Publicat

11

noiembrie

2014

19:03

141769

vizualizări

KLAUS IOHANNIS ŞI VICTOR PONTA - PRIMA DEZBATERE ELECTORALĂ. Cine a câştigat? Analiza lui Cristian Tudor Popescu

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, şi candidatul PSD, Victor Ponta, au participat marţi seara la prima dezbatere televizată, organizată de Realitatea TV. Preşedintele PNL a anunţat că va participa la emisiune, pe Facebook, cu o oră înainte ca aceasta să înceapă. Cei doi s-au contrat pe tema votului din Diaspora, nivelul taxelor şi impozitelor, despre pensii sau politică externă. Dezbaterea nu a fost lipsită nici de elemente surpriză, unul dintre acesta fiind chiar la finalul discuţiei, când moderatorul Rareş Bogdan l-a invitat separat pe Victor Ponta să mai rămână în emisiune. Gândul şi Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declaraţiile publice, au analizat afirmaţiile celor doi candidaţi. Astfel, din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Victor Ponta analizate, patru au fost false, una parţial falsă, o alta parţial adevărată în timp ce numai două au fost adevărate. Din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Klaus Iohannis analizate de Factual.ro pentru gândul, opt au fost adevărate, în timp ce una nu a fost nici adevărată, nici falsă.

KLAUS IOHANNIS ŞI VICTOR PONTA - PRIMA DEZBATERE ELECTORALĂ. Cine a câştigat? Analiza lui Cristian Tudor Popescu

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, şi candidatul PSD, Victor Ponta, au participat marţi seara la prima dezbatere televizată, organizată de Realitatea TV. Preşedintele PNL a anunţat că va participa la emisiune, pe Facebook, cu o oră înainte ca aceasta să înceapă. Cei doi s-au contrat pe tema votului din Diaspora, nivelul taxelor şi impozitelor, despre pensii sau politică externă. Dezbaterea nu a fost lipsită nici de elemente surpriză, unul dintre acesta fiind chiar la finalul discuţiei, când moderatorul Rareş Bogdan l-a invitat separat pe Victor Ponta să mai rămână în emisiune. Gândul şi Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declaraţiile publice, au analizat afirmaţiile celor doi candidaţi. Astfel, din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Victor Ponta analizate, patru au fost false, una parţial falsă, o alta parţial adevărată în timp ce numai două au fost adevărate. Din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Klaus Iohannis analizate de Factual.ro pentru gândul, opt au fost adevărate, în timp ce una nu a fost nici adevărată, nici falsă.

Finaliştii în competiţia prezidenţială, Klaus Iohannis şi Victor Ponta au avut în această seară prima dezbatere televizată, cei doi aflându-se faţă în faţă aproximativ o sută de minute. Confruntarea celor doi a fost anunţată cu doar o oră înainte ca aceasta să înceapă, Iohannis anunţându-şi pe Facebook prezenţa în emisiune. 

"Distribuiţi acest VIDEO: Până astăzi, Victor Ponta m-a evitat cu succes. Nu a existat o dezbatere publică, nu există niciun semn că s-ar dori o discuţie pe această temă. În concluzie, las orgoliile mele deoparte şi ne vedem la ora 20:00 la Realitatea TV într-o dezbatere televizată!", se arată în postarea publicată pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.

UPDATE 11:00 În cursul zilei de miercuri, deputatul PNL Ludovic Orban a afirmat că dezbaterea dintre cei doi nu a avut loc pe un teren neutru. Potrivit acestuia, Victor Ponta este un "dictator înnăscut", care nu respectă legile în România şi care l-a implicat pe şeful SRI, George Maior, în politică "Am tot auzit că Victor Ponta se referă la refacerea USL.. Ceea ce vrea să facă Victor Ponta este să constituie un USL, dar cu alte iniţiale - Uniunea Şpăgarilor Liberi", a afirmat Ludovic Orban.

Înaintea confruntării, echipele celor doi nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în privinţa unei confruntări înaintea turului 2 al alegerilor prezidenţiale.

Gândul a transmis în format live text cele mai importante declaraţii ale celor doi competitori pentru a câştiga funcţia supremă în stat. 

Printre temele abordate de candidaţi se numără problemele apărute la votul din diaspora, nivelul taxelor şi impozitelor, despre pensii, Roşia Montană, dar şi despre politica externă. 

Între cei doi au existat şi schimburi mai dure de replici, discuţia fiind fragmentată de mai multe ori, Victor Ponta intervenind în timp ce Klaus Iohannis îşi expunea punctul de vedere. Prezidenţiabilul ACL a vorbit mai puţin, în timp ce Victor Ponta a fost mai agresiv, întrerupând de multe ori discursul lui Iohannis. 

Comentaţi live pe Facebook şi pe Twitter şi adăugaţi la finalul postărilor voastre #votesti şi #vremsavotam, iar postările voastre vor apărea în timp real pe o platformă specială, din cadrul proiectului Vreau Preşedinte.

În acelaşi timp, vă invităm ca în timpul dezbaterii să intraţi în aplicaţia de VOT ONLINE a Gândul.info pentru a vă arăta susţinerea faţă de candidatul pe care doriţi să-l vedeţi preşedintele României.

Mai jos, gândul şi Factual.ro vă prezintă „barometrul adevărului” pentru cele mai importante declaraţii ale celor doi candidaţi la preşedinţia României:

Victor Ponta:

Klaus Iohannis:

Cele mai importante declaraţii ale prezidenţiabililor Victor Ponta şi Klaus Iohannis

Victor Ponta şi Klaus Iohannis au ajuns în studiou, prezidenţiabilul ACL dând mâna cu Victor Ponta, cu Gabriela Firea şi Daciana Sârbu, soţia premierului. Victor Ponta a venit însoţit şi de noul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu. 

despre votul din Diaspora: 

Ponta: Românii din afară vor vota. Nu este cine apare mai bine într-o confruntare, nu este vorba de duminică. Este vorba de cum vedem eu şi domnul Iohannis, echipele din jurul nostru ce se va întâmpla în următorii cinci ani. Eu doresc să conduc alături de un guvern USL, să schimb ce a fost în ultimii ani. Eu am fost aseară la un alt post de televiziune din respect. Pentru că eu cred şi asta voi spune, cred că România după zece ani de dezbinare, ură, are nevoie de dialog, de un început care să şteargă lucrurile rele din trecut. Prin măsurile luate de BEC şi MAE, iar noi am alocat sumele suplimentare pentru ca MAE să poate asigura cheltuielile privind votul, asigurarea tuturor condiţiilor, slavă domnului că BEC nu a mai cerut completarea acelor în ..când spuneam de domnul Meleşcanu un om echilibrat a căzut ceva , sper ca domnul Meleşcanu să rămână în picioare să poate organiza alegeri. Cei de peste Prut şi cred că ne urmăresc, la cei din Italia, cei din Spania, Marea Britanie, Franţa, toţi vor putea să voteze dacă vor respecta procedurile anti-fraudă. Decizia în privinţa secţiilor de votare aparţine BEC. . Ştiam că mă văd cu domnul Iohannis, nu credeam că o să ocolească toate secţiile de vot. Au fost cinci secţii în Germania. Câte secţii credeţi că ar trebui ca să fie în regulă? Ceea ce s-a întâmplat de marţi, miercuri, o confiscare neruşinată - domnul Iohannis, echipa domniei sale. Oamenii care nu au putut să voteze au o cerere legitimă de cei care organizarea alegerilor. Regret că nu daţi răspunsuri la întrebări. 

Iohannis: Eu am venit la această dezbatere din respect faţă de alegători. În afară de invitaţia generică de 90 de minute nu am primit alte detalii. Bănuiesc că dvs v-aţi făcut un plan, nu ştiu despre câte minute vorbim. Am considerat că trebuie să vin la această dezbatere, deşi dvs domnule Ponta aţi evitat să discutăm despre o platformă neutră publică. 

Ponta: Aici nu e publică. Nu vă supăraţi, trataţi-ne cu respect, pe cei de la RTV nu i-aţi tratat cu respect. 

Iohannis: Eu nu v-am întrerupt. Aş fi vrut undeva. Domnul Rareş Bogdan, puneţi-mă în temă. Fiind vorba de o dezbatere cu o greutate foarte mare, ar fi bine să ştim despre câte minute vorbim şi atunci vă pot răspunde cu foarte mare plăcere. Duminică în jurul orelor 12 m-a sunat care s-a dus să voteze la Munchen şi mi-a spus că sunt aproximativ 1000 de persoane care aşteaptă să voteze la consulat. M-a întrebat ce să facă. După amiază mi-a spus că sunt 1.500 de persoane şi am spus că este o mare problemă. Seara la ora 9 mi-a spus că s-au închis porţile şi o mie de persoane au rămas afară. Domnule Ponta aţi organizat alegerile în diasporă execrabil.

Ponta: Spuneţi-ne dumneavoastră cum să facem, că ne daţi note la toţi.

Iohannis: Fiecare cetăţean are dreptul la vot

Ponta: E o lozincă.

Iohannis: Aţi suprimat dreptul la vot. am teancuri de emailuri şi de scrisori de la cetăţeni revoltaţi că nu au putut vota în 2 noiembrie. Aceste lucruri trebuia să le prevedeţi, era clar că vom avea o prezenţă destul de mare la vot. 

Ponta: Ştiţi cât a fost prezenţa?

Iohannis: Au fost bruscaţi cetăţenii de poliţiile altor state. Domnule Ponta dvs trebuia să demisionaţi nu dl Corlăţean, a fost trimis acasă de dvs ca să detensionaţi lucrurile. 

Ponta: Am zâmbit, parcă îl văd pe Traian Băsescu, critică.

Iohannis: Nu am semnat niciun fel de pact.

Ponta: Ce fel de pact am semnat

Iohannis: Nu mă preocupă.

Ponta: Au votat 161.000, domnnul Iohannis nu ştie. 

Iohannis: Dumneavoastră le ştiţi pe toate. 

Ponta: La Prut aţi fost, la Chişinău aţi fost, în Italia aţi fost.

Iohannis: Dumneavoastră le-aţi spus să pregătească portofelul.

Ponta: De unde ştiţi dacă nu v-aţi întâlnit cu ei. S-a schimbat procedura anti-fraudă. Cei care votează în Diaspora completează un formular, ceea ce a greşit BEC şi a trimis către MAE să nu se completeze decât în faţa biroului. Acum se descarcă online şi doar semnătura se face în faţa biroului. 132 de reprezentanţi ai domnului Iohannis au lipsit din secţiile de vot. 

Toţi românii, în 16 noiembrie, pe care domnul Iohannis nu i-a întâlnit să poată să voteze. Timp de o săptămână am vrut să vorbim despre planul de ţară. În România 18.500 de secţii de vot au votat fără probleme şi în Diaspora vor vota toţi românii care doresc să voteze. 

Dacă se organizează altfel lucrurile vor vota toţi. 

Iohannis: Domnule Rareş Bogdan sper că dvs cronometraţi. 

Ponta: Eu am spus că domnul Iohannis necunoscând lucrurile, dovadă că nu ştia nici secţiile nici votanţi, foloseşte nişte lozinci pe care le folosea şi Traian Băsescu. 

Ponta: Pe dvs nu vă pot bănui că faceţi parte din vreo conspiraţie. Conform Comisiei de la Veneţia şi CCR orice schimbare legislativă e motiv de anulare a alegerilor. BEC poate lua toate deciziile pentru ca procesul electoral să se poată efectua în mod corect.

Toate deciziile BEC şi adoptate de MAE vor asigura votul tuturor românilor din diaspora.

Iohannis: Domnule Ponta sunt într-un fel impresionat pentru că aţi găsit foarte mult timp pentru plecări în Europa. Pe banii cui v-aţi dus în Diaspora.

Ponta: Când am fost primit oficial de doamna Merkel. Vizita din Italia a fost plătită din banii PSD şi în Spania.

Iohannis: De asta v-aţi dus şi le-aţi spus de portofel.

Ponta: Vă rog să rămâneţi politicos.

Iohannis: Înţeleg că aţi fost pe banii partidului V-aţi dus degeaba că tot prost aţi organizat. Pe omul care a plecat din ţară de rău ce i-a mers aici, nu l-aţi convins. Omul şi mi-a spus cineva că a făcut sute de km cu maşina, până seara nu a reuşit să intre. Ştiu că nu vă preocupă aceste chestiuni foarte mult. Oameni care îşi sacrifică ziua liberă pentru a vota, nu au fost lăsaţi să voteze. De pomană le explicaţi cu Băsescu şi cu legea. Dvs răspundeţi de aceste alegeri, nu le-aţi organizat bine. Faptele vă contrazic, miile de români care sunt supăraţi pe bună dreptate, faptele contra vorbelor. Dumneavoastră cu vorbele. 

Ponta: Jumătate trebuie să îi dau dreptate, că niciun candidat nu i-am convins pe românii din Diaspora că sunt 3 mil şi au votat 160.000. E o problemă. Există abordări diferite, pentru cei din Republica Moldova, Bucovina - care sunt cetăţeni ucrainieni, din Serbia, pentru ei exisstă un tip de abordare pentru păstrarea identităţii culturale. Pentru românii din Italia pe care eu i-am vizitat, iar domnul Iohannis, nu. preşedintele trebuie să discute cu omologii săi pentru ca toate drepturile să fie respectate în egală măsură cu cea a cetăţenilor. 

Ştiţi unde este cea mai mare comunitate?

Sigur ne spuneţi dumneavoastră. Îmi pare rău vorbesc mai mult pentru că am lucruri de spus. 

Iohannis: Domnule Ponta ne tot spuneţi multe lucruri, multe, doar că rămân vorbe. Fapte aşteaptă oamenii din Diaspora. Am trimis voluntari cu formulare pentru dvs nu v-aţi gândit la asta, cu toate că nu ar fi fost treaba noastră. Oamenii aşteaptă fapte domnule Ponta. Dumneavoastră ne explicaţi doar de ce nu se poate. Dvs sunteţi să rezolvaţi problemele, nu să le rezolvaţi. 

Şi astăzi şi mâine când ne revedem cu prim-ministrul o să îl rog să facă pentru Dumnezeu ceva să poată vota.

Ponta: O să aflaţi duminică. Dvs cred că veţi afla luni. 

Ponta: Stanoevici nu are nicio atribuţie legată de votul din diaspora. O să decidă domnul Tăriceanu dacă va păstra ministerul pentru românii de pretutindeni. Eu voi fi vinovat dacă nu vor românii din Diaspora să fie domnul Iohannis fericit. 

Întrebare: Am auzit bine, nu aţi fost niciodată la Chişinău şi Cernăuţi.

Iohannis: Aţi auzit foarte bine. Ele nu se află în România. 

Ponta: Să sun un prieten. Pot să sun un prieten. Domnul Iohannis a fost astăzi cu preşedintele PPE. Cel mai important vecin, este Republica Moldova. Tot ceea ce am făcut ca prim-ministru, domnul Iohannis a spus ele sunt în altă ţară. 

Iohannis: Câţi români sunt în Italia?

Ponta: Sunt 700.000 de români.

Iohannis: Sunt 1,1 milioane.

Ponta: Sunt 1,8 milioane.

Iohannis: Sunt 1,1 milioane. I-am numărat eu. 

Ponta: Susţin votul prin corespondenţă pentru 2016. 

DESPRE COMBATEREA CORUPŢIEI

Iohannis: PSD a fost împotriva în proiectul de revizuire a Constituţiei.

Ponta: Cine v-a spus lucrul acesta.

Iohannis: Pot să vă rog 

Ponta: Domnule Iohannis noi nu suntem slugile dvs prin România, nu suntem sclavii dvs. Nu sunteţi parlamentari, de unde ştiţi. Aş vrea mai mult respect. Când aţi fost la mine în birou aţi fost umil. Vreau să fiţi ăla cuminte.

Iohannis: Cine credeţi domnule Ponta. că sunteţi în această confruntare. Credeţi că aveţi un birou aici, un minim respect dacă îl mai aveţi. Vă rog să nu mă mai întrerupeţi. Putem să faceţi altfel, eu plec şi dvs. 

Ponta: Şi de la mine din birou aţi plecat cuminte.

Iohannis: Cu coada între picioare va pleca cel care va pierde alegerile.

Ponta: Aveţi o atitudine de moşier. 

Iohannis: Ar fi frumos dacă nu am vorbi unul peste celălalt.Domnule Ponta, sunteţi deputat sau numai premier? Există o iniţiativă legislativă pentru votul din corespondenţă şi votul electronic? Ar fi bine să răspundă.

Ponta: Orice modificare se face cu minim şase luni. Nu a fost o asemenea iniţiativă. 

Iohannis: Şi când s-a vorbit despre Constituţie, nu s-a vorbit despre asta, sunteţi sigur, sigur?

Ponta: Am vorbit mult cu Crin Antonescu şi am stabilit ce va susţine USL în comisie.

Iohannis: Am citit stenogramele şi dvs şi colegii dvs din PSD au fost împotriva acestei chestiuni în Constituţie. 

Iohannis: Putem să constatăm că în ultimii ani, unele lucruri au mers bine, alte prost. Lucrurile care au mers bine au fost independenţa justiţiei şi consolidarea statului de drept. Voi lua toate măsurile pentru ca acest demers să continue. În ce priveşte ANI eu sunt de părere că trebuie îmbunătăţită. Este bine să se consolideze ANI, iar legislaţia să fie unificată şi pusă în concordanţă cu cea europeană. În Constituţie, la articolul 92, citim că preşedintele se bucură de imunitate. Atunci lucru mi se pare că este un lucru la care putem să renunţăm. Voi cere acestei comisii să reintre în discuţie acest articol să renunţăm la imunitatea preşedintelui, preşedintele nu trebuie protejat mai mult decât sunt protejat aleşii din Parlament. Este inadmisibil să avem parlamentari care nu pot fi anchetaţi pentru că PSD a votat împotriva anchetării unor parlamentari. Orice parlamentar trebuie să aibă protecţie pentru votul politic, să nu fie anchetat pentru corupţie. Aceste lucruri trebuie radical schimbate. Parlamentarii să poată fi anchetaţi ca orice alt cetăţean.

Ponta: Spre deosebire de vorbele goale eu pot vorbi cu fapte. Doamna Kovesi a fost propusă de mine, şefa ÎCCJ a fost votată şi de ministrul Justiţiei. Ceea ce trebuie să scăpăm în continuare este votul dublu. Spunea că i se pare ca cineva să nu poată fi anchetat. Poate nu îşi cunoaşte colegii, domnul Varujan Vosganian este în această situaţie. Aveţi un senator declarat definitiv incompatibil. Îl aveţi pe domnul Chiuariu condamnat definitiv. Azi s-a propus arestarea unui alt apropiat, şeful PNL Prahova. Partea cu dublu discurs. Mă rog, articolul 92 se referă la atribuţii în domeniul apărării. Articolul 94 era. Vreau să vă spun că preşedintele are imunitate ca senatorii şi deputaţii.

Ponta: În 2012 a fost lovitură de stat?

Iohannis: La domnii Varujan Vosganian, Chiţoiu putem verifica că PSD a votat împotriva ridicării imunităţii. Este aşa cum v-am spus. Toate acestea ne arată că trebuie schimbată legislaţia în materie, regulamentele acolo unde se impun. Această Constituţie e una care nu satisface nevoile anului 2014. Lucrurile sunt clare, e nevoie de o îmbunătăţire netă a legislaţiei. 

Ponta: Nu mi-a răspuns despre întrebarea despre 2012. 

VERDICTUL LUI CTP după prima parte: Nu s-a desprins niciun câştigător

Iohannis: Preşedintele CJ Constanţa, preşedintele CJ de lângă Constanţa, preşedintele CJ Argeş, preşedintele CJ Mehedinţi şi încă câţiva alţii, Ce vă spune această enumerare? Sunt unii din respectabilii pesedişti care au probleme cu legea, sunt cercetaţi sau condamnaţi. Sau dacă mergem în istoria PSD, avem şi un fost prim-ministru care a fost condamnat. Nu ştiu dacă e cazul ca domnul Ponta să enumere pe cei care au avut problema cu legea pe cei din PNL. Să plătească toţi, indiferent că sunt din PSD sau PNL.

Chestiunea a fost analizată de CCR, pe care şi domnul Ponta o recunoaşte, care a spus că procedurile sunt legale. Dacă e cazul să interpretăm fiecare lucru în parte sau nu , e mai bine să o lăsăm pe seama celor care studiază istoria recentă. 

Ponta: În modificarea Constituţiei, dacă asta e decizia majorităţii, sunt de acord cu arestarea. Orice modificare a Constituţiei se face cu un vot de două treimi, numai USL a avut acea majoritate. 

Ponta: Eu dacă voi fi preşedinte, nu voi mai fi şef de partid cum a fost Traian Băsescu. Partidele noastre PSD, PNL, începând cu PSD sunt cele care l-au propus prim-ministru în 2009 şi atunci nu s-a ruşinat. În 2014, l-au propus ca membru al Guvernului meu şi nu s-a ruşinat, a vrut să fie. Dacă preşedintele CJ Uioreanu şi Căncescu sunt amândoi în arest preventiv, vă mândriţi cu asta.

Iohannis: ACL va vota pentru schimbările pe Constituţie, iar în ce priveşte încuviinţarea toţi parlamentarii ACL sunt dispuşi să voteze la vedere. Dacă mergem în urmă, înainte să am eu un rol decisiv, ştim cu siguranţă că au fost alte discuţii şi nu are rost să venim cu istorii mai vechi. Acum suntem de acord să se ridice imunitatea celor vizaţi, arestarea sau urmărirea penală. 

E important să vedem ce am făcut în viitor. În ce priveşte parcursul pe viitor, este un bun câştigat pe care îl avem, independenţa justiţiei şi existenţa unui stat de drept în România. În ce mă priveşte voi garanta acest parcurs, inclusiv oprind politicul să se amestece în treburile justiţiei, promovări pe bază de competenţă şi nu pe bază de troc sau pact de coabitare. Dacă dvs dragi români alegeţi preşedintele greşit, veţi da justiţia pe mâna corupţilor, dacă daţi pe mâna preşedintelui corect veţi întări independenţa justiţiei.

Ponta: Ce relaţie veţi avea cu primul ministru?

Iohannis: Voi avea o relaţia corectă cu oricine va fi prim-ministru.

Ponta: Spunea un jurnalist că dacă iese domnul Iohannis are nevoie de mine să-i îndeplinesc programul electoral. Vorbeşte de fiecare dată despre coabitare, regret că nu a citit, se numeşte de colaborarea instituţională. 

Iohannis: Dumneavoastră ştiţi ce aţi semnat. 

Ponta: Cred că este corupţie în toate partidele. Spre deosebire de altcineva, nu doar persoanele care conduc instituţiile, ne-au făcut ca aceste instituţii să aibă rezultate. 

Iohannis: Ideea mi se pare foarte bună, eu preşedinte şi dvs rămâneţi premier. Eu voi colabora instituţional corect cu oricine va fi premierul României. Nu sunt puşi acolo să se certe la televizor. Dacă se ceartă la televizor nu ştiu cum se ocupă de problemele României. 

DESPRE PENSII

Iohannis: Domnule Ponta de ce aţi minţit pensionarii că le tai pensiile?

Ponta: Sunteţi înconjurat de cei care au tăiat salariile, s-a mărit TVA, s-au închis spitale. Sunt semnate de domnul Predoiu, Blaga, dvs reprezentaţi PDL. Aţi făcut două promisiuni, că veţi aloca 6% din PIB pentru sănătate şi educaţie, sunt zece miliarde de euro. Dacă tot puteţi să calculaţi , aţi folosit des termenul de pomeni electorale, sunt şase măsuri pe care le-aţi criticat. 

Iohannis: De ce i-aţi minţit pe pensionar că le voi tăia pensiile?

Ponta: Am aici documente. 

Iohannis: Sunteţi în eroare. 

Ponta: Dvs vă uitaţi la cinci milioane de pensionari şi le spuneţi că nu le-a tăiat nimeni pensia.

Iohannis: Eu vreau să fiu preşedinte, să avem o economie funcţională, nu în recesiune tehnică cum a băgat-o guvernul Ponta. Indexarea pensiilor care e vândută ca o majorare este o obligaţie legală. Atunci când voi fi eu preşedinte vom avea o economie care să funcţioneze şi pensiile vor creşte. Eu garantez că nu se vor tăia pensii niciodată cât voi fi eu preşedintele României. Iar acei fluturaşi cu care pesediştii v-au speriat prin Poştă a fost o campanie mizerabilă a PSD pentru că s-au folosit de o instituţie publică pentru că aţi crezut că poştaşul v-a adus o înştiinţare. V-a adus o minciunică.

Ponta: V-aţi lămurit cât are pensia domnule Iohannis? Are 428 de lei. 

Iohannis: Pensia minimă este 350 de lei. 

Ponta: Ştiţi câţi pensionari are România.

Iohannis: Sunt sigur că ne veţi spune dvs.

despre Roşia Montană

Ponta: Se ia o decizie politică în parlament. Sunt 5,3 milioane de pensionari. 

Iohannis: Sunt 5,4 milioane de pensionari. 

Ponta: Ştiţi cât e pensia medie.

Ponta: E 844 de lei. Obligaţia de a indexa pensiile, nu are legătură cu creşterea economică. S-a aplicat doar în guvernul USL. Domnul Iohannis a spus foarte des despre pomenile electorale şi aţi criticat şase măsuri şi să spuneţi pe care le abrogaţi: legea pensiilor care vorbeşte de indexarea cu inflaţia, creşterea cu 10% a salariilor din sănătate, dublarea alocaţiilor pentru copii, creşterea cu 16% a indemnizaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi, creştere subvenţiei agricole.

Iohannis: Aţi făcut o fixaţie pentru soacra mea, care primeşte tot 350 de lei, nici părinţii mei nu sunt fericiţi că aţi trimis echipă să îi filmaţi. nu faceţi bine ce faceţi.

Ponta: Eu nu am trimis.

Iohannis: Probabil aţi aflat că nu preşedintele abrogă legi şi parlamentarii vor analiza această chestiune. 

Ponta: Nu am vorbit niciodată despre familia dvs, am întrebat-o pe doamna Plumb. Mi-aţi depus plângere penală împotriva soţiei, puteţi să-i cereţi scuze.

Iohannis: Aşa cum dvs nu aţi trimis echipă, nici eu nu am trimis pe nimeni. 

Ponta: Eu vă întreb dacă puteţi să-i cereţi scuze, că nu are nicio vină pentru aceste mizerii.

Iohannis: Imediat după ce vă cereţi scuze că m-aţi făcut vânzător de copii şi traficant de organe. Imediat ce vă cereţi scuze.

Ponta: Nu am cerut niciodată.

Iohannis: Imediat ce vă cereţi scuze că nu sunteţi un bun român că sunt protestant. Aţi făcut cea mai mizerabilă campanie pe care a făcut-o cineva în România. Ne cerem amândoi scuze dacă suntem domni. Îmi cer scuze dacă am greşit cu ceva faţă de doamna din faţă. Dacă în această campanie am lezat pe cineva şi aceste afirmaţii au fost false eu îmi cer scuze pentru aceste afirmaţii. 

despre taxe şi impozite

Iohannis: Guvernul Ponta a introdus 36 de taxe şi impozite noi, acciza suplimentară la carburant, mulţi alimentează în străinătate, o catastrofă. După părerea mea, noi, PNL, suntem de părere că singura cale e relaxarea fiscală. Aceste lucruri nu se pot face de azi pe mâine, vom veni cu reduceri de impozite şi taxe, cu reducerea TVA în aşa fel încât să putem face toate aceste lucruri. Atunci când voi fi preşedinte şi PNL va avea guvern în România vom reduce impozitele şi taxe. 

Ponta: Eu vă răspund cu cifre, nu lozinci. 

Iohannis: Aţi făcut bugetul pe 2015? Eu vă spun şi 

Ponta: Ştiţi cât e un punct de TVA. 

Iohannis: Da. Dar dvs ştiţi cum se reduce evaziunea pe TVA. Evaziunea e în jur de 16,2% din PIB. Sunt date oficiale. Evaziunea fiscală e în zona TVA, de aceea am venit cu propunerea de reducere a TVA, pentru a reduce o cauză a evaziunii fiscale. Vom îmbunătăţi colectare, vom putea compensa foarte uşor acele relaxări de impozite şi taxe.

Ponta: Vorbe, să vorbim de lucruri serioase. Bugetul consolidat a încasat 176,4 miliarde de lei , avem un excedent de 600 de milioane de lei. Avem deficit sub 2%, în 2015, 2016, nu trebuie să creştem nicio taxă. 

Iohannis:Tot în recesiune tehnică suntem.

Ponta: Dacă vineri când se dă INS, vă retrageţi.

Iohannis: De ce să mă retrag, văd că vă pricepeţi. 

despre FMI

Ponta: Anul viitor vom avea 1,4 deficit. Dacă plătim 5,7 milliarde de lei pentru profesori ne apropiem de 2 deficit. Pentru reducerea TVA trebuie crescute taxele.

Iohannis: FMI e îngrijorat pentru că avem un guvern ineficient, a distrus locuri de muncă, nu a realizat investiţii, a dat banii la primarii migratori care au fost atraşi în PSD pentru a falsifica votul la prezidenţiale. Nu a fost în stare acest guvern să cheltuie banii, e cel mai prost rezultat pentru cineva care lucrează cu bugete. 

Ponta: Inflaţia 1,5%, cea mai mică din ultimii 25 de ani, creşterea economică 2,5%. Ştirea exactă pentru că citiţi ştirea data de Mediafax, credem că este important este ca România să meargă înainte.

România cu mine preşedinte şi cu domnul Tăriceanu va continua să fie cea mai performantă economie din această ţară.
Iohannis: Sincer, mă îngrijorează. Nu este primul semnal de alarmă tras din afară.

despre politica externă

Iohannis: Securitatea României şi faptul că suntem acum în situaţia în care suntem se datorează celor trei piloni pe care s-a bazat politica externă şi care trebuie continuată. Nu trebuie să inventăm nimic în politica externă. Trebuie să dovedim că suntem parteneri de lungă durată, că putem să creştem bugetul pe apărare şi de aici derivă de toate celelalte. Nu este nevoie de nicio axă nouă Bucureşti - China. Pentru asta e nevoie de un preşedinte serios.

Ponta: Eu ştiu mai multe despre ce se întâmplă în regiune, parteneriatul strategic a fost continuat de toţi preşedinţii. Suntem un partener serios în NATO. Cred că România trebuie să exercite un rol mai important pentru prietenii din regiune: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Serbia. România este un model pentru aceste ţări. În ceea ce priveşte relaţiile economice, într-o Europă care îşi restrânge activitatea, trebuie să găsim o piaţă de desfacere. Vreau să fac un lucru pe care îl face cancelarul Merkel, colaborarea cu China. Independenţa energetică faţă de Rusia.

Iohannis: domnul Ponta a evitat un răspuns pe Roşia Montană. Roşia Montană nu poate să continue, nu este un proiect care garantează protejarea mediului. Mi se pare notabilă poziţia duplicitară a domnului Ponta vizavi de această chestiune, este pentru prima dată când un premier are două păreri contrare. 

Eu vreau să schimb felul în care se face politică în România, mai puţină vorbe, mai multe fapte, mai puţină gălăgie, mai multă aplecare asupra problemelor. 

Ponta: Am candidat şi nu aş fi candidat niciodată împotriva lui Crin Antonescu, ceea ce Klaus Iohannis a făcut, pentru a duce la sfârşit un proiect USL, să scăpăm de regimul Băsescu, de Falcă, de Blaga, să facem dreptate, pensii, salarii, agricultură, TVA scăzut şi să facem o societate în care să nu mai fim divizaţi. Eu am văzut în această seară şi atunci când aţi venit la mine foarte multă poleială şi nimic înăuntru. 

Dacă aveţi vreun moment un sentiment de vinovăţie faţă de oamenii care au crezut în USL că nu aţi primit o funcţie?

Iohannis: Domnule Ponta, USL s-a rupt pentru că PSD a vrut toată puterea şi noi nuam fost de acord, atât de simplă e explicaţia, oricât o punem pe alte note. Nu am venit la dvs pentru că guvernul a funcţionat bine, ci pentru că a funcţionat prost, eu am vrut să fiu vicepremier, dar nu aţi suportat această chestiune. 

Ne-aţi spus că aţi votat cu Ion Raţiu, apoi că aţi votat cu candidatul liberal?

Ponta: Nu pentru că sunteţi doar o poleială a lui Crin Antonescu şi a lui Ion Raţiu, înăuntru sunteţi Traian Băsescu. 

Iohannis: Votaţi schimbarea. Nu socot că puteţi să continuaţi această emisiune. eu socot că nu se poate continua discuţia după spunem că s-a încheiat.

Ponta: Ne vedem la B1 TV şi Antena3. 

---------------------------------------------------

Factual.ro este un proiect implementat de Funky Citizens. Scopul lui este căutarea adevărului din spatele declaraţiilor, folosind o metodologie care îmbină bune practici academice şi jurnalistic, precum şi cunoştinţele experţilor care îi formează echipa. „Ştim ce rapoarte să citim, care sunt sursele relevante şi cum să le explicăm cât mai despleticit, pe înţelesul oricărui absolvent de liceu. Contribuim la eliminarea zgomotului din spaţiul public în jurul alegerii Preşedintelui.

României prin verificarea în timp real a declaraţiilor susţinute de candidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale în timpul dezbaterilor electorale”, spun experţii de la Factual.ro.

Pentru că, adaugă ei, în special în politică, adevărul nu este niciodată alb-negru, utilizează „Barometrul Adevărului” pentru a evalua gradul de adevăr conţinut de fiecare declaraţie.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Rusia îşi schimbă RADICAL strategia: "Acesta este obiectivul nostru principal!" Decizia luatâ în urmă cu câteva ORE

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info