no author
Dragos Suciu
786 vizualizări 1 oct 2017
Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a vizitat sâmbătă şi duminică oraşul Blaj din judeţul Alba şi a participat la slujba de la Catedrala Sfânta Treime, la finalul căreia a transmis gândurile sale enoriaşilor.
 
”Din Mica Roma (n.r. Blaj), gândurile noastre se îndreaptă spre Cetatea Eternă, Roma, Scaunul urmaşului lui Petru, cel care m-a însărcinat să vă aduc salutul său, încurajarea şi binecuvântarea sa. Sfântul Părinte cunoaşte dorul vostru arzător, de a putea în curând să-l îmbrăţişaţi pe aceste meleaguri şi speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească”, a spus Cardinalul Leonardo Sandri în cuvântul său.
 
Întrebat, după slujbă, de jurnalişti, dacă Papa Francisc va ajunge în 2018, aşa cum s-a spus, Cardinalul Leonardo Sandri a declarat că nu există informaţii noi în acest sens.
 
”Nu vă pot da nicio altă informaţie fiindcă nu am. Cred că în momentul când va fi această vizită va fi realizat un program adecvat, ţinând cont de viaţa bisericii, de realitatea bisericii catolice în România atât romano-catolică şi greco-catolică”, a spus Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Cardinalul Leonardo Sandri a participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală Majoră din Blaj, împreună cu Preafericirea Sa Cardinal Lucian, cu Nunţiul Apostolic Mons. Buendia şi cu Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
 
După Sfânta Liturghie, ierarhii au sfinţit piatra de temelie a noii Capele destinată minorităţii de etnie romă, care se va construi în cartierul Barbu Lăutaru din Blaj.
 
Biserica Greco-Catolică doreşte astfel să urmeze îndemnul Papei Francisc de a ajunge în zonele de ”periferie”, îngrijindu-se de persoanele defavorizate şi marginalizate, susţin reprezentanţii bisericii din Blaj.
 
Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti, Ioan Robu, a declarat, în luna mai, că este aproape sigur că Suveranul Pontif va efectua anul viitor o vizită în România, când va avea loc şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici, martiri care şi-au pierdut viaţa în timpul regimului comunist.
 
De asemenea, tot în primăvară, Cardinalul Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România a trimis o invitaţie oficială Papei Francisc, pentru a veni 2018.

 

Citește și: