Poziţie pe care mi-o câştigasem nu numai după 12 de activism civic, dar şi ca ziarist de investigaţii ce publicase multe anchete pe vremea când cazul dosarelor îngropate la Berevoieşti scoteau la iveală cum SRI a încercat să ardă şi să-ngroape foarte multe dosare care “certificau participarea noilor sereişti la Mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii” sau Străuleştiul victimelor Revoluţiei şi Mineriadei.

Toate erau erau operaţiunile foştilor securişti preluaţi de regimul Iliescu cu sigla schimbată. 

În anii ‘90 publicasem documentele de rezident al fostei Securităţi pe numele şefului de-atunci al SRI, Virgil Măgureanu, şi câştigasem după 2004, alături de redacţia Caţavencu, un proces la CEDO pentru ascultarea ilegală a telefoanelor din redacţie de către SRI-ul aceluiaşi Măgureanu, fiiind susţinători ai căpitanului Bucur, primul “whistle blower” din sistemul de Securitate. Ştiam “de pe front” ce vorbesc în faţa celui care putea face ceva în acest delicat domeniu al securităţii naţionale.

Printre alte nemulţumiri ale societăţii civile, am remarcat, în 2015, la Cotroceni, următorul fapt, verificabil în stenogramele întâlnirii, pe care Preşedinţia a refuzat să le facă publice cu toate insistenţele unora dintre noi: 

“Este ceva profund în neregulă în mersul democraţiei noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniţie şi supraveghere, pe când majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din ţara noastră” 

Cunoşteam forţa de regenerare a Securităţii şi urmăream cum, în ultimii 13 ani, bugetele serviciilor secrete o luaseră exponenţial spre cer din motive geostrategice şi militare, împinşi fiind de la spate de partenerul strategic pentru întărirea flancului estic al NATO.

S-a întâmplat şi mult dorita dekaghebizare, operaţiune semnalată de generalul Pacepa într-un interviu din RL. 

Dar mai ştiam ceva: Puterea ascunsă este cea mai periculoasă putere, şi că, deşi avem nevoie de servicii secrete puternice, entropia militară este cea de a acumula putere nemăsurată la toate nivelurile. Aşa că, în spatele acestei misiuni de reaşezare a României pe fundaţia valorilor euro-atlantice, în România s-a construit 

Cel mai militarizat stat european, un adevărat Homeland Security,

despre care scriam, în 2011, în ziarul Adevărul: “Nu există publicaţie, televiziune, sindicat sau ong important în ţara noastră în care să nu existe de strajă patriei “colaboratorii” de tip nou ai Securităţii Naţionale, oportunişti care, ca şi înainte de 89, se pun bine şi la adăpost cu “Sistemul”, “mărind capacitatea intelectuală şi operaţională a serviciilor”. Chiar şi la cea mai anticomunistă şi antisistem publicaţie din România, “Academia Caţavencu”, activaseră, pe lângă doi amărâţi foşti colaboratori ai Securităţii, şi doi ziarişti acoperiţi, unul dintre ei oferindu-se “planton”, în timpul regimului Năstase, când publicaţia era în linia întâi a luptei contra regimului)

Aşadar, la consultările post Colectiv, Preşedintele a dat din cap hotărât, părând a înţelege dialectica disproporţionată a “reformelor” din ţară.

Şi pentru că guvernul Ponta, pe care fostul preşedinte Traian Băsescu îl „desconspirase” ca agent acoperit,  a continuat politica de mărire a acestor bugete, am sperat că guvernul Cioloş-Dâncu să fie mai realist în ceea ce priveşte prioritatea investiţiilor fundamentale.

Primul buget făcut de guvernul din care făcea parte fostul proprietar al IRES (a cărui anagramă este coincidental numele unui serviciu secret), Vasile Dâncu, profesor la ANI şi semnatar al unei declaraţii de necolaborare, mărea cu aproape 20% bugetul celui mai puternic serviciu din România, urmând ca acesta să primească un bonus de peste 30 de milioane la rectificarea de la mijlocul lui 2016. Cu siguranţă, cu ştiinţa şi acceptul tacit al Preşedintelui, care tuna săptâmânile trecute : “micşorarea bugetelor serviciilor secrete este iresponsabilă”. 

Culmea, părerea preşedintelui era aidoma ziariştilor afiliaţi la Matrixul noii Securităţi care s-au grăbit să reclame cum, de dragul pomenilor electorale, guvernul Dragnea-Grindeanu afectează programele de înzestrare ale Armatei şi lasă serviciile secrete fără bani. Asta chiar dacă în bugetele instituţiilor sus menţionate sunt prevăzute credite de angajament care le dau posibilitatea îndeplinirii întocmai a programelor asumate. Însă despre acest aspect „au uitat” să vorbească sau nu au avut voie.

Pe foarte mulţi căprari promovaţi în presa ultimilor 13 ani o să-i auziţi baleiând în acelaşi registru al necesităţii  de “mai mult” a oricărei forme de securitate.

Discursul „jurnalistic” în sprijinul bugetelor serviciilor şi cel împănat de necesităţile stringente ale siguranţei naţionale reprezintă primul sindrom de dublă subordonare.

Bunăoară, alesul tuturor românilor şi al serviciilor din ultima campanie electorală prezidenţială a ales să ofere “în orb” o protecţie nereformată din 1991 a serviciilor secrete, cel mai puţin controlate entităţi administrative de pe teritoriul României in ultimii 15 ani. 

Ca să nu credeţi că deţin monoman şi nedocumentat această “obsesie” despre mandarinatul serviciilor secrete, vă ofer spre lectură cele mai bune două articole pe acest subiect prin care aflăm, vorba expertului paleoliberal, Sorin Ioniţă, cum beneficiem noi, românii, de un model de guvernare în care “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată” : http://www.contributors.ro/administratie/educatie/pakistanizarea-armatei-si-serviciilor/ (2015) şi în  (2017)  într-o publicaţie profesională, în care se spune: ”In SRI si SIE lucreaza 30.444 de cadre, de peste 2 ori mai multe decat in Securitatea comunistă. Cifra a fost strecurată la rubrica şi „Altele” intr-un proiect privind salarizarea care vorbeşte despre un număr total de bugetari de 1,21 milioane, in luna mai. Potrivit Ministerului Finanţelor, numărul de posturi ocupate in instituţiile statului, mai putin SRI si SIE, era de 1,18 milioane in aprilie.” 

La acest număr nu se adaugă numărul celor aflaţi în forme de colaborare secretă care se pare că sunt de ordinul miilor cu bugete secrete .

La apogeul său, Securitatea ceauşistă a avut 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de câteva sute de mii de oameni din toate domeniile.

Existenţa acoperiţilor în Presă (în diferite forme, vreo trei la număr în “nomenklatorul” intern) este într-adevăr legală şi recunoscută în mai multe rânduri de însuşi fostul director al SRI, George Maior, începând cu 2009. Numai că, chestia pentru care “băieţii” iau al doilea salariu şi-şi aranjează gulerul altfel in oglindă nu este agenda cetăţeanului, ci: „Misiunea lor este să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”

 A Patra Putere în Stat s-a topit în intestinele luptei de castă

Presa a fost câmp tactic dintotdeauna, numai că, în 2010, era desemnată oficial de către CSAŢ-ul lui Traian Băsescu , drept “vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale”, decizie profund antidemocratică, care, chiar dacă nevalidată oficial, a produs efecte devastatoare asupra independenţei presei prin modul ulterior de acţiune al Sistemului în anihilarea societăţii civile. Enunţ pe care fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, îl „justifica” la acel moment, juisând printr-o antiteză rămasă celebră prin absurditatea ei antidemocratică:  ”Ori Presa, ori Democraţia!” 

Aşa că presa liberă a dispărut şi din mâinile ziariştilor, şi din mâinile mogulilor, cele două forme preexistente celei de astăzi, când, practic aproape nu mai există presă “mainstream” care să nu fie intr-o formă de dependenţă de serviciile secrete.

Episodul public ce arată forma vizibilă şi istorică din regimul Băsescu a acestor preluări ostile, care au transformat spaţiul public într-un câmp de propagandă şi nu de informare a cetăţeanului, se regăseşte într-o recurentă mărturie a Elenei Udrea(ultima fiind din acest an), într-un interviu la TVR:

“Elena Udrea: ... Eu m-am certat cu domnul Ghiţă permament! Eu sunt cea care s-a opus ca domnul Ghiţă să aibă RTV-ul în 2010!

Ionuţ Cristache: Dar aveaţi puterea asta, să vă opuneţi?

E.U: Teoretic... şi ca…

I.C.: Staţi un pic, cum adică teoretic?

E.U.: … şi ca om care eram…

I.C.: Doamna Udrea,…

E.U.:. : … care era. Da, părerea mea a fost că domnul Ghiţă nu ar trebui să aibă RTV-ul.

I.C.: Dumneavoastră puteaţi decide în România cine să aibă ce? Dar afacerea RTV s-a discutat într-un cadru instituţional?

E.U.: Da, s-a discutat într-un cadru instituţional!

I.C.: Cum adică?

E.U.: Adică, conducerea SRI a fost interesată să existe acest post de televiziune!” 

Dacă la acest episod adăugăm şi alte două momente din operaţiunea secretă de preluare a presei române, cazul Realitatea TV:

1. Momentul “zero” când Sebastian Ghiţă a plecat în 2010 cu jumătate de Realitatea TV şi o sută de oameni într-o singură noapte pentru a înfiinţa RTV 

2. Depoziţia Elenei Udrea despre jumătatea de million pe care i-a adus degrabă „colaboratorul” Cocoş la „dispoziţie” pentru ca „Sebi” să poată plăti salariile al RTV,

atunci avem o porţiune din aisbergul „preluărilor ostile” pe care sistemul le-a practicat cu majoritatea trusturilor de presă româneşti sub îndrumarea celui mai diversionist preşedinte de după Revoluţie

3. Tranşarea unor rapturi de proprietate şi lichidarea mogulatelor de presă în instanţă cu ajutorul judecătorilor acoperiţi, care a dus la aberaţii de genul unor sentinţe date de Tribunalul Bucureşti împotriva unor sentinţe ale Curţii de Apel. (vom dezvolta într-o zi această speţă pentru care toate cererile au fost ignorate)

Amestecarea puterilor în stat

Existenţa serviciilor în politică, economie, administraţie, justiţie(CSM, DNA, magistratură, procuratură) presă, sistemul bancar, BOR, alegeri, fisc, cercetare, externe, interne, fotbal, IT, armată, preşedinţie, televiziune, educaţie, masonerie, asigurări, regii autonome, viaţă privată, ong-uri şi, nu-i aşa, în mafia politică este una mai mult decât evidentă şi probată de mai multe declaraţii ale „musafirilor” de la vârful puterii (M.R.Ungureanu, Claudiu Săftoiu. Horaţiu Dumbravă-CSM, Cozmin Guşă, actualmente acţionar la Realitatea TV) şi a avut ca rezultat transformarea României într-un stat poliţienesc sub acoperire, de tip “deep state”.

Stat care, nu-i aşa, luptă pentru democratizarea ţării prin preluarea „obiectelor muncii de propagandă” de către o juntă militară de proporţii gigantice. Preluare care a alterat anticonstituţional România, ce a devenit un stat captiv serviciilor secrete şi într-un câmp tactic exhaustiv, transformând lupta anticorupţie în tradiţionala bătalie istorică dintre Partid şi Securitate, astăzi ajunsă la o înfruntare pe faţă, fără precedent în istoria recentă. 

În mod tradiţional, Partidul (Puterea vizibilă) a folosit încă de la început serviciiile în lupta politică, dând Securităţii (parte a Sistemului) atât de multe privilegii, bugete şi drepturi, unele ilegale şi neconstituţionale, încât invazia serviciilor secrete este la această oră de nestăvilit. 

Ba mai mult, raportul de forţe s-a schimbat atât de mult încât clasa politică a ajuns în poziţia să-şi ia subteran binecuvântarea de la instituţiile de forţă.

Justiţia „programatică”, după strategii de război, sub acoperirea legitimă a luptei împotriva celui mai mare flagel din ultimii 200 de ani de istorie ai României: Corupţia, s-a dus asemenea unui tratament de tip chimioterapie radio/tv cu antidotul DNA.

Aşadar, odată cu celulele „canceroase” au fost distruse şi celule sănătoase ca efect militar secundar denumit: victime colaterale. Un concept tipic războaielor de gherilă împotriva terorismului. 

Numai că victimele colaterale sunt de ordinul sutelor, cazurile de justiţie a denunţului (majoritatea copleşitoare dintre cazurile instrumentate de către DNA sunt pe denunţuri, de multe ori fără probe) au adus pe majoritatea ziariştilor de investigaţie “old school”(corifei ai anchetelor anilor '90 şi adepţi ai lustraţiei) la concluzia că Justiţia română este îndrumată şi influenţată de serviciile secrete (în principal SRI) sub supravegherea strategică şi tehnică a unui colectiv al ambasadei SUA de la Bucureşti. 

De fapt, totul a început cu o hotărâre secretizată a CSAT, din 2005, în care s-au alcătuit echipele mixte DNA-SRI, fapt recunoscut si negat succesiv de către fostul Presedinte şi actualul şef al DNA. Dar confirmat de chiar cei care contestă şi reclamă acest mod lucru timp de ani de zile, UNJR(Uniunea Naţională a Judecătorilor din România), fără să reuşească să impună o dezbatere publică pe acest subiect, presa “mare” ignorând cu bună stiinţă subiectul. Iată ce întreba şefa UNJR, Dana Gârbovan, zilele trecute :

„Propun Preşedintelui un referendum în care cetăţenii să fie întrebaţi dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie”.

Iar Alina Mungiu scria intr-un editorial recent pe “România curată”:

“În atmosfera asta de populism anti-corupţie de nivel venezuelean, lupta pentru manipularea legii şi controlul puterii judiciare depăşeşte orice limită” 

Dai în mine, dai în fabrici şi uzine

În fapt, plecând de la cel mai comun şi statistic periculos mod de gândire acceptat: „Toţi sunt nişte hoţi”/„Toţi merită să intre la pârnaie” şi de la popularitatea  DNA, ajunsă azi la cote religioase, cu o încredere peste BOR, la care se adaugă „catalizatorul” de propagandă al celui de-al doilea război rece mondial realizat cu organe de presă ataşate, „Cei care critică lupta anticorupţie sunt de partea ruşilor şi-a lui Voiculescu!”,

„Dai în serviciile secrete, dai în lupta anticorupţie”, asezonat cu colaboraţionismul entuziast şi naiv al intelectualilor de la GDS, practic, opoziţia la ceea ce se petrecea cu-adevărat în spatele „cortinei de fier a anticorupţiei”, unde se coordona geostrategic şi tematic dreptatea, a fost identificată public cu Antena3.

Nu mai puteai să spui public un alt gen de adevăr, că te trezeai nu numai cu scaunele-n cap din partea „alienilor din presă”, dar puteai fi angajat/concediat şi ameninţat, aşa cum , spre exemplu era ameninţat  Cătălin Tolontan în 2009, pe holurile Parlamentului de către unul dintre cei şase oameni ai Preşedintelui, Elena Udrea, cu ocazia votării ridicării imunităţii ministrului Monica Iacob Ridzi, în vestitul scandal care o ţine azi încarcerată.  Ba mai mult, puteai trece şi pe la DNA „ca să-ngheţe căcătu-n ei”(cum spunea la una din şedinţele tactice secrete, desigur, nu procurorilor şi judecătorilor, ci celor din spatele lor şi dosarelor lor, însuşi Preşedintele României).

În mandatul lui Traian Băsescu s-a obţinut cea mai mare eficacitate în condamnarea corupţiei politice, dar, în acelaşi timp, cea mai mare poliţie politică din ultimii 25 de ani şi transformarea administraţiei României într-o juntă militară acoperită, ceea ce are efecte extrem de toxice asupra statului şi principiilor sale de drept. Principiul a fost unul singur: ascultăm şi infiltrăm tot şi cu oricine, ocupăm tot şi vedem ce iese de-aici! Şi uite aşa, ne-am procopsit cu un al doilea cancer administrativ după cel al politizării administraţiei: criteriul de angajare în toate cele patru puteri în stat nu mai este doar cel politic, ci şi cel al apartenenţei la serviciile secrete.

Cyborgii securităţii române subcontractate geostrategic şi-au creat şi trecut propria corupţie şi incălcarea a legilor la “raţiuni de stat”

Actualul director al SRI, Eduard Hellvig, spunea cu prilejul celei mai lungi vizite a unui şef de serviciu în faţa unei comisii de control parlamentare şi a presei de microfon că „nu există ofiţeri acoperiţi în politică şi magistratură”, contrazicând nu numai desele alarme ale UNJR şi UIM(Uniunea Internaţională a Magistraţilor) sau pe (ex)membrul CSM, Horaţiu Dumbravă, care afirma în 2014, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii:

“Fac încă o dată apel la domnia sa(Preşedintele-n.a.) ca acum, în ultimele zile de mandat, să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să procedeze la verificarea tuturor declaraţiilor judecătorilor şi procurorilor dacă sunt sau nu colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii”

Potrivit lui Dumbravă, aceasta este o obligaţie legală, prevăzută de articolul 7 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Chiar şi fostul şef al SIE şi fost prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, cerea deznădăjduit după căderea guvernului său în 2012 „scoaterea ofiţerilor acoperiţi din politică”, episod fără ecouri şi consecinţe publice. Careul cu pioni-fantome din clasa politică sau presă nu promovau astfel de subiecte pentru o dezbatere în spaţiul public.

Ba mai mult, ceea ce se putea intui a fi mai rău pare să se fi şi întâmplat: Coincidenţă sau nu, adversari politici ai legilor Siguranţei Naţionale şi legilor Big Brother au fost ridicaţi. Cazul George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pe care DNA l-a trimis în judecată, însă instanţa a reurnat dosarul procurorilor. Asta s-a întâmplat în 18 noiembrie 2015, pe motiv că nu se precizează în ce constau infracţiunile reţinute de procurori, numărul faptelor şi explicarea concretă din punct de vedere procesual a acuzaţiilor. De atunci totul a rămas în aer. În 15 luni au avut loc opt termene, toate soluţionate cu amânări.

Iată însă ce zicea George Scutaru, consilierul şi coordonatorul noii strategii pe Securitate al preşedintelui Klaus Iohannis , prieten al actualului şef al SRI (“extras” din anturajul Preşedintelui, în urmă cu doi ani, şi care, de-atunci, vizitează biserici prin ţară, fără să-nţeleagă ce i s-a intâmplat) : ”… întărirea mecanismelor controlului civil, stabilirea unui cadru legal lipsit de echivoc în materie de interceptări, sînt cîteva dintre problemele asupra cărora societatea civilă şi clasa politică trebuie să-şi îndrepte atenţia. în plus, ar trebui să discutăm şi despre eventuala eliminare a abilitării serviciilor de a desfăşura activităţi comerciale proprii, fapt care credem că ar asigura un mai bun control asupra fondurilor şi ar întări credibilitatea acestor instituţii în faţa opiniei publice” 

Traian Băsescu, ieşit din mandatele în care a creat acest model de „democraţie sub acoperire”,  spunea anul trecut, apropo de refuzul CCR(referent Daniel Morar) de a valida legile Big Brother: “acum îl caută şi pe Daniel Morar de capre” (aluzie la modul în care a fost „prins” judecătorul CCR, Toni Greblă).

O altă victimă a acestui „modus operandi” a fost un alt politician liberal, Ludovic Orban(achitat de curând pe fond în instanţă, scos din cursa pentru Primăria Capitalei în 2016), omul care a fost singura voce de la vârful PNL care s-a opus, atât public cât şi privat, în faţa directorilor SRI pe subiectele legilor Big Brother. SRI-ul voia operaţiuni asupra spaţiului privat cibernetic fără mandat de la judecător.  

În cazul presupuselor sale „foloase patrimoniale necuvenite”, Orban a fost denunţat de către “generalul UTI” Urdăreanu, în conivenţă cu procurorul Claudia Roşu, plecată în fugă, la 1 februarie, din DNA, după achitarea politicianului. 

Miliardarul aflat în anchetă l-a chemat de mai multe ori pe Orban la el pentru a discuta un sprijin în campania electorală pentru Primăria Bucureştiului, în fapt, presupuse foloase neluate în vreun flagrant şi necondiţionate de vreo promisiune electorală, aşa cum o atestă stenogramele înregistrărilor făcute cu mandat. 

În acest mod de a gândi ilegitimitatea actului de a folosi „influenţa politică”, poate fi ridicat mâine întreg Congresul american.

 Judeţul Dâmboviţa e la ei. Tot.

Dezvăluirile se pot întinde pe foarte multe cazuri de politicieni „lichidaţi” sau/şi şantajaţi, dar aş propune să schimbăm abordarea: infiltrarea şi cucerirea partidelor politice. Pe judeţe.

Ion Stan(fostul şef al PSD Dâmboviţa şi fostul şef al comisiei de control  a SRI a cărui scoatere din joc s-a făcut, coincidenţa dracului, se spune, cu ajutorul actualului şef de supraveghere a comisiei SRI (baronul Adrian Ţuţuianu, actual preşedinte PSD-Dâmboviţa şi fost şef la CJ Dâmboviţa, cercetat de DNA în 2013 pentru trafic de influenţă fără rezultat) şi al găştii de la Dâmboviţa: primarul Târgovişte Cristian Daniel Stan (cu nenumărate contracte de asistenţă juridică fără licitaţie cu instituţiile de stat din judeţ), fostul pedelist Marin Antonescu pe care Traian Băsescu îl prezenta superiorul pe linie profesională de la Anvers”, în fapt, omul care coordona , ca şef de serviciu, spionajul în Belgia, cel de-al doilea securist cu misiune la Bruxelles, practic, şeful sub acoperire al rezidenţei Securităţii de aici, actualul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, fost şef la SRI Dâmboviţa. În rechizitoriul fostului şef al PSD, Ion Stan, scrie:

“Întrucât la data de 23.11.2012, Dima Nicuşor Sorin a denunţat şi pretinse fapte penale comise de numitul Ţuţuianu Adrian în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare a lui Ion Stan(condamnat ulterior la doi ani de închisoare)

Tot din acest dosar este disjunsă şi cauza pentru Rovana Plumb, care apare alături de Ion Stan în denunţurile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir.

În mod miraculos, nici lui Adrian Ţuţuianu, nici Rovanei Plumb, nu li s-a întâmplat nimic până la această oră.

Dacă mai punem la socoteală şi faptul că actualul preşedinte la PNL - Dâmboviţa este Cezar Preda(fost şef al comisiei de supraveghere a SRI) despre care presa relata că „a distrus arhivele PCR din Buzău” şi despre care fostul premier Victor Ponta spunea în faţa comisiei de control parlamentar al serviciilor secrete că este „ofiţer sub acoperire al SRI”, atunci putem spune că politica „dâmboviţeană” este apanajul deplin al serviciilor secrete.

Dacă mai punem la socoteală şi ultima declaraţie a fostului consilier de Securitate al preşedintelui Traian Băsescu şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii, Iulian Fota, făcută la Realitatea Tv săptămâna trecută: „Războiul este între PSD şi NOI”, avem toate semnele că Politica este o redută cucerită de puterea nevăzută a organelor de forţă ale Statului Român, cele care, practic, au penetrat şi încălecat, cu încălcarea premeditată a Constituţiei şi a legilor de funcţionare a Justiţiei, toate puterile în stat, aflându-se astăzi în cel mai aprig război intern de la Revoluţie încoace.

Alina Mungiu: Conform World Justice Project, un stat de drept trebuie să îndeplinească patru criterii. Unu: guvernul şi oficialii, ca şi entităţile private şi publice trebuie să dea socoteală conform legii. Doi: legile trebuie să fie clare, stabile, juste şi aplicate tuturor la fel, şi trebuie să prevadă securitatea persoanei, a proprietăţii şi a unor drepturi fundamentale. Trei: procesul prin care legile sunt create, administrate şi implementate trebuie să fie accesibil, echitabil şi eficient. Patru: justiţia trebuie împărţită de către oameni imparţiali care sunt competenţi, integri şi independenţi, şi au resurse adecvate. 

O ANALIZĂ SEMNATĂ DE JURNALISTUL LIVIU MIHAIU 

 

Citește și: