MESAJUL ROMÂNILOR A AJUNS ÎN ÎNTREAGA LUME. Campania Gândul "Why Don’t You Come Over?”, dezbătută în presa din Marea Britanie, SUA, Franţa şi Germania. Şi nu ne oprim aici

de Ştefan Horobeţ

Campania gândul şi GMP Advertising "Why Don’t You Come Over?”, începută cu patru zile în urmă ca răspuns la intenţia guvernului britanic de a-i descuraja pe români şi bulgari să vină în Marea Britanie în 2014, după ridicarea restricţiilor de muncă, a avut impact în presa internaţională.

Dezbătută iniţial de instituţiile de presă din Marea Britanie, campania "Why Don’t You Come Over?” a ajuns şi în SUA, preluată de agenţia de ştiri Associated Press, dar şi în Franţa, unde jurnaliştii Le Monde au scris despre iniţiativa The Guardian şi răspunsul dat de Gândul.  Şi nu ne oprim aici. Rămâneţi alături de noi şi veţi fi plăcut surprinşi.

AFIŞELE DIN CAMPANIA GÂNDUL "WHY DON'T YOU COME OVER?"

BBC

Postul britanic BBC a publicat pe site-ul său un material în care prezintă iniţiativa Gândul: "Campania media românească "Why don't you come over?" îi ironizează pe britanicii care se tem de o afluenţă a muncitorilor români anul viitor".

Jurnaliştii BBC remarcă afişele care fac referire la Casa Regală şi menţionează că prinţul Charles este un mare fan al Transilvaniei şi al tradiţiilor rurale.

Associated Press

Agenţia de ştiri americană scrie despre isteria creată de o posibilă "invazie" a românilor şi a bulgarilor după ridicarea restricţiilor de muncă, la începutul anului 2014, şi despre campania  gândul, "în spatele căreia se află un mesaj serios pentru Marea Britanie".

„Isteria se găseşte în toate tabloidele britanice: românii şi bulgarii (Hoţi! Escroci! Profitori!) vor inunda Marea Britanie cu miile, odată ce restricţiile vor fi ridicate anul viitor. Obosiţi de stereotipuri, unii lovesc înapoi. Un ziar din România publică reclame care lansează întrebarea de ce s-ar duce un om normal la cap pe o insulă cu vreme urâtă şi mâncare şi mai rea, când ar putea să stea într-o ţară unde ‘jumătate dintre femei arată precum Kate, iar cealaltă jumătate ca sora ei’ – o glumă despre strălucitoarele surori Middleton, care sunt populare în presa din România”, scrie Associated Press

Ştirea AP a mai fost preluată de NPR (National Public Radio, SUA), Washington Post, Huffington Post (SUA), Yahoo News (SUA), News Channel 5 (SUA)Oregon Herald (SUA), The News Tribune (SUA) sau de M2 Radio (Franţa).

Reuters

Agenţia de ştiri Reuters a publicat astăzi un articol referitor la scrisoarea parlamentarilor europeni români şi bulgari adresată preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, în care condamnă intenţia guvernului britanic de a lansa o campanie care să-i descurajeze pe români şi bulgari să vină în Marea Britanie. Jurnaliştii Reuters dau exemplu campania gândul ca un răspuns al românilor la iniţiativele venite din Regatul Unit.

Channel 4

Campania gândul a fost remarcată şi de postul britanic de televiziune Channel 4. "Deranjat de aluzia că Marea Britanie este cu mult mai atractivă decât ţara lor şi este nevoie de o campanie de denigrare a Regatului Unit pentru a împiedica întreaga populaţie să emigreze, ziarul gândul a lansat propria campanie de atragere a britanicilor în România", scrie într-un material postat pe site-ul postului TV.

Huffington Post

Ediţia britanică a Huffington Post a preluat primul afiş al campaniei „Why Don’t You Come Over?”, cu mesajul „Jumătate dintre femeile noastre arată precum Kate, cealaltă jumătate – ca sora ei”, şi a afişat o fotografie cu cele două surori Middleton cu descrierea "Iată două fete din România. De fapt, s-ar putea să fie Pippa şi Kate. Nu ne putem da seama”

The Independent

Iniţiativa gândul a ajuns şi în The Independent: "Ţi-e frică de imigrare? Atunci du-te şi locuieşte în România" titrează cotidianul britanic, care scrie că "România reacţionează la temerile britanicilor referitoare la posibila afluenţă de imigranţi cu o campanie ironică de convingere a populaţiei din Regatul Unit să călătorească în est".

The Telegraph

Primul afiş al campaniei gândul, care face referire la Kate şi Pippa Middleton, s-a dovedit a fi cel mai popular în rândul jurnaliştilor britanici. "Toate femeile noastre seamănă cu Kate Middleton" titrează The Telegraph într-un material postat astăzi pe site, citând iniţiativa gândul.

"gândul a lansat o campanie de afişe ca răspuns la intenţia guvernului britanic de încerca să-i descurajeze pe români să emigreze în Marea Britanie după ridicarea restricţiilor de muncă", scriu jurnaliştii The Telegraph pe site-ul publicaţiei.

Le Monde

"Disputa" româno-britanică a fost remarcată şi de Le Monde. Francezii au scris despre iniţiativa The Guardian şi despre răspunsul dat de gândul prin campania „Why Don’t You Come Over?”.

Der Spiegel

Campania gândul a ajuns şi în Germania. Săptămânalul Der Spiegel publică pe site-ul său un articol despre dorinţa guvernului britanic de a-i descuraja pe români şi bulgari să vină în Marea Britanie, despre iniţiativa The Guardian şi despre răspunsul dat de gândul prin campania „Why Don’t You Come Over?”.

International Business Times

Campania gândul a fost preluată şi de ibtimes.co.uk. "Femei frumoase şi bere ieftină, printre plăcerile pe care le oferă România în campania împotriva stereotipurilor", scriu jurnaliştii britanici, care au realizat şi o galerie foto - "Kate şi Pippa Middleton vs. Frumuseţile României"- în care apar, printre altele, Inna, Laura Cosoi şi Catrinel Menghia.

ITV

Site-ul televiziunii ITV a publicat primele opt afişe din campania „Why Don’t You Come Over?”. Jurnaliştii britanici consideră că demersul gândul este "Răspunsul obraznic al României la temerile Marii Britanii" şi apreciază primul afiş, care face referire la Kate şi Pippa Middleton, ca fiind cel mai reuşit.

 


 

 

 

97 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 londonezu 1.02.2013 21:48

la radio LBC am auzit azdimineata cum ziarul GANDUL DIN ROMANIA a lansat campania... FELICITARI PT GANDUL .. multumim ca ne sustineti...!!! pacat ca guvernanti nostri nu o fac... FELICITARI GANDUL...!!!

 
#2 Shogun 1.02.2013 21:57

Half of our women look better than Kate, the other half far better than his sister.

 
#3 cum? 1.02.2013 21:59

alea doua arata ca pw.l@,nu arata toate ca ele,poate doar unele

 
#4 Shogun 1.02.2013 22:00

Half of our women look better than Kate, the other half far better than her sister. (I should post this times and times again until British tabloids realize their inept pieces of news.)

 
#5 ROMAN 1.02.2013 22:09

sunt de 10 ani in uk, dar nu am vazut nici unde atata mizerie de mult niciodata... in casele soicale in care lucrez moameni dorm cu pisicile cu caini si cu tot felul de animale ... mizerie ,, haine aruncate rahati de cani si pisici prin casa chiar ieri a trebuit sa pun linoleum in bucatarie la o familie de englezi si a trebuit sa adun rahatul lor ... nici tigani nostri din ROMANIA nu au asa mizerie in case... problema e ca stau pe gratis in case sociale platite din bani nostri ,si mai se plang ca venim noi ROMANII ... noi nici nu avem dreptul sa stam in case sociale dar in schimb platim taxe pt oameni care stau cu burta in sus... MULTUMIM GANDUL PENTRU CANPANIE..!

 
#6 Doctor in logica 1.02.2013 22:13

Vanzarea si cracanarea romancelor ... nu gasiti bai idiotilor altceva mai reprezentativ sa va promovati valorea autohtona ?


Not a royal blood, no problem ... come to * all romanian Kate alike, we sell our mothers too ( ! )

 
#7 onix 1.02.2013 22:15

Felicitari! Insa.."placuti surprinsi"? Probabil ati fost luati de val; n.ar fi rau sa corectati textele inainte de BT.

 
#8 felicitări, 1.02.2013 22:38

well done!

 
#9 Alexandra 1.02.2013 22:42

o atitudine de premiat....un umor cu nimic mai prejos de cel britanic....o alta voce a presei din Romania...felicitari redactiei ''Gandul'' si ca sa o tinem in acelasi ritm, what can I say,you just made my day:)

 
#10 fapt divers 1.02.2013 22:43

buna,
asa... ca ironie la adresa guvernului britanic in principal, nu zic nu.
(oricum, morile de vant ale org interesate vor macina incontinuare - ca vento au, si vor avea, nu de alta,
...din partea voastra)
mai bine v-ati intreba ce interese mai au britanicii prin tzara voastra, in afara intereselor urmasului Mareului DrakuLa of coarse, si cum sa-i faceti sa aiba!
...evident

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa