Publicat

1

aprilie

2016

15:31

953

vizualizări

Medicii de familie nu eliberează reţete nici luni

Medicii de familie nu vor elibera reţete compensate şi nici bilete de trimitere, vineri şi luni, ca formă de protest, au declarat reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Medicii de familie nu eliberează reţete nici luni

Medicii de familie nu vor elibera reţete compensate şi nici bilete de trimitere, vineri şi luni, ca formă de protest, au declarat reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Medicii de familie nu vor semna reţete compensate şi bilete de trimitere, vineri şi luni, în semn de protest faţă de autorităţile din sănătate, însă au decis să consulte gratuit pacienţii vineri, au declarat reprezentanţii Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF) şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri.

În ceea ce priveşte contractele-cadru, reprezentanţii medicilor de familie spun că din cauza haosului birocratic, de 10 ani de zile semnează contracte retroactive, ceea ce este ilegal.

"De zece ani suntem în situaţia de a semna ilegal contracte retroactive, un contract adiţional se semnează în perioada în care încă este în vigoare contractul vechi. Vă anunţ că astăzi este 1 aprilie şi contractul vechi nu mai este valabil. Dorim să intrăm în normalitate şi legalitate. (...) Această decizie a noastră, o parte dintre noi o vor menţine, alţii s-au speriat că au fost luaţi la telefoane om cu om. Această atenţionare, acest avertisment doreşte să spună că este nevoie de modificări legislative importante pentru contractul care urmează să fie semnat peste mai puţin de trei luni. (...) Nu am zis niciodată că nu vom semna actele adiţionale, dar dorim să le semnăm legal - la timp", a precizat preşedintele SNMF, Rodica Tănăsescu. Potrivit acesteia, pacienţii susţin protestul medicilor de familie.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a spus că "prin această formă de protest ne dorim să fim auziţi, să se ştie că existăm şi că aceasta este doar prima formă şi una dintre forme”.

În ceea ce priveşte urgenţele majore care pot ajunge la medicul de familie în cele două zile în care nu se vor semna reţele compensate şi bilete de trimitere, Mihăilă a spus că „urgenţa majoră ajunge la spital, dacă este un acut ajunge la noi, avem aparate de urgenţă, rezolvăm, cele mai multe medicamente pentru afecţiunile acute oricum nu sunt compensate. Pentru urgenţele febrile nu este nimic compensat”.

Mai departe, ea a spus că forma actuală de protest va fi urmată de o alta în care vor fi implicaţi şi pacienţii.

Având în vedere problemele cu care s-au confruntat medicii de familie în sistem, în ultimii ani, SNMF şi FNPMF au lansat vineri şi un document cu punctul lor de vedere - "Medicina de familie nu este o prioritate la stabilirea bugetului şi politicilor economice ale României, fără cabinetele noastre sistemul medical se prăbuşeşte".

Documentul va fi trimis către toate instituţiile şi autorităţile din Sănătate, dar şi către Administraţia Prezidenţială.

"Bugetul total al Sănătăţii în 2016 este de 4,2% din Produsul Intern Brut (PIB), dar din aceste procente doar 0,86% din PIB reprezintă contribuţia statului, restul de 3,34% din PIB reprezintă contribuţiile asiguraţilor în fondul de asigurări de sănătate. Cu alte cuvinte, statul decide să ofere servicii gratuite tuturor cetăţenilor, însă se bazează pentru acoperirea acestor cheltuieli aproape exclusiv pe contribuţia cetăţenilor şi angajatorilor care plătesc asigurările de sănătate către FNUASS", se arată în documentul medicilor de familie. În acest an, la medicii de familie va ajunge 5,75% din bugetul FNUASS. Medicii ar vrea ca procentul să crească la 12% pentru asistenţa medicală primară şi indică drept surse de finanţare taxa pe viciu, bugetul pentru cheltuieli administrative al CNAS care ar putea fi redus, redistribuirea fondurilor din alte sectoare, ministere către bugetul Sănătăţii..

Nu în ultimul rând, SNMF şi FNPMF au recomandat publicarea pe pagina CNAS trimestrial a numărului de puncte per capita şi per serviciu realizate de cabinetele de familie pe judeţe.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
DECIZIE ISTORICĂ luată de judecătorii de la Tribunalul Dolj, într-un dosar cu greutate! Este o surpriză totală

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info