Ramona LOZNIANU
14528 vizualizări 18 iun 2014

NEPI a obţinut autorizaţia de construcţie pentru proiectul din Piaţa Victoriei în urmă cu câteva zile, iar în câteva săptămâni vor începe şi lucrările, a declarat pentru gândul Tiberiu Smaranda, director executiv NEPI. Anterior, CEO-ul companiei, Martin Slabbert declara pentru Ziarul Financiar, că în prezent se lucrează la obţinerea autorizaţiei pentru devierea utilităţilor, proces care premerge începerii lucrărilor de excavaţie.


  
Clădirea de birouri de trei etaje, a cărei faţadă va fi realizată din sticlă curbată, va fi construită în forma literei L, în imediata apropiere a vilei Oromolu pe care o va înconjura pe două laturi. Cele două imobile vor fi despărţite de o zonă pietonală.

Proiectul, care se va întinde pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi şi care prevede şi o parcare subterană pe trei nivele, poartă semnătura lui Dorin Ştefan, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi din România, singurul ale cărui lucrări apar în atlasul arhitecturii mondiale.

Arhitectul-şef al Capitalei are o părere foarte bună despre acest proiect. “Este un investitor serios care a înţeles sensibilitatea unui astfel de proiect. Este chiar un exemplu de cum se abordează o problemă atât de delicată cum este cea a caselor monument aşa cum este şi vila Oromolu”, a declarat pentru gândul Gheorghe Pătraşcu.

Istoria vilei Oromolu

Vila Oromolu, întinsă pe aproximativ 300 de metri pătraţi, şi un teren de 4.500 de metri pătraţi au intrat în portofoliul NEPI în 2011, în contul unei datorii pe care Avrig 35, companie fondată de Alexander Hergan, o avea la sud-africani.

“Nu voiam neapărat să fim proprietari, mai ales că imobilul este foarte controversat. Am realizat că nu vom face bani din această dezvoltare, dar planul nostru este ca, la finalul lucrărilor, valoarea proiectului să fie măcar egală cu valoarea investiţiei realizate. Avem programate în România investiţii de peste 500 milioane de euro, iar acest proiect are o pondere insignifiantă în planul nostru, însă vrem să ne aducem aportul la cultura română. Vrem să arătăm că nu este o speculaţie imobiliară“ , declara la scurt timp după preluare Martin Slabbert. Vila, afectată serios de un incendiu în 2009, şi terenul au fost evaluate la aproximativ 13 milioane de euro.

Vila, construită în stil neoclasic, cu influenţe baroce şi elemente de art nouveau, i-a aparţinut fostului guvernator al Băncii Naţionale, Mihai Oromolu, şi a fost construită între anii 1926-1927. Planul arhitectural a fost realizat de Petre Antonescu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai şcoli de arhitectură românească din prima jumătate a secolului trecut, în porfotoliul căruia se mai află clădiri precum Arcul de Triumf, Palatul Kretzulescu, Banca Marmorosch Blank, Primăria Capitalei, Institutul de Istorie Nicolae Iorga sau Facultatea de Drept.

La un an de la moartea lui Mihai Oromolu (1945), vila a fost preluată de protocolul de stat.

Moştenitorii lui Mihai Oromolu, Ion Constantin Oromolu şi Micaela Constanţa Totoescu Oromolu, au obţinut în 1994 o hotărâre judecătorească de restituire a imobilului, în posesia căruia au intrat abia în septembrie 2004. În 2002 şi 2003, aceştia semnaseră antecontrate în favoarea Central AH Pioneer SRL, condusă de investitorul imobiliar Alexander Hergan, care a devenit proprietar în 2005. Vila a fost apoi ipotecată pentru obţinerea unor împrumuturi bancare în 2005 şi 2010.

Planurile NEPI în România

Fondul sud-african de investiţii NEPI are în dezvoltare în România investiţii de peste 460 de milioane de euro, în proiecte noi sau în extensii de proiecte existente, suprafaţa totală închiriabilă la finalizare fiind estimată la peste 250.000 metri pătraţi.

După finalizarea tuturor proiectelor, NEPI, cel mai activ investitor imobiliar de pe piaţa locală în ultimii ani, ar ajunge la un portofoliu de active cu o suprafaţă totală de 660.000 metri pătraţi, având în vedere că fondul deţine deja în România proiecte cu o suprafaţă de circa 380.000 metri pătraţi, evaluate la 656 milioane de euro.

Proiectele în dezvoltare sunt cele mai multe spaţii de retail, în Bucureşti şi provincie, şi majoritatea au ca termen de finalizare 2014-2015, potrivit unei prezentări a fondului.

Printre proiectele deţinute de NEPI pe piaţa locală se numără City Park Mall Constanţa, Ploieşti Shopping City, Retail Park Piteşti, Floreasca Business Park, Lakeview (Bucureşti), City Business Centre Timişoara.

 

Citește și: