no author
Mihaela Gidei
607 vizualizări 30 ian 2018

„Am aflat că Marius Marcovici a devenit consilier al şefului cancelariei primului ministru, Dorin Marian. L-am văzut odată la Palatul Victoria, când m-am întâlnit cu Dorin Marian să îmi arate un microfon găsit într-o priză. Era prezent şi Marius Marcovici”, a declarat jurnalistul Dan Andronic magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în dosarul preşedintelui Senatului.

„Cred că era microfon, nu am stat să îl verific. Atârna dintr-o priză în biroul lui Dorin Marian (şeful cancelariei primului ministru, n.r.). Atunci mi-a zis că i-a chemat pe cei de la... nu ştiu de pe unde, să scoată tot ce avea pe acolo. Cred că se întâmpla în 2008, când a fost numit şeful cancelariei primului ministru. A zis: Am umblat la o priză şi a căzut un microfon. Nu am elaborat, m-am amuzat de poveste şi atât. Să ştiţi că microfoanele au funcţionat întotdeauna”, a declarat jurnaliştilor Dan Andronic, la ieşirea din sala de judecată.

La rândul său, judecătorul Constantin Epure a subliniat cu ironie, făcând aluzie la dispozitivul găsit tot în priză de către ministrul de Interne Carmen Dan: „Sunt la modă microfoanele găsite în priză. Cât de mare era?”. Dan Andronic a răspuns: „Cam de aceeaşi mărime”. „Ştiţi şi dimensiunea celuilalt”, a continuat magistratul.

La următorul termen al procesului, care va avea loc pe data de 15 februarie, va fi audiat în calitate de martor fostul premier Victor Ponta.

În iulie 2016, Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Procurorii DNA Braşov l-au trimis atunci în judecată pe preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, alături de acesta urmând să fie judecat pentru mărturie mincinoasă şi Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.

Citește și: