1875 vizualizări 3 ian 2018

În urma deciziei medicilor de familie, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţii, dar şi să achite integral reţetele eliberate de aceste cadre medicale.

Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) anunţă că începând de miercuri, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene.

„Din păcate, nu avem motive să renunţăm la această decizie. Nu am obţinut decât nişte promisiuni pentru rezolvarea problemelor cu care medicii de familie ne confruntăm. Nu am vrut să se ajungă aici, dar noi plătim în continuare chirie, asistente şi multe dări, fără să încasăm nimic. Vom consulta oamenii, adică vom face actul medical, aşa, pro bono, majoritatea dintre noi. Vor fi însă şi medici care vor încasa consultaţiile, pentru că nu fac faţă cheltuielilor. Din păcate, nu putem acorda trimiteri şi reţete compensate, pentru că aceasta este o obligaţie a Casei, nu a noastră. Vom da reţete simple, prin care pacienţii trebuie să-şi cumpere medicamentele”, a declarat, marţi, pentru MDIAFAX, Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

Bodog, despre protestul medicilor: Nu este etic şi normal să folosim pacienţii în negocieri

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.

„90% din medicii de familie din Bucureşti au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni. Noi am avut întâlniri săptămâna trecută - am participat şi eu la prima parte a întâlnirii şedinţă de guvern. Am identificat soluţiile la problemele pe care le mai aveau domniile lor în ceea ce priveşte debirocratizarea. Dar aşa cum se întâmplă de obicei, noi cum începem să discutăm despre debirocratizare şi despre accesul pacientului, ajungem la bani. Cu toate ca am suplimentat bugetul pentru medicina primară, domniile lor sunt nemulţumiţi. Eu sunt convins că exista loc de mai bine la finanţare, dar nu consider că este etic şi nici normal să ne folosim de pacienţi în negocieri”, a explicat Bodog.

„Conform datelor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la nivel naţional, peste 60% din medicii de familie au semnat actul adiţional de prelungire a contractului cu casele de asigurări de sănătate, în baza căruia se acordă servicii medicale în sistemul public de asigurări de sănătate. În Bucureşti, numărul medicilor de familie care au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor cu CASMB este de peste 90%”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Conform sursei citate, ministrul Sănătăţii a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii medicilor de familie şi a mediat negocierile acestora cu CNAS, pentru ca pacienţii să nu fie afectaţi.

„Le cer scuze pacienţilor şi consider total neprofesionistă decizia medicilor de familie de a folosi boala şi suferinţa acestor oameni în negocieri care, de fapt, au pornit de la discuţii constructive despre debirocratizarea actului medical, în beneficiul pacienţilor şi a cadrelor medicale, după care s-a ajuns la revendicări de ordin financiar. Mă bucur, totuşi, că o mare parte dintre medicii de familie au înţeles dorinţa noastră de a găsi soluţii şi măsuri pentru rezolvarea acestui blocaj. În această perioadă pacienţii pot beneficia de servicii medicale în cadrul cabinetelor medicale care au semnat contracte cu casele de asigurări de sănătate, în cadrul centrelor de permanenţă şi în cel al serviciilor de urgenţă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

În urma întâlnirilor pe care conducerea Ministerului Sănătăţii le–a avut cu medicii de familie, au fost identificate o serie de măsuri menite să ducă la debirocratizarea actului medical şi au şi fost rezolvate, conform sursei citate.

„Reprezentanţii medicilor de familie au fost informaţi despre faptul că se lucrează la un proiect de Ordonanţă ce urmează să fie înaintat Guvernului spre adoptare în luna ianuarie a anului 2018. Ministrul Sănătăţii a solicitat conducerii CNAS ca propunerile de modificări legislative necesare procesului de debirocratizare care urmează să fie introduse în Ordonanţa de Urgenţă sa fie prezentate pana la data de 10 ianuarie 2018. Din punct de vedere financiar, ca răspuns la solicitările primite din partea reprezentanţilor medicilor de familie, pentru 2018 s-a prevăzut ca bugetul pentru medicina de familie să se suplimenteze cu 278 milioane de lei (17%)”, menţionează oficialii MS.

Reprezentant CNAS: Unele dintre nemulţumirile medicilor de familie s-au rezolvat. Alte nu ţin de noi

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Augustus Costache, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că o parte dintre nemulţumirile medicilor de familie, legate de contractul cadru, au fost rezolvate, în timp ce altele nu pot fi soluţionate pentru că nu ţin de această instituţie.

„Unele (probleme - n.red.) s-au rezolvat. S-a făcut mărire bugetară. O mărire substanţială. La altele, nu ţin de resortul nostru, efectiv, nu se pot da. Nu sunt angajaţii noştri. Vă daţi seamă şi dumneavoastră cum ar fi afectaţi pacienţii. Oricum, majoritatea au semnat (contractele cadru - n.red.) până la ora asta”, a precizat Costache.

Referitor la afirmaţia ministrului Sănătăţii, conform căruia „90% din medicii de familie din Bucureşti au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni”, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) a precizat că sunt judeţe unde procentul este şi mai mare, respectiv de 98%.

„Nu în toate judeţele e la fel de mare (procentul medicilor care au semnat contractul cadru- n.red.)”, a conchis acesta.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor: Guvernul trebuie să rezolve problema medicilor de familie, nu CNAS sau Ministerul Sănătăţii

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nemulţumirile medicilor de familie trebuie rezolvate de Guvern, precizând că Executivul nu ar trebui să mai „paseze” aceste probleme la CNAS sau la Ministerul Sănătăţii (MS).

„E o chestiune pe care Guvernul, de ani de zile, nu o rezolvă. E o problemă de birocraţie şi de finanţare dezastruoasă a medicinei de familie. (...) Guvernul trebuie să fie responsabil, să nu mai paseze problemele doar la Casa de asigurări de sănătate şi la Ministerul Sănătăţii. E o problemă de Guvern şi de guvernare a sistemului de sănătate. (...) Guvernul trebuie să o rezolve, în ansamblul său, pentru că este şi o problemă de resortul de finanţe, de sănătate, de educaţie, de social. Nu trebuie doar să promitem sau să spunem că 90% din medicii de familie au semnat deja sau vor semna, ceilalaţi sunt obligaţi să semneze. Nu aşa se rezolvă problema, cu această aroganţă nesimţită. Să poţi să spui într-un moment de criză: noi suntem mai deştepţi şi vă şantajam”, a explicat Vasile Barbu.

Conform sursei citate, pacienţii îşi plătesc, oricum, singuri analizele, iar unii dintre ei aleg să achite şi medicamentele, pentru a nu mai aştepta la „uşa medicului de familie”.

„Oricum analizele le plătim din banii noştri. Marea majoritate a judeţelor din ţara. Şi mai plătim şi nişte medicamente mai degrabă decât să stăm la coadă la medicul de familie. Aşa spun pacienţii. Am fost sunat de mai mulţi pacienţi şi aşa mi-au spus. (...) Ce se întâmplă acum la medici sunt lucruri care ne privesc şi pe noi, pacienţii: birocraţie, lipsă de finanţare a cabinetului medical şi scăderea calităţii actului medical de medicină a familiei”, a adăugat Barbu.

Medicii de familie au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piaţa Victoriei faţă de birocraţia din sistemul medical, acuzând faptul că din cauza multiplelor sarcini birocratice, medicii sunt puşi în situaţia de a neglija actul medical. Tot atunci, reprezentanţii medicilor au avut o întâlniere cu premeireul Mihai Todose şi cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem.

„Premierul a spus atunci că ne susţine, dar în continuare nu s-a întâmplat nimic pentru debirocratizere. Am cerut să nu mai existe reţete verzi, albe sau galebene, ci numai albe simple electronice, şi există soluţii în acest sens. Am cerut să nu mai existe bilete de trimitere pe hârtie tipizată, ci tot electronice şi alte revendicări ce pot fi rezolvate. Din păcate, am avut doar promisiuni”, mai spune Rodica Tănăsescu.

 

Citește și: