718 vizualizări 26 sep 2017

"A dat exemple de persoane din presă pe care sub pretextul că sunt lucrători DNA sau care cunosc situaţia de la DNA, că sunt lucrărori în SRI s-au implicat în anchete, ne-a prezentat acest caz, este şi un rechizitoriu pe care putem să îl studiem şi sunt persoane pe care le putem invita pentru a elucida situaţiile", a declarat Claudiu Manda, preşedintele Comisiei de Control a SRI.

Potrivit acestuia, Dragomir a indicat şi persoane care pot confirma cele spuse, printre ei fiind şi un fost secretar de stat din Ministerul Justiţiei.

"Despre culoarele din Justiţie domnul Dragomir a făcut - mare parte dintre precizări au fost făcute şi în spaţiul public de domnia sa – ne-a prezentat persoane despre care ştie că doresc să vină la comisie, care cunosc aceste situaţii şi inclusiv probe, e vorba de o probă video, persoanele pe care ni le-a indicat pentru a fi invitate la comisie - ne-a vorbit de un fost secretar de stat din ministerul Justiţiei, o persoană din presă şi încă o persoană din Justiţie, din zona Parchetelor care cunosc date, elemente pe care le putem avea în discuţia cu acestea, să ne poată să ne facă să concluzionăm lucrurile pe care domnia sa le prezintă", a mai spus Claudiu Manda.

Daniel Dragomir a vorbit în mai multe apariţii publice despre "culoarul presei", care spune că era format din acele persoane din media, care ajutau, prin publicarea de rechizitorii sau a unor anumite subiecte, la formarea opiniei publice concomitent cu acţiunea procurorilor de reţinere a unei persoane.

Dragomir a refuzat să de anume de jurnalişti sub acoperire, însă a nominalizat, într-o emisiune televizată, trei jurnalişti pe care spune că i-a văzut la intrarea sau la ieşirea din biroul fostului adjunct Florian Coldea.

Mail-urile arătate Comisiei

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI a declarat că Daniel Dragomir a prezentat o serie de mailuri care arată intenţia unei persoane din conducerea SRI de a sprijini un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

”Am detaliat subiectul în care domnul Dragomir spunea despre intenţia unei persoane din conducerea SRI de a sprijini un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. A făcut referire la nişte mailuri, am văzut o parte din aceste mailuri. Nu le-a lăsat la dispoziţia comisiei pentru că ele conţin şi alte informaţii pe care nu vrea să le lase la dispoziţia comisiei întrucât conţin şi alte subiecte”, a declarat senatorul Claudiu Manda.

Potrivit acestuia, fostul  ofiter SRI a făcut referire la ”implicarea unor persoane din conducerea SRI pe diferite speţe, fie ilegal, fie la limita legii”. ”A prezentat persoane care doresc să vină la comisie, care cunosc această situaţie şi inclusiv probe, dintre care una video”, a spus Manda.

Cine este Daniel Dragomir

Daniel Dragomir este un personaj controversat fiind implicat într-un dosar de corupţie şi în cel privind „monitorizarea” lui Kovesi, cunoscut sub numele de „Black Cube”. În ambele a fost arestat preventiv, iar în primul a fost  condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Fost şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, el a fost acuzat, în 2015, că a luat mită peste două milioane de lei de la administratorul unor firme, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară, în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA. 

Daniel Dragomir, este cercetat în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane au fost acuzate de încercări de intimidare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, Daniel Dragomir a fost arestat preventiv, la începutul anului, în acest dosar, existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida.

Citește și: