La acea vreme, reprezentanţii universităţii au acuzat ministerul că au scos abuziv din actul normativ instituţia de învăţământ particular.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
SUA stau pe un butoi cu pulbere! Donald Trump, făcut PRAF de cine se aştepta mai puţin. Declaraţiile fac înconjurul planetei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info