Publicat

27

iulie

2017

13:23

5157

vizualizări

Onţanu scapă de procesul în care era judecat pentru luare de mită

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, joi, să înceteze procesul penal pe numele fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, ca urmare a prescripţiei faptelor, decizia instanţei nefiind definitivă.

Onţanu scapă de procesul în care era judecat pentru luare de mită

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, joi, să înceteze procesul penal pe numele fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, ca urmare a prescripţiei faptelor, decizia instanţei nefiind definitivă.

În acelaşi dosar, avocata Loredana Radu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani. Ea a fost judecată şi pentru complicitate la luare de mită, dar instanţa a stabilit că faptele s-au prescris.
 
Radu Aurel, implicat şi el în acest caz de corupţie, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani, judecătorii încetând procesul penal petru luare de mită, iniţiat pe numele lui, potrivit deciziei aceleiaşi instanţe.
 
De asemenea, judecătorii au dispus achitarea fostului secretar al Consiliului local al Sectorului 2, Toma Şutru, pentru luare de mită şi spălare de bani.
 
Instanţa a dispus confiscarea a 1,4 milioane de euro de la Radu Aurel şi menţinerea sechestrului asigurator, dar şi confiscarea de la avocata Loredana Radu a sumei de 400 de mii de euro.
 
Decizia poate fi contestată în termen de 10 zile, la instanţa supremă.
 
Înainte de anunţarea sentinţei, judecătorul Damian Dolache, de la Curtea de Apel Bucureşti, a declarat că a formulat sentinţa în urma analizării sincerităţii denunţătorului, care este, în acest caz, este Cristian Borcea. De asemenea, magistratul a susţinut că a avut în vedere la stabilirea pedepselor şi vechimea faptelor.
 
Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost trimis în judecată în iunie 2016 pentru luare de mită. Alături de Neculai Onţanu a fost trimisă în judecată şi Loredana Radu, avocat, fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani. În acelaşi dosar au fost judecaţi şi Toma Şutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului , pentru luare de mită şi spălare de bani dar şi Aurel Radu, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
 
Potrivit DNA, Neculai Onţanu, „în perioada 2006 - 2007, în calitate de primar al Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. În aceeaşi perioadă, inculpatul Onţanu Neculai a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit în mod indirect, o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 - o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt inculpaţii Radu Loredana Claudia şi Radu Aurel”.
 
Pentru a ascunde originea infracţională a bunului şi identitatea beneficiarului final al folosului, la data de 17.12.2008, Loredana Radu a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp către o rudă, care era şi apropiat al primarului Onţanu Neculai, în baza unei tranzacţii în care a fost menţionat un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât valoarea de piaţă a imobilului, mai spun procurorii anticorupţie.
 
În ceea ce îl priveşte pe Toma Şutru, secretarul primăriei Sectorului 2, procurorii spun că „în perioada 2007 – 2008, pentru a facilita procedură de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de denunţător, a pretins şi a primit de la acesta suma de 2.000.0000 euro”.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Ion Ţiriac a anunţat o megaconstrucţie în România: ”Avem nevoie de încă 200 de milioane de euro!” Nu s-a mai văzut aşa ceva în România

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info