Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
59648 vizualizări 24 mar 2014

25 de milioane de euro afirmă Patriarhia că a primit de la autorităţi şi credincioşi, de la începutul construirii Catedralei Mântuirii Neamului şi până la 1 ianuarie 2013. La acestea se adaugă alte şapte milioane de euro pe care le-a primit de la Guvern, Primăria Capitalei şi alte autorităţi publice locale, anul trecut şi la începutul lui 2014, potrivit datelor obţinute de gândul. În total 32 de milioane de euro pentru cea mai importantă construcţie a Bisericii Ortodoxe Române.

Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai mare lăcaş de cult din România, care va putea adăposti circa 5.000 de persoane, va fi finalizată în varianta gri - roşu, adică fără finisaje, pictură, gravură şi altele, abia la începutul anului 2016, după cum au declarat reprezentanţii Patriarhiei pentru gândul. Anul trecut, Patriarhia estima că lucrările de construcţie se vor termina până la sfârşitul lui 2014.

"Anul acesta, lucrările continuă. Vom termina la începutul lui 2016 faza la gri – roşu. S-a construit aproximativ jumătate din clădire", a declarat pentru gândul părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Până la finalizarea constucţiei, Patriarhia continuă să ceară bani autorităţilor centrale şi locale, în baza legii catedralei, dar şi de la credincioşi, pentru lăcaşul de cult care va rivaliza, ca mărime, cu grandioasa Casă a Poporului. Legea 376 din 2007 prevede posibilitatea pentru Patriarhia Română de a solicita autorităţilor centrale şi locale fonduri pentru construirea viitoarei Catedrale. Patriarhia estimează că numai ridicarea construcţiei va costa 100 de milioane de euro. Pentru finisaje, pictură, gravură şi alte lucruri utile vor fi necesari alţi bani.

 

 

 

gândul a solicitat Patriarhiei să facă publice sumele pe care le-au primit până la începutul anului 2014 din donaţii şi de la autorităţi, exclusiv pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Răspunsul: evaluarea se va face după Paşte. "Catedrala se construieşte din donaţiile credincioşilor şi din sprijin financiar de la autorităţi. Se va termina când o să anunţăm noi. După sărbătoarea Sfintelor Paşti vom mai face o evaluare cu catedrala. Donaţiile nu le ştim nici noi, ele se adună din ţară, de la toate mitropoliile. Anul trecut, am făcut publice datele  - 25 de milioane de euro, jumătate de la credincioşi, jumătate de la autorităţi", a precizat părintele Constantin Stoica (foto).

Întrebat de scrisorile pe care Patriarhia le-a trimis, spre finalul anului trecut, primăriilor şi consiliilor judeţene, în care a solicitat bani pentru construcţie, purtătorul de cuvânt motivează gestul prin faptul că viitoarea Catedrală va intra în circuitul turistic al Bucureştiului şi al ţării. "De ce nu ar fi în regulă a solicita bani de la bugetul de stat central şi local? Atâta vreme cât proprietăţile nu au fost retrocedate către Biserică, noi nu facem decât să respectăm legile în vigoare", a răspuns acesta tranşant.

Guvernul, în continuare cel mai important finanţator al Catedralei

Executivul a fost încă de la început principalul finanţator public al clădirii, crescând semnificativ, de la un an la altul, sumele acordate Patriarhiei pentru Catedrală. Până în prezent, a dat nu mai puţin de 53 de milioane de lei (13 milioane de euro). Potrivit datelor obţinute de gândul, Guvernul, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, a acordat în 2013 nu mai puţin de 24 de milioane de lei pentru lucrările de construcţie a Catedralei "în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2005 şi ale OG nr. 82 /2001". În 2012 s-au alocat 19 milioane de lei, iar în 2011 suma a fost de 10 milioane de lei.

Anul trecut, Patriarhia a solicitat consiliilor judeţene câte 300.000 de lei pentru Catedrală. "Constatăm cu îngrijorare că, în contextul crizei actuale economice, rezultatele colectei naţionale pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului s-au diminuat îngrijorător (...). În aceste condiţii, vă rugăm să acordaţi un sprijin financiar în valoare de 300.000 de lei (...) pentru plata materialelor şi a manoperei necesare lucrărilor la suprastructură în această fază esenţială pentru bunul mers al întregii lucrări“, se arată în scrisoarea trimisă în noiembrie.

Mediafax Foto: Silviu Matei

Mediafax Foto: Silviu Matei

gândul a încercat să afle cum au răspuns solcitării Patriarhiei Consiliile Judeţene. Dintre cele 41, un număr de 30 au răspuns, în scris, că nu au alocat bani în 2013. Consiliile judeţene Bacău, Constanţa, Covasna, Dolj, Harghita, Hunedoara, Mureş, Olt, Sibiu şi Vaslui nu au răspuns, în ciuda solicitărilor trimise în baza legii accesului liber  la informaţiile publice.

Singurul Consiliu Judeţean care a acordat bani în 2013, potrivit informaţiilor obţinute de gândul, a fost CJ Timiş, care a finanţat lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului cu 100.000 de lei. Banii au fost daţi în baza "Acodrului de cooperare cu nr. 4656/22.04.2013 încheiat cu Arhiepiscopia Timişoarei", se arată în răspunsul pentru gândul, semnat de preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin.

"Menţionăm că pentru anul 2014 nu a fost stabilită suma ce urmează a fi prevăzută în buget ca sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de edificare a Catedralei Mântuirii Neamului", precizează pesedistul Titu Bojin.

În acest an vor veni bani şi de la Consiliile Judeţene Iaşi şi Ilfov, conduse de liberalii Cristian Adomniţei, respectiv Marian Petrache. Cei doi au răspuns, pentru gândul, că au inclus în bugetele pe 2014 câte 300.000 de mii de lei, bani ce vor fi donaţi exclusiv catedralei.

6 milioane de la Primăria Capitalei, la începutul lui 2014

Pentru acest an, Primăria Capitalei a inclus, în bugetul aprobat în 28 februarie de consilierii municipali, o sumă de 6 milioane de lei pentru Catedrala Neamului. Finanţarea vine după ce, la sfârşitul anului trecut, primarul Sorin Oprescu a declarat public că îşi doreşte să aloce în continuare fonduri pentru finalizarea Catedralei. Anul 2013 a fost, de altfel, singurul în care Primăria Capitalei nu a dat bani pentru Catedrală, după cum au răspuns pentru gândul reprezentanţii ei. În 2012 şi 2011, primarul Sorin Oprescu a acordat câte 10 milioane de lei pentru ridicarea lăcaşului.

Anul trecut, nici primăriile sectoarelor 1, 3, 4 şi 6 nu au finanţat viitoarea Catedrală, potrivit informaţiilor obţinute de gândul. Reprezentanţii acestor primării ne-au răspuns că nici în 2014 nu vor acorda bani.

Primăriile sectoarelor 2 şi 5, unde edili sunt Neculai Onţanu şi Marian Vanghelie, au refuzat să răspundă solicitărilor. De precizat că primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, are un protocol încheiat cu Patriarhia Română, datând din 16 iunie 2010.

"Un obiectiv important al protocolului se referă şi la posibilitatea finanţării unui obiectiv esenţial pentru toţi românii, este vorba de Catedrala Mântuirii Neamului", afirma primarul Neculai Onţanu după încheierea pactului, potrivit Basilica.ro. În anul 2011, Onţanu a dat 10 milioane de lei asistenţă financiară pentru lucrările de la Catedrală, aceeaşi sumă pe care a dat-o şi Guvernul României.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Cel mai bătrân donator, un bărbat în vârstă de 94 de ani

Pentru a strânge bani pentru viitoarea Catedrală în care vor încăpea 5.000 de enoriaşi, Patriarhia a postat în toate bisericile şi mânăstirile afişe prin care se cer donaţii. Banii strânşi prin colecta naţională au scăzut, însă, constant în ultimii ani. În mai bine de trei ani de la începerea lucrărilor, pe site-ul construimcatedrala.ro până luni, 24 martie, erau înregistrate numai 1009 donaţii online.

Cele mai importante surse de finanţare sunt, potrivit reprezentanţiilor Patriarhiei, persoanele fizice. "Este impresionant faptul că sunt donatori de toate vârstele. Avem un părinte din zona Turnu Severin care are 94 ani şi care donează cu regularitate nişte sume importante de bani, considerând că acesta este modul în care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru faptul că îşi vede visul cu ochii, deoarece de când era tânăr dorea să se construiască o Catedrală a Mântuirii Neamului. Avem totodată şi tineri care cred cu putere şi li se pare că sunt reprezentaţi de această ctitorie şi o susţin în măsura în care pot să facă aceste donaţii aşa încât deşi ele ca pondere nu sunt foarte mari pentru noi sunt importante pentru că donaţiile credincioşilor, persoane fizice, sunt cele mai constante surse ale şantierului”, a precizat Pr. Cons. Nicolae Crângaşu de la Sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti al Patriarhiei Române, potrivit site-ului catedralaneamului.ro.

Potrivit informaţiilor publicate de gândul anul trecut, autorităţile locale şi centrale au finanţat în 2012 lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului cu peste 37 milioane de lei (circa 8,4 milioane de euro).

Mediafax Foto: Ovidiu Micsik

Catedrala Mântuirii Neamului, mai impunătoare decât Casa Poporului

Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au început la sfârşitul lui 2010. Catedrala va fi construită în stil bizantin românesc, va avea o înălţime de 100 de metri, cu aproximativ 20 de metri mai mult decât Palatul Parlamentului, în vecinătatea căruia se află.

Edificiul de cult va avea o capacitate de 5.000 de persoane, urmând a fi asigurată împotriva cutremurelor de peste 8 grade. Construcţia va avea 14 lifturi şi peste 700 de locuri de parcare. Ansamblul arhitectural al bisericii va cuprinde, în afară de clădirea propriu-zisă, alte patru corpuri. În partea din faţă-stânga va fi Casa „Sf. Apostol Andrei", unde va fi un cămin pentru pelerinii clerici, în partea din faţă-dreapta va fi Casa „Sf. Apostol Pavel", unde va fi un cămin pentru pelerinii mireni, în spate-dreapta va fi Centrul Cultural Misionar „Sf. Apostol Pavel", pentru românii din ţară şi din străinătate, iar în spate-stânga va fi Centrul Social Medical Casa „Sf. Apostol Luca", pentru pelerinii bolnavi şi pentru bătrâni.

Citește și: