Maria Bîrnaure
Maria Bîrnaure
23745 vizualizări 4 feb 2018

Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), scot la iveală o realitate sumbră care va marca lumea în următorii aproape 100 de ani. Dacă în prezent, populaţia globală se apropie de 7,6 miliarde de oameni, în condiţiile în care în 2015 aceasta atingea doar 7,4 miliarde. Această creştere devine una nesemnificativă dacă ne uităm la predicţiile existente pentru următorii 50 - 100 de ani. Potrivit datelor ONU, în 2050 populaţia globală ar putea ajunge la 9,8 miliarde de locuitori, urmând să depăşească 11,2 miliarde în 2100. 

Creşterea uriaşă va avea la origine escaladarea nivelului de fertilitate în ţările subdezvoltate. Astfel, rata fertilităţii în cele mai slab-dezvoltate 47 de ţări va ajunge la 4,3 naşteri per femeie, iar numărul total de locuitori al acestor state va atinge 1,9 miliarde de persoane până în 2050, aproape dublu faţă de nivelul actual, estimat la 1 miliard de persoane. Totodată, estimările depăşesc orice aşteptare când vine vorba despre anul 2100. Pentru acest an, datele ONU preconizează atingerea unui nivel maxim de 3,2 miliarde de oameni. În perioada 2017-2100, este de aşteptat ca cel puţin 33 de ţări subdezvoltate să-şi tripleze populaţia. Între ele se regăsesc Angola, Burundi, Nigeria, Somalia, Tanzaţia şi Zambia, în cazul ultimelor două fiind estimată o creştere de peste cinci ori. 

Concentrarea acestei creşteri a populaţiei în ţările cele mai sărace va face din ce în ce mai grea reuşita guvernelor de a eradica sărăcia şi de a reduce inegalitatea între diferitele părţi ale Globului sau de a combate foametea şi malnutriţia. Totodată, va deveni mult mai greu ca organismele globale să extindă şi să îmbunătăţească sistemele sanitare şi de educaţie sau să să asigure accesul la serviciile de bază, asigurându-se că nimeni nu este lăsat în urmă. 

La polul opus se situează alte 51 de ţări ale lumii, ale căror populaţii se estimează că vor scădea în perioada 2017-2050. În cazul câtorva state se va ajunge în situaţia în care numărul de locuitori se va diminua cu peste 15%. Este vorba despre: Bulgaria, Croaţia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Moldova, România, Serbia, Ucraina şi Insulele Virgine. 

În 2050, populaţia României va ajunge la nivelul anului 1950

Cu o populaţie de 19,679 milioane de locuitori în 2017, România va ajunge la 16,397 milioane de locuitori în 2050, întorcându-se, practic, la nivelul anului 1950, aşa cum arată datele ONU. 

Situaţia României se încadrează, astfel, în peisajul european al ratei scăzute a fertilităţii, insuficiente pentru înlocuirea populaţiei pe termen lung. Cu toate că fertilitatea în cazul Europei este de aşteptat să crească de la 1,6 naşteri per femeie în perioada 2010-2015, la 1,8 naşteri per femeie în 2045-2050, acest nivel rămâne unul extrem de scăzut şi nesemnificativ în ceea ce priveşte încercarea de a contracara scăderea populaţiei. 

Această problemă a ţării noastre reiese şi dacă ne uităm la datele furnizate în Raportul ONU referitoare la numărul de locuitori pe categorii de vârstă. Astfel, la nivelul anului 2017, din totalul de 19,697 milioane de locuitori, 49% se încadrează în categoria de vârstă 25-49 ani, iar 25% în cea de peste 60 de ani. Astfel, populaţia de vârsta a treia depăşeşte cu 10 procente nivelul nou-născuţilor şi copiilor, încadraţi în categoria 0-14 ani. 

În 2016, în România, s-au născut 203.231 de copii. Numărul arată o creştere faţă de anul precedent, 2015, când numărul nou-născuţilor era de 187.372. Par cifre impresionante, însă, comparate cu cele din anii precedenţi, conduc la o întrebare simplă: „De ce nu mai fac românii copii?”. Dacă în 1991, în ţara noastră se năşteau peste 275.000 de copii, numărul lor a început să scadă treptat, astfel că în ultimii ani asistăm la tot mai puţini nou-născuţi care vin pe lume în România, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Cum s-a ajuns aici? „Omenirea s-a schimbat mult în epoca contemporană. Odată cu creşterea economică, se schimbă valorile oamenilor. Apare diversificarea referinţelor, un accent pus pe dezvoltare individuală, pe satisfacerea unor nevoi de cunoaştere, pe leisure, pe calitatea vieţii, pe a creşte copii altfel, într-un mediu mai prietenos, mai puţin supus constrângerilor unor interacţiuni limitate”, a explicat pentru Gândul sociologul Bogdan Voicu. Dezvoltarea societăţii şi schimbarea valorilor sale pare să-şi fi lăsat amprenta şi asupra evoluţiei populaţiei în unele ţări, acesta fiind şi cazul României.

Cu o populaţie care îmbătrâneşte tot mai mult de la an la an, nu este de mirare că rata fertilităţii, adică numărul de născuţi vii pentru fiecare femeie în parte a scăzut tot mai mult în ultimele decenii, ajungând, de la 2,55 de născuţi vii per femeie în perioada 1975-1980, la 1,54 de născuţi vii per femeie în perioada 2015-2020. Estimările arată o uşoară creştere pentru perioada 2045-2050 (1,72), ajungând, în 2100 la 1,79. Totodată, în următorii ani, vom avea de-a face cu o creştere a speranţei de viaţă la naştere, astfel că în perioada 2096-2100, acest indicator ar putea ajunge la 86,7 ani, creştere semnificativă faţă de nivelul actual, situat la 75,6 ani. Speranţa de viaţă tot mai mare se coroborează cu scăderea ratei mortalităţii infantile, la vârsta de sub 5 ani, la mia de locuitori. Dacă în prezent rata mortalităţii este de 8,9 la mie, în 2095-2100, aceasta ar putea scădea până la 2,5 la mie. 

Cu toate acestea, creşterea este insuficientă, atât pentru înlocuirea popupaţiei şi menţinerea numărului actual de locuitori, cât şi pentru creşterea acesteia. 

Astfel, în anul 2050, România ar putea ajunge la o populaţie de doar 16,397 milioane de locuitori, întorcându-se, practic, înapoi în timp, în anul 1950, când ţara noastră avea 16,236 milioane de locuitori. 

Îmbătrânirea populaţiei, o problemă reală?

Scăderea natalităţii este considerată un fenomen cu efecte negative pe termen lung. Se admite că numărul tot mai mic de copii care vin pe lume anual se va traduce, în viitor, printr-o scădere a productivităţii muncii şi o îmbătrânire a populaţiei. Totuşi, sociologii susţin că această îngrijorare este, în mare parte, nefondată şi nu trebui să stârnească neliniştea.

„Aparent, acest lucru poate fi dezastruos. Ni se tot spune că nu va mai avea cine să muncească, că nu va mai avea cine să ne plătească pensiile. Ceea ce uităm este că productivitatea muncii creşte mult mai iute decât scade fertilitatea, că acest lucru înseamnă că vor fi suficienţi mai puţini lucrători, că sunt ţări mai slab dezvoltate decât noi - da, sunt multe ţări mai slab dezvoltate decât România - care au fertilităţi extrem de ridicate, precum cele care stârneau spaima Clubului de la Roma acum 45 de ani şi care au astfel un surplus de populaţie ce poate migra către noi, aşa cum se întâmplă de câteva mii de ani, aşa cum românii au migrat spre Europa de Vest, reîmprospătând populaţia altor ţări. O reîmprospătare şi o diversitate care ar fi benefică şi pentru România”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Acesta consideră că o politică ce ar putea fi benefică României la acest capitol este aceea care are în prim-plan ideea atragerii de imigranţi şi orientată spre promovarea şi acceptarea de către populaţie a diversităţii.

„Dacă înainte de ultimul război mondial, România era o ţară cu o diversitate etnică şi religioasă similară altor societăţi europene, dictaturile succesive (cele interbelice, apoi cea comunistă) au condus la o omogenizare ce tinde a frâna dezvoltarea şi au redus disponibilitatea de a primi non-români alături de noi. Din fericire avem exemple de etnici ne-români care au câştigat simpatia populară (Raed Arafat, Klaus Iohannis, Clotilde Armand) şi din căror experienţă se poate construi un program de pregătire pentru a integra probabile valuri de imigraţie”, explică Bogdan Voicu.

Citește și: