Mihaela Gidei
Firuta Flutur
4706 vizualizări 20 iun 2018

"Respect decizia judecătoarei şi apreciez că cineva a citit cu adevărat ce s-a întâmplat acolo şi s-a uitat pe probele existente pentru că sunt probe care nu au ajuns la dosar. O singură concluzie vreau să trag. M-am legitimat şi decizia de astăzi arată foarte clar că nu există acuzaţia că nu m-am legitimat. M-am legitimat conform legii cu nume, prenume, data naşterii, cu document emis de ministerul Transporturilor în România şi cu adresa din buletin. NU L-AM ATINS PE POLIŢIST. Nu i-am rupt uniforma, eu am fost acuzat pentru că l-am degradat, i-am rupt epoleţii şi uniforma. Uniforma este întreagă şi a fost întreagă tot timpul. Nici poveste că l-am imobilizat, i-am prins mâna la spate şi i-am făcut fractură de mână. Am fost acuzat de asta pe perioada cât am fost în arest. Nu i-am prins degetul la uşă. Există filmarea publică, camerele MAI, ale administraţiei publice locale care arată foarte clar că uşile s-au închis o singură dată", a declarat miercuri, Cristian Boureanu, la ieşirea de la instanţă.



Solicitat să comenteze cum i se par daunele pe care trebuie să le plătească, fostul parlamentar apreciază că este vorba despre o chestiune uzuală.

Iubita lui Cristian Bourean, Laura Dincă, a fost achitată pentru mărturie mincinoasă.

"Am încredere în Dumnezeu. Ştiu ce s-a întâmplat. Pot să dorm pe o ureche. Cred că cea mai grea palmă este cea de la Dumnezeu. O palmă o iei de la un om, treci, asta este, dar cea mai grea este de la Dumnezeu. Trecem peste toate", a declarat Laura Dincă.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 l-au condamnat miercuri, la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare pe Cristian Boureanu, în dosarul în care este acuzat de ultraj şi au achitat-o pe iubita acestuia, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă. Judecătorii îl mai obligă pe Cristian Boureanu să îi plătească lui Andrei Ovidiu, poliţistul pe care Cristian Boureanu l-ar fi lovit în noaptea în care a avut loc incidentul, 7.000 de euro daune morale. Decizia poate fi contestată.



Pe 9 iunie 2017, în jurul orelor 01:30, maşina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită în trafic, în zona Piaţa Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei, de un echipaj de Poliţie rutieră. Procurorii susţin în rechizitoriu că acesta "s-a manifestat violent, la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20 zile de îngrijiri medicale".

Reprezentantul Ministerului Public a cerut la ultimul termen din dosarul lui Cristian Boureanu, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, o pedeapsă orientată spre mediu pentru fostul deputat, adică doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru ultraj.

De asemenea, pentru iubita lui Boureanu, Laura Dincă, procurorul a cerut o pedeapsă cu amânare, sub supraveghere doi ani, dar şi 30 de zile de muncă în folosul comunităţii, pentru mărturie mincinoasă. În instanţă, Andrei Ovidiu, poliţistul pe care Cristian Boureanu l-a lovit în noaptea incidentului, a cerut 200.000 de euro daune morale.

 

Citește și: