no author
Raluca Lazaroi
273 vizualizări 19 sep 2017

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a recunoscut, marţi, la Bistriţa, răspunzând unei întrebări adresate de corespondentul MEDIAFAX, că sistemul medical este depăşit de situaţie în cazul pacienţilor care suferă arsuri pe o suprafaţă mai mare de 20% din suprafaţa corporală.

“Suntem depăşiţi în ceea ce priveşte capacitatea de a prelua pacienţii arşi în foarte multe centre şi în spitalele judeţene capacitatea este foarte redusă. Centrul de la Iaşi este funcţional doar că nu au aparatură modernă. Este şi o problemă de management local. Ei ar putea să utilizeze aparatura deja existentă, dar cum se obişnuieşte, ei încearcă să-mi forţeze mâna. Eu mă grăbesc cât pot de repede cu dotările, comisiile lucrează şi se vor achiziţiona prin Banca Mondială toate echipamente pentru centrul de la Iaşi de arşi. La Timişoara există două sau trei boxe de arşi care nu sunt dotate, dar am obţinut dotarea acelor boxe cu bani de la Banca Mondială. Cu toate că deranjez pe foartă multă lume când spun – am avut un guvern care a venit pe arşi şi care nu a făcut nimic pentru arşi. Nu este o declaraţie politică, se poate verifica”, a răspuns ministrul Sănătăţii.

Legat de situaţia pacientului de 71 de ani rănit vineri într-o explozie puternică la Botoşani, care a fost refuzat de spitalele de arşi care au motivat că nu sunt locuri, ministrul Sănătăţii a spus că acesta a fost transferat la Iaşi sâmbătă şi de acolo marţi a fost dus în secţia de arşi de la Spitalul ”Baltazar” din Bucureşti.

“În ceea ce priveşte centrele de arşi, vom face centre noi la spitalul Grigore Alexandrescu, spitalul Baltazar în Bucureşti, la Timişoara, la Târgu Mureş şi vom face doatarea completă a centrului de la Iaşi care este deja construit”, a afirmat Bodog.

Iniţial, bărbatul de 71 de ani din Botoşani, rănit grav în explozia dintr-un apartament, nu a putut fi trasferat spre clinicile din Capitală pentru că nu mai erau locuri şi existau deja şi liste de aşteptare.

”Bărbatul poate fi transferat doar la Bucureşti, unde există secţii specializate care se ocupă de tratarea persoane care au suferit arsuri pe o suprafaţă corporală mai mare de 50%. Nu avem un refuz scris din partea lor, discuţiile s-au purtat prin intermediul Departamenului pentru Situaţii de Urgenţă care se ocupă de transferul pacientului la Bucureşti şi care, în urma discuţiilor telefonice pe care le-au avut, au spus că nu îl pot primi întrucât nu au locuri. Starea bărbatului este gravă, este intubat, este internat în secţia de ATI a spitalului din Botoşani, dar riscul de agravare a situaţiei creşte pe măsură ce trece timpul”, declara, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului din Botoşani, Radu Bercea.

Şase persoane, printre care şi un copil de 11 ani, au fost rănite în urma exploziei care a avut loc vineri după-amiază într-un apartament din Botoşani. În total au fost evacuate 24 de persoane care se aflau în blocul afectat de deflagraţie. Un bărbat grav rănit în explozie a fost transportat cu elicopterul la Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi.

Citește și: