Andreea Traicu
Mediafax
874 vizualizări 28 dec 2017

Accidentul a avut loc pe 14 septembrie 2014, în staţia de cale ferată Subcetate, din judeţul Hunedoara.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că, după ce s-a informat în prealabil în staţie cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aştepta, persoana vătămată s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aştepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Persoană vătămată, împreună cu alte şase persoane, surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aştepta pe o linie şi a unuia de marfă pe cealaltă, din cauza curenţilor de aer provocaţi, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ, cu braţul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roţile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte două persoane au căzut la pământ, iar celelalte s-au dezechilibrat", transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Procurorii susţin că accidentul a fost cauzat de lipsa indicatoarelor de orientare destinate călătorilor.

"Precizăm că, potrivit art. 20 al Regulamentului privind transporturile pe căile ferate din România, ”Informarea călătorilor despre posibilitatea de orientare în staţie, despre trenul care îi interesează, precum şi despre alte condiţii de călătorie se face cu ajutorul indicatoarelor, tablourilor de sosire şi de plecare a trenurilor, avizelor scrise, anunţurilor prin staţia de amplificare sau verbal.”. Totodată, din probe a rezultat şi faptul că staţia CF Subcetate nu deţinea autorizaţie de funcţionare şi nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, funcţionând ilegal", arată procurorii.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Haţeg.

Citește și: