no author
Mihaela Gidei
3812 vizualizări 31 dec 2017

Anchetatorii fac verificări cu privire la fapta de tentativă de omor calificat cu premeditare, având indicii că medicul Lucan ar fi încercat să secţioneze în mod intenţionat artera unui pacient, pentru a-l pune într-o situaţie dificilă pe un coleg de-al său.

Cercetările sunt făcute în acelaşi dosar în care Lucan este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

„Cu ocazia efectuării unui transplant renal (..) pentru a-l pune într-o situaţie dificilă pe martorul Suciu Mihai Domnuţiu cu care se afla într-o stare de vădită contradictorialitate, pretextând că doreşte să participe în mod direct la operaţiunea ce presupunea pregătirea grefei renale în pofida faptului că de o mare perioadă de timp nu mai făcuse acest lucru, inculpatul Lucan Mihai a manipulat de o aşa manieră instrumentarul chirurgical practicând o incizie asupra sinusului arterei renale într-o zonă care nu era vizibilă după care l-a pus la dispoziţia membrilor echipei de chirurgi condusă de către martorul Suciu Mihai Domnuţiu , părăsind la scurt timp sediul ICUTR”, potrivit referatului întocmit de procurori.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR.

Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar.

Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui.

Citește și: