no author
Departamentul Social - Mediafax
2745 vizualizări 9 nov 2017

"Cred că este foarte multă manipulare. E vorba de interese ale unor lideri de sindicat. (..) Domnul Hosu, cu care am avut mai multe discuţii pe legea salarizării, nu avea o problemă pe legea salarizării, decât cu tichetele de masă care nu ar fi trebuit să dispară din această lege (..). A fost prima discuţie, <<să nu cumva să îndrăzniţi să intraţi în aceste tichete de masă>>, având interes direct într-o firmă. Apoi au fost discuţii pe care le-a avut cu colegul meu Mircea Dobre, de voucherul de vacaţă. I-a trimis un e-mail, de pe e-mailul sindicatului, în care i-a cerut să modifice o ordonanţă de urgenţă", a declarat ministrul Muncii la Antena 3.

În mesajul respectiv, liderul Cartel Alfa ar fi solicitat ca operatorii de tichete să câştige 3%, nu 1%.

"Nu am vrut să facem aceste lucruri şi de aici a început nebunia. De aici nebunia la legea salarizarii, cu funcţionarii publici scoşi în stradă, că le vor scădea salariile (..)Acum se încearcă să se spună o să scadă salariile după 1 ianuarie prin acest transfer de contribuţii. (..). Sunt interese directe pe care le au aceşti lideri de sindicat, unii dintre ei. Lideri de sindicat pe care nu i-am văzut ieşind în stradă nici când 200.000 de bugetari au fost daţi afară , nici când s-au tăiat 25% din salarii, nici când au încercat să taie pensiile. Probabil au avut o colaborare foarte bună cu guvernul, la nivel personal", a completat Lia Olguţa Vasilescu.

Întrebat dacă o astfel de solicitare este legală, ministrul a spus: "E trafic de influenţă, cred".

Şi premierul Mihai Tudose i-a adus acuzaţii, joi seara, pe Facebook, liderului de sindicat, susţinând că s-a transformat în lider sindicat al bancherilor şi al unor oameni de afaceri ”care vor să scoată bani din ţară”, fără a plăti impozite în România.

Liderul Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, că intenţionează să înştiinţeze Avocatul Poporului cu privire la propunerile de modificare a Codului fiscal, în speranţa că acesta va sesiza, la rândul lui, Curtea Constituţională.

Citește și: