Mihaela Gidei
622 vizualizări 26 apr 2018

"Din perspectiva sistematizării, a unificării şi a coordonării legislaţiei, dispoziţiile Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate reglementează veritabile măsuri de individualizare judiciare a executării pedepsei. Măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate (...) reglementate în lege se integrează, prin natura lor, în materia individualizării pedepselor. Or, individualizarea pedepselor, inclusiv individualizarea judiciară a executării pedepselor, formează obiect de reglementare al Părţii generale a executării pedepselor, formează obiect de reglementare al Părţii generale a Codului Penal", se menţionează în sesizarea ÎCCJ.

Instanţa supremă susţine că reglementarea măsurilor de individualizare judiciară a executării pedepselor, într-un cadru normativ distinct de Partea generală a Codului penal "este de natură a aduce atingere caracterului sistematizat, unitar şi coerent al legislaţiei penale, încălcând art. 1, alin (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii".

"Adoptarea unui cadru normativ distinct de Partea generală a Codului penal, care să includă veritabile măsuri de individualizare judiciară a executării pedepsei, precum şi stabilirea competenţei judecătorului de supraveghere a privării de libertate, (...) de a dispune aceste măsuri afectează sistematizarea şi coerenţa legislaţiei penale şi creează incertitudini cu privire la natura juridică reală a măsurilor, incompatibile cu art.1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii", arată magistraţii.

Potrivit magistraţilor, legea "nu reglementează criteriile pe baza cărora judecătorul alege una dintre măsurile alternative", "omisiunea includerii unor criterii precise pentru alegerea uneia dintre măsurile alternative afectând caracterul previzibil al legii".

Instanţa supremă critică şi articolul care exceptează de la aplicarea măsurilor alternative de executare a pedepselor, precizând că "referirea la infracţiunile comise cu violenţă ori profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei nu permite identificarea, în mod exact, a sferei infracţiunilor exceptate de la aplicarea măsurilor".

În ceea ce priveşte persoanele aflate în stare de recidivă, magistraţii instanţei supreme susţin că "în ipoteza în care nu există o hotărâre de condamnare, persoana respectivă va beneficia de măsura alternativă, iar în situaţia în care există o astfel de hotărâre, persoana este exclusă de la acest beneficiu, astfel încât se creează o diferenţă de tratament juridic pentru persoanele aflate în situaţii de fapt identice".

ÎCCJ menţionează că articolul care reglementează conţinutul măsurii de executare nu se face nicio referire la fracţia din pedepasă care se execută în timpul săptămânii la domiciliu, fiind criticată şi lipsa de reglementare a prestării muncii în folosul comunităţii.

Instituţia precizează că dispoziţiile legi aduc atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive de condamnare.

"Prin conţinutul lor, dispoziţiile legii consacră o solşuţie legislativă de natură să afecteze principiul securităţii raporturilor juridice, întrucât constituie premisa modificării tuturor hotărârilor judecătoreşti de condamnare prin care se aplică pedepasa închisorii de până la 5 ani cu executare în regim de detenţie, ulterior rămânerii definitive a acestora", explică ÎCCJ.

Instanţa supremă menţionează că prevederile legii sunt lipsite de claritate şi previzibilitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a sesizat, joi, CCR în legătură cu aspecte de neconstituţionalitate ale Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

Potrivit proiectului de act normativ, aceste pedepse ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat, fie prin "echivalent zile muncă în folosul comunităţii", fie în regim mixt, de "echivalent zile de muncă în folosul comunităţii" si de zile de executare sâmbătă si duminică într-un centru special înfiinţat.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse prin hotărâre de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deţinutilor care au săvârşit abateri disciplinare. Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate nu se aplică pentru condamnările privative de libertate: a) pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, b) pentru infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare sau pentru infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, c) persoanelor aflate în stare de recidivă.

Citește și: