Liviu Dadacus - Mediafax
449 vizualizări 29 dec 2017

Astfel, 75% dintre cei care au fost intervievaţi consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită în România şi doar 17% consideră că lucrurile merg într-o direcţie bună.

Dintre respondenţii cu vârste între 36 şi 50 de ani, 81% consideră că că lucrurile merg într-o direcţie greşită în România.

Aproape 60% dintre respondenţi sunt deloc (19%) şi nu prea mulţumiţi (40%) de felul în care trăiesc, 36% sunt destul de mulţumiţi în timp ce doar 4% sunt foarte mulţumiţi.

Pe de altă parte, 45% cred că 2017 a fost un an mai prost decât 2016, 30% cred că a fost la fel iar 24% cred că a fost mai bun.

În acelaşi timp, 46% dintre respondenţi cred că peste un an vor trăi mai prost, 25% cred că vor trăi la fel, şi numai 26% cred că vor trăi mai bine.

Tot 46% dintre respondenţi cred că anul 2018 va fi mai prost pentru România în comparaţie cu 2017, 24% cred că va fi la fel, 28% cred că va fi mai bun.

De asemenea, în 2017 românii au fost mai îngrijoraţi de criza politică decât de creşterea preţurilor, iar aproape toţi românii sunt nemulţumiţi de prestaţia politicienilor.

Astfel, la întrebarea deschisă „Ce v-a îngrijorat cel mai mult în 2017?”, cei mai mulţi dintre respondenţi, respectiv 27%, au indicat criza politică.

Pe locul doi figurează „creşterea preţurilor”, indicată de 24% dintre respondenţi, în timp ce 15% au indicat „frica de boală”, iar 13% s-au referit la lipsa locurilor de muncă.

Un procent de 90% dintre respondenţi sunt deloc mulţumiţi şi nu prea mulţumiţi de prestaţia politicenilor. Astfel, 56% dintre respondenţi s-au declarat deloc mulţumiţi de politica românească în 2017, în timp ce 34% nu prea mulţumiţi.

În ceea ce priveşte responsabilităţile, 47% dintre respondenţi consideră că Guvernul este responsabil pentru felul în care au mers lucrurile în 2017, urmat de Parlament (23%) şi preşedinte (23%).

Evenimentele politice majore: schimbarea legilor Justiţiei şi manifestaţiile împotriva OUG 13

Astfel, la întrebarea deschisă „Care a fost evenimentul politic major al anului 2017?”, 30% dintre respondenţi au indicat schimbarea legilor Justiţiei, iar 28% au indicat manifestaţiile împotriva OUG 13.

La aceeaşi întrebare, 17% au indicat majorarea salariilor în mediul bugetar, 12% - schimbarea Guvernului Grindeanu şi 8% - reforma fiscală adoptată de Guvern.

Protestele din ianuarie, emiterea OUG 13 şi schimbarea legilor Justiţiei sunt pe primul loc în opinia respondenţilor şi în ceea ce priveşte cel mai important eveniment al anului 2017 în România.

Astfel, la întrebarea deschisă „Care credeţi că a fost cel mai important eveniment al anului 2017 în România?”, 8% au indicat protestele din ianuarie-februarie 2017, iar 3% au indicat OUG 13 şi legile Justiţiei.

Moartea Regelui Mihai este considerată cel mai important eveniment al anului 2017 în România de către 8% dintre respondenţi.

În ceea ce priveşte încrederea în instituţii, pe primul loc figurează UE, primarii şi mass-media, cu procente ce depăşesc 40% (foarte multă şi multă încredere), iar pe ultimul loc sunt, în ordine, partidele politice, Parlamentul şi primul-ministru. Preşedintele, BNR şi FMI ocupă o zonă intermediară în ceea ce priveşte încrederea în instituţii.

Sondajul a folosit metoda CATI, a avut un eşantion de 1627 de persoane, eroarea maximă fiind de +/- 2,5%.

Citește și: