no author
Adriana Mit
901 vizualizări 18 sep 2017

”Din păcate, chiar de dimineaţă am vrut să ştiu exact câţi dintre cei interesaţi au descărcat-o. Până acum avem aproximativ 100 de mii de utilizatori. Ar fi foarte bine dacă mulţi ar descărca şi ar folosi această aplicaţie, este gratuită şi oferă informaţii utile”, a spus Carmen Dan.

Întrebată despre sistemul de alertă prin reţelele de telefonie mobilă pentru ca cetăţenii să poată primi informaţii prins sms atunci când există un pericol în zona în care se află, Carmen Dan a răspuns că sistemul trebuie implementat.

”În acest moment la Guvern are loc o întâlnire cu specialiştii de la nivelul ministerelor competente, aşteptăm să vedem feedback-ul acestei întâlniri şi sunt convinsă că se va găsi o soluţie tehnică”, a afirmat Carmen Dan.

Reamintim că opt oameni au murit şi alţi peste 130 au fost răniţi în urma unor furtuni violente care au lovit judeţele din vestul şi centrul ţării, duminică după amiază. Două dintre victime sunt din Timişoara, alte trei din Buziaş, iar una din localitatea Moneasa, judeţul Arad. Alţi doi oameni au murit în Bistriţa. Furtuna a făcut ravagii şi în alte judeţe din vestul ţării şi Transilvania. Premierul Mihai Tudose a convocat Comandamentul pentru situaţii de urgenţă la Timişoara, şedinţa urmând să înceapă la ora 15:00.

Două persoane au murit, duminică, în urma unei furtuni violente care au avut loc în Timişoara. Încă trei persoane au murit, în Buziaş, judeţul Timiş, iar una la Moneasa, judeţul Arad. De asemenea, două persoane din Bistriţa au decedat, bilanţul victimelor furtunilor violente ridicându-se astfel la opt morţi. 49 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la Timişoara, 12 în Arad, iar în Alba şase oameni au ajuns la spital. În total, 137 de persoane au fost rănite în urma furtunii, fiind afectate 212 localităţi din 15 judeţe.

Din cauza furtunii violente din vestul ţării, o gravidă care a rămas blocată în telescaunul de la Şuior după ce instalaţia a rămas fără energie electrică, a sărit din telescaun, starea ei fiind stabilă. Anunţul privind cazul a fost făcut de premierul Mihai Tudose.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost activată o celulă de criză, iar ministrul Carmen Dan va merge, luni, la Timişoara şi Arad pentru o evaluare a pagubelor, astfel încât să la următoarea şedinţă de guvern să poată fi acordate sumele necesare reparaţiilor. Premierul Mihai Tudose a anunţat că Guvernul va începe de săptămâna viitoare implementarea unui sistem de alertă prin telefon, în caz de pericol. De asemenea, Executivul va acorda ajutoare financiare pentru comunităţile afectate.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat „profund marcat de evenimentele dramatice care au avut loc în cursul acestei zile în vestul ţării” şi a cerut autorităţilor să ia toate măsurile necesare pentru a gestiona cât mai eficient această situaţie de criză. 

Furtuna a făcut ravagii şi în alte judeţe din vestul ţării şi Transilvania. În Bistriţa, două persoane au ajuns în comă la spital, după ce au fost lovite de copacii doborâţi de vânt. Una dintre ele a murit însă la scurt timp. O femeie de 63 de ani din Deva, judeţul Hunedoara, a fost transportată la spital, duminică, după ce a fost lovită de un panou publicitar. 

Mai multe acoperişuri au fost smulse, iar zeci de copaci au fost rupţi de vântul puternic, duminică, în judeţul Caraş-Severin. Trei localităţi au rămas fără curent electric.

10 drumuri au fost blocate în judeţul Bihor de copacii doborâţi de furtuna puternică, iar în Vadul Crişului un copac a căzut pe calea ferată. 37 de localităţi din judeţ sunt afectate. Mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi la pământ de furtuna puternică şi în Sălaj

Vremea a făcut ravagii şi în judeţul Cluj, acolo unde o parte din acoperişul spitalului din Huedin a fost luat de vânt, iar zeci de copaci au fost doborâţi la pământ.

Mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt în judeţul Mureş, iar probleme au fost înregistrate în localităţile Tîrgu Mureş, Reghin şi Luduş. „ Zece metri de acoperiş de la stadionul din Luduş au fost luaţi de vânt. De asemenea, patru copaci au fost doborâţi, la Târgu Mureş şi Reghin. În localitatea Petelea sunt fire electrice rupte”, a declarat, pentru Mediafax, maiorul Cristian Virag, purtător de cuvânt al ISU Mureş. 

În judeţul Alba vântul puternic a doborât cel puţin 50 de copaci. Mai multe maşini au fost avariat. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, cel puţin opt acoperişuri de blocuri au fost smulse de vânt.

 

Citește și: