Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
2414 vizualizări 13 nov 2013

Copiii abandonaţi care ajung în instituţii de plasament încă de la naştere prezintă un risc crescut de întârzieri importante în dezvoltare, de la probleme psihiatrice diverse şi serioase, până la afectări ale dezvoltării cognitive. Aceştia au şi probleme de discernământ, de control al impulsurilor şi de păstrare a amintirilor, sunt concluziile primului studiu demarat în urmă cu 13 ani de o echipă de cercetători americani în România şi prezentat miercuri în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor din domeniu.

În opinia cercetătorilor americani Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University şi Charles Zeanah, de la Tulane University, evitarea instituţionalizării înainte de vârsta de doi ani generează niveluri crescute de activitate cerebrală  şi un scor al inteligenţei (IQ) mai mare.

În anul 2000 cei trei cercetători americani au demarat un studiu asupra copiiilor abandonaţi încă de la naştere şi crescuţi în instituţiile din Bucureşti. Ei au fost împărţiţi aleatoriu în două grupuri, unul continuând să trăiască în centre, iar celălalt plasat în asistenţă maternală sau în familie. Copiii au fost monitorizaţi şi evaluaţi medical, psihologic şi psihiatric pe parcursul primilor 12 ani din viaţă.

Studiul, denumit Bucharest Early Intervention Project (BEIP), a fost conceput astfel încât să examineze efectele instituţionalizării asupra dezvoltării creierului şi comportamentului copiilor şi să determine dacă aceste efecte pot fi remediate în cazul dezinstituţionalizării, în acest caz plasamentul în asistenţă maternală sau în familie.

La momentul începerii studiului, asistenţa maternală era un program puţin dezvoltat la nivelul Bucureştiului, astfel că BEIP a recrutat 58 de asistenţi maternali care au fost formaţi şi plătiţi să îngrijească 68 de copii.

“Studiul aduce probabil cele mai detaliate informaţii disponibile până în prezent cu privire la efectele experienţei pe care o are creierul şi funcţionarea creierului cu privire la dezvoltarea comportamentului la copil. Cercetarea arată şi importanţa intervenţiei timpurii: cu cât copiii sunt plasaţi mai repede într-o familie, cu atât mai repede se recuperează. Este dovada cea mai puternică din punct de vedere ştiinţific că ei se dezvoltă mai bine în cadrul familiei”, a declarat miercuri profesorul Charles Zeanah, de la Tulane University. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul conferinţei "Efectele instituţionalizării asupra dezvoltării copilului. Observaţie, diagnostic, prevenire a consecinţelor de lungă durată”.

Copiii instituţionalizaţi pot dezvolta şi scleroza în plăci

Profesorul Charles Nelson, de la Harvard University, a menţionat că în urma analizei anatomice a creierului copiilor de 8 – 10 ani instituţionalizaţi s-a constatat o reducere a materiei cenuşii şi albe, „ceea ce înseamnă că există o substanţă în creier, melina, a cărei absenţă poate duce la scleroza în plăci”.

„Nu doar că s-a constatat o activitate redusă a creierului, dar am văzut o reducere a creierului şi al numărului total de neuroni din creier”, a afirmat profesorul Charles Nelson.

În cazul copiilor care aveau până în doi ani când au fost scoşi din instituţie şi au fost plasaţi în familie s-a constatat o îmbunătăţire a activităţii creierului, dar şi efecte foarte bune asupra coeficientului de inteligenţă şi vizavi de ataşament.

„Nu am văzut efecte benefice în toate cazurile. Au fost situaţii în care nu s-au văzut îmbunătăţiri dar aceste situaţii au fost în cazurile în care nu au fost scoşi din instituţii suficient de repede", a mai spus profesorul de la Harvard.

Potrivit acestuia,  aspecte ale funcţiilor cognitive şi ale abilităţilor de a planifica care nu au fost îmbunătăţite odată cu plasarea în cadrul familiei. „Vârstele la care au fost plasaţi în familie au fost de 20 – 22 de luni. Dacă ar fi fost plasaţi mai devreme recuperearea ar fi fost semnificativă şi completă. Mesajul este că instituţionalizarea are un efect foarte mare asupra creierului, iar efectele nu sunt doar de durată, ci şi constante.

Cercetarea efectuată de profesorii americani mai arată că copiii cu un istoric de instituţionalizare au mai multe probleme de acest tip faţă de cei neinstituţionalizaţi. „Când aceşti copii au fost duşi în asistenţă maternală, unele probleme psihiatrice, anxietatea, depresia au fost rezolvate”, a declarat profesorul Nathan Fox, de la University of Maryland.

Potrivit acestuia, copiii instituţionalizaţi au o incidenţă mai mare de deficit de atenţie, problemă care nu a fost rezolvată prin plasarea în familie. „În ceea ce priveşte ataşamentul, capacitatea copilului de a dezvolta relaţii cu un adult, copiii din instituţii nu puteau să dezvolte relaţii cu lucrătorii sociali, dar când i-am scos şi i-am plasat în familie, au putut dezvolta relaţii cu asistenţii maternali. În plus, copiii care au crescut în instituţii au competenţe sociale reduse spre deosebire de cei scoşi din instituţie”, a mai spus cercetătorul.

Concluzia studiului este că instituţionalizarea are aşadar efecte negative pentru dezvoltarea intelectului copiilor şi pentru dezvoltarea capacităţii lor sociale, iar intervenţia timpurie, până la doi ani, este esenţială în procesul de recuperare. „Am măsurat şi coeficientul de inteligenţă şi am descoperit că atunci când un copil e scos din instituţie la o vârstă fragedă, IQ-ul creşte foarte mult: copiii din asistenţă maternală au avut la vârsta de 12 ani un IQ mai bun decât cei din instituţii”, a adăugat profesorul Nathan Fox.

Reprezentanţii autorităţilor, dar şi specialiştii în domeniu au afirmat că acest studiu ar trebui urmat de schimbări în sistemul de protecţie.

Directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltarea Copilului (IDC), Bogdan Simion, a afirmat că „România este departe de a aduce lucrurile pe făgaşul normal” în privinţa situaţiei copiilor abandonaţi.

„Dacă în 1990 existau 5,5 milioane de copii, iată că în 2012 mai aveam doar 3,8 milioane de copii, cu un trend de scădere spre 3,6 milioane. Ca atare, orice fel de copil pe care îl pierdem în sistemul de protecţie devine din ce în ce mai important pentru viitorul României”, a explicat Bogdan Simion.

La rândul ei, preşedintele Federaţiei ONG-urilor pentru Copil (FONPC), Gabriela Coman, a declarat că „studiul este un motiv în plus de a analiza posibilitatea de a închide treptat instituţiile şi de a respecta dreptul copilului de a fi crescut în familie, însă asta ar trebui să însemne politici mai ample de asistenţă socială, nu doar închidere de instituţii”.

„E un lucru foarte important că astăzi avem, prin prisma Institutului pentru Dezvoltarea Copilului, o nouă reliefare a realităţii care arată că locul copiilor este lângă cei care le pot oferi afecţiunea şi grija de care au nevoie. Continuăm aşadar să mergem pe aceeaşi linie a dezinstituţionalizării, pentru că locul copiilor nu este în instituţie, e în familie”, a declarat Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii.

În cadrul cercetării au fost analizaţi în paralel 136 de copii institutionalizaţi şi alţi 72 de copii din comunitate, care nu au fost instituţionalizaţi niciodată. Copiii din comunitate au constituit grupul martor, a căror dezvoltare a fost comparată cu cea a copiilor instituţionalizaţi. Din acest ultim grup, 68 de copii au fost plasaţi în asistenţă maternală profesionistă sau în plasament familial de către Comisiile de Protecţie a Copilului, iar alţi 68 au beneficiat în continuare de o măsură de protecţie rezidenţială, având în vedere că DGASPC nu a identificat o soluţie de îngrijire familială pentru ei. Cei trei cercetători au monitorizat practic evoluţia şi dezvoltarea tuturor acestor copii.

Studiul în cauză este primul de acest tip efectuat în România.

Citește și: