Publicat

12

mai

2014

18:54

7278

vizualizări

Judeţul din România care cheamă fotografii să-i pozeze frumuseţea

150 de fotografi din întreaga ţară se vor întâlni la Alba Iulia, la prima ediţie a Festivalului „Alba sub lumini de Oscar”, în perioada 28 iulie-1 august.

Judeţul din România care cheamă fotografii să-i pozeze frumuseţea

150 de fotografi din întreaga ţară se vor întâlni la Alba Iulia, la prima ediţie a Festivalului „Alba sub lumini de Oscar”, în perioada 28 iulie-1 august.

Timp de cinci zile Cetatea Alba Carolina şi zona Şureanu -Valea Frumoasei vor fi  ţinta obiectivelor fotografilor români, iar cele mai spectaculoase imagini vor fi premiate în cadrul unui concurs jurizat de fotografi profesionişti, scrie alba24.ro.  Pentru participanţi, în cadrul festivalului, sunt programate workshop-uri şi cursuri gratuite cu lectori acreditaţi şi fotografi profesionişti.

Printre cei care vor preda cursuri de fotografie se numără Marek Czarnecki, multiplu câştigător al „British Professional Photography Award” (echivalentul Oscarului pentru fotografie), Cătălin Săvulescu, Vlad Eftenie, câştigătorul de anul acesta al Sony World Photography, Cosmin Someşan şi Cătălin Rudolf, care vor fi şi membri ai juriului. Perioada de trimitere a formularelor de înscriere este 1 mai – 6 iulie, împreună cu un portofoliu al concurentului care să cuprindă 10 fotografii.

Fondul total de premii este de 8.500 de euro, cel mai mare din România pentru un astfel de concurs. Premiul I va fi în valoare de 2.000 euro, premiul II, 1.500 euro, premiul III 1.000 euro şi 10 menţiuni a câte 400 euro fiecare. Trei dintre mentiunile de 400 de euro fiecare vor fi acordate într-un concurs preliminar desfăşurat pe Facebook.

La finalul festivalului, Alba se va putea lăuda cu un portofoliu imens de fotografii artistice profesionale făcute de cei mai buni fotografi din ţară, iar organizatorii le vor putea folosi pentru promovarea judeţului.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Reacţia total neaşteptată a Garbinei Muguruza după ce a UMILIT-O pe Simona Halep. Ce a declarat

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info