886 vizualizări 16 iul 2017

Accidentul s-a petrecut pe un bulevard din centrul municipiului Brăila, o maşină care circula cu viteză intrând într-un grup de nuntaşi care se afla pe trotuar, în faţa bisericii.

Martorii spun că maşina avea viteză şi, cel mai probabil, şoferul a pierdut controlul volanului, iar două persoane, o femeie de 29 de ani şi un bărbat de 35 de ani, au fost rănite.

„Din primele informaţii, o maşină de culoare roşie a intrat pe trotuar şi a lovit două persoane. S-a întâmplat pe Calea Călăraşilor, la Biserica Greacă. Victimele au avut leziuni în special la nivelul picioarelor. Au fost luate de două salvări şi transportate la spital”, a declarat corespondentului MEDIAFX, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Medicii de la Spitalul din Brăila spun că este posibil ca ca victimele accidentului rutier să aibă nevoie de intervenţii chirurgicale.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, Anghel Tabarac, a declarat că şoferul a fugit de la locul producerii accidentului şi, la ora transmiterii acestei ştiri, este căutat prin oraş.

„Maşina a intrat pe trotuar într-un grup de nuntaşi. Se fac verificări în vederea localizării şoferului. Ştim cine este proprietarul maşinii şi încercăm să aflăm cine a condus maşina. Acţiunea este în desfăşurare. Şoferul a părăsit locul accidentului. Pe numele lui s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, a spus Anghel Tabarac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.

Citește și: