Publicat

17

aprilie

2017

18:08

24478

vizualizări

Ce au decis autorităţile din Serbia. Ghiţă, arestat 18 zile, ca să fie extrădat

Poliţia Română transmite că fotografia lui Sebastian Ghiţă nu mai figurează pe site-ul Interpol, având în vedere că autorităţile sârbe au confirmat că acesta a fost arestat pentru 18 zile în vederea extrădării, precizând că, potrivit legii, instituţia nu mai are competenţă în acest caz.

Ce au decis autorităţile din Serbia. Ghiţă, arestat 18 zile, ca să fie extrădat

Poliţia Română transmite că fotografia lui Sebastian Ghiţă nu mai figurează pe site-ul Interpol, având în vedere că autorităţile sârbe au confirmat că acesta a fost arestat pentru 18 zile în vederea extrădării, precizând că, potrivit legii, instituţia nu mai are competenţă în acest caz.

„Fotografia inculpatului Ghiţă Sebastian a figurat pe site-ul instituţiei până în momentul în care s-a primit din partea autorităţilor sârbe, confirmarea oficială că acesta a fost arestat în vederea extrădării. Autorităţile sârbe ne-au informat că persoana respectivă a fost arestată în Republica Sârbă, pe o perioada de 18 zile în vederea extradării, începând cu 14.04.2017. Poliţia Română a informat Ministerul Justiţiei, pentru că acesta este institutia abilitată a demara procedura de extrădare. Conform prevederilor legale, în acest moment Poliţia Română nu mai are competenţă în acest caz", transmite IGPR.

Poliţia Română susţine că, dacă la momentul extrădării, autorităţile sârbe vor solicita ca partea română sa efectueze escortă în ţară a inculpatului, poliţiştii români vor efectua acest serviciu.

După aproape 4 luni de când a dispărut din România, de sub nasul poliţiştilor de la Operaţiuni Speciale care îl filau într-o anchetă a DNA, fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost prins joi noapte la Belgrad, de poliţiştii sârbi. El era însoţit de fratele său, Alexandru Ghiţă, şi le-a prezentat poliţiştilor acte de identitate false - un paşaport şi un permis auto de Slovenia.

Ras în cap şi cu barbă, Ghiţă, le-ar fi spus poliţiştilor, în limba engleză, că este un student din Slovenia. Chiar şi cu acest indiciu, al unui sloven care habar nu are limba sârbă, ar fi fost suficient pentru poliţiştii sârbi să intre instant în alertă, însă conform Poliţiei Române, prinderea lui Ghiţă nu a fost întâmplătoare, ci a fost rezultatul colaborării autorităţilor române cu nu mai puţin de 10 ţări prin care Ghiţă ar fi trecut sau ar fi avut legături, de când a fugit din România.

Sebastian Ghiţă a fost reţinut pentru 48 de ore de autorităţile sârbe, procurorii de la Belgrad arătând că mai întâi trebuie să îşi urmeze cursul ancheta privind infracţiunea de folosire a actelor false şi abia apoi se va putea discuta de extrădare. Deşi România nu are un tratat direct de extrădare cu Serbia, Ministerul Justiţiei a explicat că procedura funcţionează în baza Convenţiei Europene privind extrădarea, la care ambele state sunt semnatare. Procedura va fi însă una care va dura chiar mai mult de o lună, în funcţie de cât de repede înaintează ancheta sârbilor, decizia finală privind extrădarea urmând să fie luată de un judecător sârb.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
IMAGINEA ZILEI | Fotografia pe care Halep o vrea ştearsă! Cum a fost surprinsă Simona în vacanţa din Grecia

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info