no author
Andreea Traicu
1675 vizualizări 28 nov 2017
Procurorul şef al DNA nu a făcut declaraţii când a ajuns la sediul ministerului. După întrevederea care a durat aproximativ două ore, Tudorel Toader a transmis că tema discuţiilor a fost Raportul MCV şi că îşi menţine părerea că acesta a fost unul pozitiv.
 
„Am avut o întrevedere de la 9 la 11 a Comisiei de punere în aplicare a celor 12 recomandări MCV. Aţi văzut cine a intrat şi cine a coborât de la Ministerul Justiţiei, au venit reprezentanţii tuturor autorităţilor (cu rol în acest sens n.r.). Îmi menţin convingerea că raporul este unul pozitiv care arată că o recomandare e îndeplinită, credem că altele trei pot fi considerate îndeplinite, iar la celelalte 8 au constatat progrese. Am luat recomandare cu recomandare dintre cele 11, am văzut ce s-a realizat până în prezent, am discutat ce trebuie să facă fiecare autoritate în parte pentru îndpelinirea fiecăreia dintre aceste recomandări", a declarat ministrul Tudorel Toader. 

Comisia Europeană a publicat recent raportul privind progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei, anunţând că Sofia a progresat în privinţa recomandărilor, dar există reforme întârziate în lupta împotriva corupţiei.

Deşi raportul concluzionează că „niciunul dintre criteriile de referinţă nu este îndeplinit în mod satisfăcător, Comisia Europeană consideră că, având în continuare o îndrumare politică şi o hotărâre pentru avansarea reformelor, Bulgaria ar trebui să poată îndeplini recomandările rămase şi, prin urmare, referinţele MCV în viitorul apropiat".

Potrivit celui mai nou raport, privind reforma judiciară şi combaterea corupţiei, în contextul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV) instituit în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, ţara noastră a "realizat progrese în privinţa unora dintre aceste recomandări; este vorba, în special, despre recomandarea de a institui un sistem pentru verificarea conflictelor de interese din domeniul achiziţiilor publice (PREVENT), care a fost pusă în aplicare în mod satisfăcător. Comisia constată, de asemenea, că s-au înregistrat progrese şi în privinţa altor recomandări, sub rezerva aplicării lor în practică. În acelaşi timp, Comisia constată că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenţei sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare", se arată în raport.

Totodată, comisia nu poate încă să concluzioneze că obiectivele de referinţă ale MCV sunt, în acest moment, îndeplinite în mod satisfăcător, "deşi datorită progreselor înregistrate unele obiective se apropie de acest stadiu. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituţiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului şi prin respectarea independenţei sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante şi, prin urmare, să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele de referinţă ale MCV".

Comisia Europeană anunţă că o nouă evaluare va avea loc la finalul anului 2018.

Citește și: