Maria TOADER
Maria TOADER
118 vizualizări 22 nov 2010

Guvernul nu mai vrea să introducă de anul viitor impozitul forfetar. Motivul principal ar fi imposibilitatea gestionării unui astfel de sistem de impozitare, prin care firmele ar urma să plătească dări la stat în funcţie de anumiţi indicatori ai activităţii de bază, cum ar fi după numărul de mese în cazul restaurantelor şi barurilor, conform unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

Sursele au precizat că Executivul analizează posibilitatea revenirii, în cazul microîntreprinderilor, la impozitarea cu 3% a veniturilor, faţă de impozitul de 16% din profit aplicat în acest moment.

Întrebat cum comentează acest anunţ, şeful Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a evitat să dea un răspuns concret. "Noi am avut discuţii şi cu FMI, CE şi cu Banca Mondială. Analizând rezultatele privind execuţia bugetului, cei de la FMI, CE şi BM au spus că nu trebuie să compensăm eliminarea impozitului minim. Ce am convenit cu reprezentanţii celor trei organisme? Să analizăm introducerea unui sistem simplificat pentru întreprinderile mici. Suntem în derularea unor asemenea acţiuni", a declarat el. Impozitul forfetar ar fi urmat să se aplice în 26 de domenii de activitate, printre care se numără hotelurile, restaurantele, firmele de catering şi saloanele de coafură.

Citește și: