Publicat

26

iunie

2017

23:32

951

vizualizări

Gheorghe Ştefan a scăpat de jumătate de pedeapsă în Dosarul Microsoft

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis, luni seară, să reducă la aproape jumătate pedeapsa primită de Gheorghe Ştefan, în dosarul Microsoft. Sentinţa este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gheorghe Ştefan a scăpat de jumătate de pedeapsă în Dosarul Microsoft

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis, luni seară, să reducă la aproape jumătate pedeapsa primită de Gheorghe Ştefan, în dosarul Microsoft. Sentinţa este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit portalului instanţei, Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, ca pedeapsa de şase ani de închisoare pe care fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a primit-o în dosarul Microsoft, să fie redusă la jumătate, constatând că sunt „incidente în cauză a dispoziţiilor articolului 19 din Legea nr.692/2002”, şi anume posibilitatea reducerii pedepsei în urma cooperării.

“Reduce pedeapsa principală aplicată contestatorului condamnat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la 6 ani la 3 ani şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu şi perioada de la data punerii în executare a mandatului, la zi”, se arată în sentinţă.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.

Gheorghe Ştefan a cerut magistraţilor înjumătăţirea pedepsei primită în dosarul Microsoft şi aprobarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei într-un dosar în care e acuzat de trafic de influenţă.

„În perioada 2009 – 2012, inculpatul Ştefan Gheorghe, în calitate de vicepreşedinte al partidului aflat la guvernare, în scopul obţinerii de sume de bani atât pentru sine, cât şi pentru partid, şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană.În aceeaşi perioadă, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a condiţionat persoanei numite prin influenţa sa, că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de un om de afaceri din anturajul său o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT", a arătat DNA.

Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională – prin licitaţii trucate – cu firma omului de afaceri, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

„În paralel, inculpatul Ştefan Gheorghe i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb, a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Blaga Vasile (trimis în judecată de procurorii anticorupţie la data de 28 noiembrie 2016 – comunicat nr. 1466/VIII/3 din 28 noiembrie 2016), care cunoştea dinainte mecanismul descris anterior şi cu care a fost de acord", potrivit sursei citate.

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, primită în dosarul Microsoft, instanţa hotărând confiscarea a peste 3.000.000 euro.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
În ce direcţie circulă autobuzul? 80% dintre copii ştiu răspunsul! Testul de logică care îi frustrează pe adulţi. Care e varianta corectă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info