Clarice DINU
811 vizualizări 5 feb 2018
Nelu Barbu a fost numit consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al premierului, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, el confirmând luni, pentru MEDIAFAX, că va fi purtător de cuvânt al Cabinetului Dăncilă. 

Decizia, semnată de Viorica Dăncilă., a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Potrivit acesteia, Nelu Vasile Barbu va ocupa funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al premierului.

Contactat de MEDIAFAX, Barbu a confirmat că va deţine funcţia de purtător de cuvânt al Executivului.

Nelu Barbu a fost, în ultima perioadă, jurnalist al Gândul.info, din cadrul MEDIAFAX GROUP. Anterior, a fost prezentator la B1 Tv (2011-2017), editor voce şi prezentator meteo la Antena 3 (2005-2011).

În perioada 2002- 2005 a fost realizator de programe radio şi editor voce la Realitatea TV.

În anul 2017 a fost consilierul ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, în Cabinetul Grindeanu.

Nelu Barbu s-a născut în 1982, a absolvit cursurile Colegiului Naţional Ienăchiţă Văcărescu din Tîrgovişte şi apoi a fost licenţiat al Universităţii Valahia Târgovişte în Drept Penal.

Citește și: