Andreea Traicu
329 vizualizări 21 nov 2017

"Există o urgenţă, nu ştim de ce este justificată această urgenţă. Nu neagă nimeni dreptul Parlamentului, este dreptul Parlamentului de a modifica legi, de a iniţia proiecte legislative, nu neagă nimeni dreptul Parlamentului de înfiinţa diverse comisii, dar constatăm aici ca avem o comisie specială, dar niciodată, din ce ştim noi, nu a fost o comisie specială. Întotdeauna legile organice s-au discutat în comisiile juridice, apoi în Plenul celor două camere. Vedem că e o procedură de urgenţă în Parlament (..). Nu neagă niciun magistrat că există anumite probleme în cele trei legi care ar trebui îndreptate, legate de cariera magistraţilor, de promovări. Ceea ce cred că toţi magistraţii au contestat este modalitatea în care se face această modificare, prin lipsă totală de transparenţă, de consultare. (..) Există o încercare de a creşte autoritatea Ministrului Justiţiei asupra procurorilor, ceea ce va afecta într-un mod grav independenţa procurorilor şi nu numai, în mod indirect şi independenţa judecătorilor", a spus Laura Codruţa Kovesi în cadrul unei dezbateri.

Dezbaterea se intitulează "Legile justiţiei. Statul de drept în pericol" şi este organizată de Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22, printre invitaţi fiind Andreea Chiş şi Bogdan Mateescu, magistraţi CSM, Camelia Bogdan, judecător, şi Ludovic Orban, preşedinte PNL, achitat în primă instanţă într-un dosar instrumentat de DNA.

Legile justiţiei sunt în dezbatere publică în Comisia parlamentară specială.

Citește și: