no author
Ciprian Nedelcu
170 vizualizări 5 feb 2018

Una dintre pacientele internate la IRO Iaşi cu cancer a murit luni seara, femeia fiind diagnosticată şi cu virusul gripal AH1N1.

"O pacientă de-a noastră, care suferea de leucemie, a decedat astăzi. Ea era intubată, după ce fusese diagnosticată şi cu virusul AH1N1", a declarat, luni seara, Gabriel Dimofte, directorul medical de la IRO Iaşi.

Luni dimineaţă, reprezentanţii unităţii medicale ieşene au menţionat că 11 pacienţi bolnavi de cancer au fost diagnosticaţi şi cu virusul gripal, iar, dintre aceştia, cinci erau în stare gravă. De asemenea, dintre cei cinci, trei au fost intubaţi.

Mai mult, conducerea IRO Iaşi a precizat că au fost instituite restricţii de acces în întreg Institutul, iar atât pacienţii, cât şi personalul se află sub monitorizare.

Săptămâna trecută, personalul care nu fusese imunizat a primit 50 de doze de vaccin antigripal, pentru a face acest lucru.

Citește și: