no author
Mihai Draghici - Mediafax
208 vizualizări 2 feb 2018

„Comisia Europeană tratează cu foarte mare seriozitate problema standardelor duble privind calitatea produselor alimentare şi a elaborat un plan de acţiune detaliat", a declarat vineri Vera Jourova, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene.

"Protocolul comun de testare ar trebui să fie gata până în luna aprilie. În luna mai, ar urma să fie lansată o campanie de testare, cu participarea a cel puţin 16 ţări (selectate pe criterii geografice şi de mărime). Testele vor include formarea unui coş comun de produse comercializate în cele mai multe dintre statele membre; vor fi efectuate verificări privind compoziţia chimică şi gustul. Sperăm să prezentăm primele rezultate înainte de sfârşitul anului 2018", a precizat Vera Jourova.

Ţări central şi est-europene, în principal Slovacia, Cehia şi Ungaria, au denunţat de mult timp faptul că în Europa de Est sunt vândute produse de calitate inferioară - de la alimente la cosmetice - sub aceleaşi branduri şi ambalaje utilizate pe pieţele occidentale. Potrivit propunerilor formulate în 2017, Bruxellesul ar urma să aloce aproximativ un milion de euro pentru a ajuta autorităţile statelor membre să verifice produsele alimentare. În plus, vor fi elaborate planuri de armonizare a metodelor pentru depistarea produselor de calitate inferioară.

În urmă cu câteva luni, Vera Jourova a argumentat că obiectivul este vânzarea unor produse de aceeaşi calitate pe piaţa comunitară. "Nu dezvăluim nume şi nu facem de ruşine companii, dar, dacă după teste nu vom constata îmbunătăţiri, se va şti public ce branduri sunt implicate şi este posibil ca şi consumatorii să exercite presiuni", a explicat Jourova în septembrie 2017.

Citește și: