''Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii... Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că, din greşeală, domnul Klaus Iohannis a spus ce gândea atunci când a afirmat că, neinvestind în educaţia copiilor, a investit în imobiliare. Într-un fel, pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare decât în educaţia copiilor'', a declarat Gabriela Firea.

Fosta prezentatoare TV a continuat spunând că, spre deosebire de Iohannis, prezidenţiabilul PSD, Victor Ponta, este un ''bun familist''. ''Este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convins că-şi mai doresc Daciana şi Victor copii. Eu, ca mamă, le urez să mai aibă'', a mai spus Gabriela Firea.

Purtătoarea de cuvânt a campaniei prezidenţiale a PSD susţine că, indiferent dacă poate sau nu să facă un copil, Klaus Iohannis trebuia să înfieze unul. ''Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Din perspectiva financiară, nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poată îngriji 1-2 copii'', a mai spus Gabriela Firea.

Fosta prezentatoare TV are doi copii şi este din nou însărcinată.

 

Citește și: