Publicat

3

iunie

2010

19:17

375

vizualizări

Catedrala Neamului, construită cu bani împrumutaţi de la bancă

Catedrala Neamului, construită cu bani împrumutaţi de la bancă

Patriarhia va împrumuta 200 de milioane de euro de la o bancă pentru a construi Catedrala Neamului, ale cărei lucrări sunt preconizate să înceapă după 15 august. "Întreaga res­pon­sabilitate financiară şi-o asumă Patriarhia, urmând să deschidem o linie de creditare la o bancă, iar banii să îi înapoiem în 15 - 20 de ani, plus o perioadă de graţie, de la ridicarea construcţiei la roşu", a declarat pentru Gândul consilierul patriarhal Constantin Stoica. Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, costurile finale ale fazei la roşu au scăzut din cauza crizei, fiind estimate acum la 100 de milioane de euro, faţă de 200, iniţial.

Împrumut bancar garantat cu bunurile BOR

"Pentru a elimina orice comentarii cu privire la perioada în care începe construcţia Catedralei, vom începe construirea nu cu bani de la Guvern, pentru că nu a fost alocat anul acesta niciun leu, ci cu bani dintr-un credit", a declarat, joi, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal. El a precizat că banii vor fi înapoiaţi după terminarea fazei la roşu, estimată a fi finalizată în 2013, din donaţiile credincioşilor. "Împrumutul va fi garantat cu bunurile deţinute de BOR - păduri, imobile şi altele, cum ar fi complexul Lebăda din Pantelimon", a spus Nicolae Noica, responsabil cu proiectul Catedralei din partea Adunării Naţionale Bisericeşti.

Negocierile pentru împrumut vor demara în iulie, odată cu lansarea caietului de sarcini pentru licitaţia internaţională de construire a Catedralei şi cu demersurile de obţinerea a autorizaţiilor necesare.

Câştigătorul proiectului - ales din 7 competitori

Momentan, Patriarhia are de ales între cele şapte proiecte ale firmelor rămase în concurs, urmând a decide câştigătorul viitoarei construcţii. "După ce au predat machetele şi documentaţia, acestea fiind secretizare, urmează ca, în două săptămâni, patru subcomisii de control să evalueze din punct de vedere al arhitecturii, al rezistenţei, al instalaţiilor, dar şi economic cele şapte proiecte, iar în 30 iunie să fie declarat câştigătorul", a precizat episcopul vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul. El a mai spus că după declararea câştigătorului concursului de proiecte, la 1 iulie vor demara în paralel atât procedurile de selectare a firmei care va executa Catedrala şi pentru obţinerea autorizaţiei de construire, cât şi pentru obţinerea banilor necesari începerii lucrărilor.

PS Ciprian Câmpineanul a mai spus că au fost cerute oferte de la mai multe bănci comerciale, însă negocierile pentru obţinerea creditului vor începe după desemnarea câştigătorului şi alegerea proiectului.

Alte 200 de milioane de euro - pentru pictură

Cele 200 de milioane de euro pe care Patriarhia Română intenţionează să le contracteze de la o bancă sunt necesare pentru a acoperi costurile ridicării construcţiei la roşu, estimate din cauza crizei la 100 - 120 de milioane de euro, faţă de 200 iniţial. Totuşi, a precizat vicarul patriarhal, cel mai probabil pentru finalizarea acestui obiectiv ar fi fi necesare încă 200 de milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru picturile din Catedrală.

Catedrala Mântuirii - a doua ca mărime din Europa

Înaltă cât un turn cu 30 de etaje, catedrala va avea 120 m lungime, 70 m lăţime şi 120 m înălţime şi se va desfăşura pe o suprafaţă de 38.000 de metri pătraţi, fiind de zece ori mai mică decât Casa Poporului. Lăcaşul ce urmează a fi ridicat pe Dealul Arsenalului este depăşit în înălţime de catedrala "Sfântul Sava" din Belgrad, iar, ca număr de participanţi la slujbă, de "Hristos Mântuitorul", catedrala din Moscova, care poate găzdui 10.000 de persoane.

Cu două hramuri: "Înălţarea Domnului" (Ziua Eroilor) şi "Sfântul Apostol Andrei", catedrala de la Bucureşti va fi ridicată pe un teren aflat în proprietatea Patriarhiei din 2005, acordat prin ordonanţă de Guvern, având ca destinaţie exclusivă construcţia viitoarei Catedrale a Mântuirii.

Campanie şi circulare pentru bani

Estimată iniţial la 200 de milioane de euro, în faza la roşu, Catedrala Neamului are nevoie de bani. Soluţii pentru a-i strânge au existat de-a lungul timpului - de la contribuţia credincioşilor la cea a statului, până la propunerea de organizare a unei "loterii naţionale", după modelul colectei pentru construirea Ateneului. Ce a rămas? Împrumutul bancar şi o campanie: "10 euro pentru Catedrală". Tot sub formă de propunere, de data asta a Preasfinţitului Ciprian Câmpineanul. El a făcut un calcul vorbind de cele trei milioane de familii de ortodocşi care ar putea dona anual 10 euro pentru construcţia Catedralei. În câţiva ani, s-ar stânge 150 de milioane de euro.

Sfântul Sinod va emite o circulară către toate parohiile, astfel încât credincioşii să poată începe donaţiile pentru acest obiectiv.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Reacţie FĂRĂ PRECEDENT a premierului Slovaciei. Scandalul capătă proporţii neaşteptate iniţial: acuzaţii incredibile la adresa Germaniei şi a Italiei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info