no author
Gabriela Ghitcuta
678 vizualizări 20 oct 2016

„Admite, în parte, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Pârvulescu Marin, Hodiş Vasile, Postelnicu Tudor şi Homoştean George. În baza art. 345 alin. 2 Cod de procedură penală constată neregularitatea rechizitoriului din data de 29.07.2016, emis în dosarul nr. 32/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie, Secţia parchetelor militare, sub aspectul modului de descriere a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor patru inculpaţi. Dispune ca procurorul să precizeze detaliat, explicit şi distinct, pentru variantele normative prevăzute de art.439 alin.1 lit. e, g şi k din Codul penal, faptele ce se circumscriu în concret fiecăreia dintre variante, cu indicarea actelor materiale ce corespund elementului material al laturii obiective, vătămarea produsă şi legătura de cauzalitate", se arată în decizia dată miercuri de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii au la dispoziţie cinci zile pentru a remedia rechizitoriul sau să ceara restituirea dosarului pentru continuarea cercetărilor, decizia instanţei supreme nefiind definitivă.

Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată , la 1 august 2016, pe Marin Pârvulescu (maior în rezervă) şi pe Vasile Hodiş (colonel în rezervă), foşti ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, ambii fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. În aceeaşi cauză sunt judecaţi şi George Homoşteanu, fost ministru de interne, şi Postelnicu Tudor, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, fiind acuzaţi de complicitate la infracţiuni contra umanităţii.

„În perioada ianuarie - noiembrie 1985, inginerul disident Ursu Gheorghe Emil a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la data de 21 septembrie 1985 şi decedând la data de 17 noiembrie 1985 în Spitalul Penitenciar Jilava. Pentru a disimula adevăratul obiect al cercetării disidentului Ursu Gheorghe Emil şi pentru a putea face „dovada” că nu există un dosar politic pe numele acestuia, organele de securitate au „inventat” infracţiunea de deţinere şi operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine. În realitate, aşa cum reiese din materialul probator administrat în cauză, reprezentanţii Departamentului Securităţii Statului erau interesaţi de aspecte precum: legăturile disidentului cu postul de radio „Europa Liberă”, relaţiile şi discuţiile cu lumea literară şi artistică din ţară şi din diaspora, impresiile consemnate în jurnalul personal despre politica statului şi despre conducătorii partidului şi statului comunist", a declarat procurorul militar Marian Lazăr.

Potrivit procurorilor militari, Marian Pârvulescu şi Vasile Hodiş, în calitate de ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, „au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra victimei inginerul disident Ursu Gheorghe Emil, acţiuni care au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să-i aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă".

În ceea ce îi priveşte pe George Homoştean şi Postelnicu Tudor, „în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 1985, au transmis către Ambasadele României de la Paris şi Washington documente oficiale prin care au disimulat caracterul represiv şi politic al acţiunilor întreprinse de inculpaţii maior (rez.) Pârvulescu Marin şi col. (rez.) Hodiş Vasile împotriva lui Ursu Gheorghe Emil, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru opinii considerate ostile regimului comunist", a mai spus Marian Lazăr.

Anchetatorii spun că la solicitarea comunităţii internaţionale şi a unor oameni politici din SUA de a primi informaţii referitoare la situaţia disidentului român, cei doi demnitari „au ascuns caracterul represiv al acţiunilor îndreptate împotriva lui Ursu Gheorghe Emil. (...) Totodată, în exercitarea abuzivă a funcţiilor deţinute, cei doi foşti demnitari au întreprins demersuri dolosive în scopul ascunderii cauzelor reale ale cercetării disidentului Ursu Gheorghe Emil şi, ulterior, ale cauzelor decesului acestuia".

Istoria unui dosar refuzat sistematic de justiţia din România
 
Urmaşii lui Gheorghe Ursu şi în special fiul acestuia, Andrei Ursu, au făcut demersuri încă din 1990 pentru stabilirea adevărului în justiţie, în cazul morţii disidentului. Încercările lor au rămas de cele mai multe ori fără succes, singurii judecaţi pentru această crimă fiind un fost deţinut care împărţise celula cu Gheorghe Ursu şi care îl bătuse, Marian Clită. El a fost condamnat pentru uciderea lui Ursu în arestul Miliţiei, iar foştii şefi ai Miliţiei Capitalei, Tudor Stănică şi Mihail Creangă, au fost şi ei condamnaţi pentru omor. Cei doi au executat fracţiuni infime din pedepsele lor, din cauza vârstei şi a bolilor. Acuzaţiile privind responsabilitatea Securităţii şi a şefilor ei în acest caz nu au fost niciodată cercetate temeinic într-o anchetă, până de curând, diverşi procurori sau judecători, militari sau civili, respingând mereu anchetarea acestora.
 
Procurorii militari au decis să deschidă ancheta împotriva ofiţerilor de Securitate responsabili de anchetarea disidentului Gheorghe Ursu, după ce justiţia militară a blocat sistematic anchetarea maiorului Marin Pârvulescu. Decizia a fost luată în plină campanie electorală, în octombrie 2014, după ce Andrei Ursu a făcut 17 zile greva foamei. În ultimul an, mai mulţi foşti angajaţi ai Miliţiei şi Securităţii au vorbit ca martori cu procurorii, descriind ce s-a întâmplat în arest cu Ursu. Procurorii militari l-au audiat pe fostul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, iar ancheta a scos de asemenea la iveală faptul că dosarul de Securitate al lui Gheorghe Ursu a fost falsificat grosolan, după 1990, conform CNSAS.
 
Decizia finală a judecătorului militar Gabriel Gunescu a conţinut o motivare incredibilă a verdictului prin care Marin Pârvulescu scăpa de cercetarea faptelor sale: magistratul a susţinut că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, că opoziţia sa la regim a fost „nesemnificativă”, ba chiar că a fost „un privilegiat” al regimului comunist, făcându-şi concediile în străinătate.
 
„Mi se pare că s-a făcut o anchetă foarte solidă, detaliată, s-au luat foarte multe declaraţii. Este o nouă abordare, asta am auzit de multe ori la Parchetul Militar: avem o nouă abordare. Au dat declaraţii şi ofiţeri superiori, inclusiv fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad. Din toate aceste declaraţii se conturează că Pîrvulescu a fost clar torţionarul care l-a torturat pe tatăl meu în toată perioada de detenţie, dar că probabil ordinul a venit mai de sus”, spunea Andrei Ursu, fiul disidentului, în noiembrie 2015, la 30 de ani de la moartea tatălui său.
 
Cum a fost falsificat dosarul lui Gheorghe Ursu după 1990. Germina Nagâţ, CNSAS: „Arăta halucinant”
 
În noua anchetă a procurorilor militari, aceştia au solicitat în ianuarie 2015 şi ajutorul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru a investiga dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, de la Securitate. Oficialii au constatat însă că acesta fusese falsificat, cel mai probabil după 1990, şi că ce se afla pe microfilmul dosarului de la SRI nu avea nicio legătură cu dosarul original, pe hârtie care oricum arăta fabricat. Procurorii au fost astfel nevoiţi să lucreze cu un fals, susţine Germina Nagâţ, şefa Departamentului de Investigaţii de la CNSAS.
 
„Am primit de la Parchetul Militar în foarte scurt timp 7 volume care arătau halucinant, dacă ne referim la un dosar de urmărire informativă. Nu avea legătură cu nimic din ce văzusem până atunci. Era neverosimil. Am văzut DUI descompletate, în care se simţea lipsa unor părţi, dar nu mai văzusem un dosar care pretinde că este făcut de Securitate şi care nu are aproape nicio legătură cu dosarul original, mai puţin în volumul I. Am făcut operaţiuni standard de citire foarte atentă, de punere cap la cap a unor informaţii. La sfârşit am cerut şi microfilmul de la SRI, l-am primit cu maximă promptitudine, în două zile, în februarie 2015. Atunci am făcut o operaţiune banală – confruntarea microfilmului cu originalul. Nu am mai văzut până atunci un dosar de urmărire în care 5 volume să fie fotocopii din orice. Adică erau fotocopii bizare, care nu semănau cu originalul care se păstrase în volumul 1. S-a văzut clar că avem cel puţin un volum de tehnică operativă lipsă – volumul 2. Întreaga copertă a dosarului prezintă diferenţe semnificative între microfilm şi original”, a povestit Germina Nagâţ. Specialista de la CNSAS este de părere că falsul a avut loc după 1990 şi speră că procurorii se vor autosesiza şi vor investiga şi această falsificare petrecută la SRI.
 
În 2000, SRI dădea un comunicat prin care se apăra şi respingea acuzaţiile de falsificare a dosarului de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, încă de pe atunci ieşind la iveală că în dosar fuseseră inserate materiale de presă şi documente de după 1990, până în 1994. SRI motiva că aceste documente fuseseră adăugate la dosar pentru că SRI a considerat că ar putea fi de folos procurorilor care anchetau cazul. Confruntarea cu microfilmul SRI s-a făcut în 2015, la CNSAS, care a constatat acelaşi lucru: aşa-zisul original nu are nicio legătură cu microfilmul, care oricum conţine multe documente fotocopiate fără legătură cu cazul Ursu, conform Germinei Nagâţ.
 
 

Citește și: