Cristina ANDREI
834 vizualizări 8 feb 2018
După emiterea de către poliţist a ordinului de protecţie provizoriu care are o valabilitate de 5 zile şi poate fi prelungit, documentul trebuie confirmat de un procuror, care se va adresa instanţei pentru eliberarea unui ordin de protecţie sporită. 
 
„Ordinul de protecţie provizoriu este complementar ordinului de protecţie existent în legislaţia actuală, se emite de către poliţist de îndată, are titlu executoriu, nu are un termen anume, are valabilitate 5 zile, cu posibilitatea de prelungire până la emiterea ordinului de protecţie. Documentul trebuie confirmat de un procuror în 24 de ore, iar acesta va avea ulterior obligaţia să-l transmită judecătorului, cu tot cu dovezile existente. Poliţistul va avea dreptul şi obligaţia să se deplaseze la domiciul victimei, să intre în domiciliu, chiar şi cu forţa, să-l înlăture pe agresor, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate", a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. 
 
Astfel, responsabilitatea emiterii acestui ordin provizoriu de protecţie va reveni poliţistului ajuns la faţa locului care, în baza unei evaluări va întocmi un formular, va stabili gradul de risc şi va decide dacă este cazul sau nu să emită un astfel de ordin, prevede proiectul.
 
Mai mult, poliţistul poate lua şi altfel de măsuri, precum „evacuarea cu interdicţia de a reveni pe toată durata valabilităţii ordinului, stabilirea unei distanţe minime faţă de victimă, confiscarea cheilor şi, dacă există, a armelor. Ordinul de protecţie provizoriu şi ordinul de protecţie vor fi monitorizate de către poliţişti, nerespectarea lui constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la o lună la un an", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului. 
 
Cea mai importantă schimbare este introducerea unui sistem electronic de supraveghere, o „brăţară" prin care agresorul va fi monitorizat continuu. Pentru aceasta, însă, e nevoie de îndeplinirea câtorva condiţii: agresorul trebuie să fi fost obligat să păsteze o distanţă minimă faţă de victimă, de rudele sale, de reşedinţa victimei, de locul de muncă al persoanei protejate şi trebuie să fi fost interzis a se deplasa în anumite zone pe care victima le vizitează periodic, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.  

„În procesul de monitorizare, poliţistul va face verificări permanente prin toate mijloacele în vederea respectării măsurilor dispuse pentru agresor (vizite la domiciliu, culegere de informaţii de la vecini, serviciul victimei, şcoală, după caz). De asemenea, după emiterea OPP, poliţistul se va asigura că drepturile agresorului sunt respectate prin măsuri care vizează informarea corectă cu privire la OPP şi respectiv îndrumarea şi orientarea către un serviciu social specializat pentru găzduire şi consiliere”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, iniţiator al proiectului de lege. 

„Regimul juridic al sistemului de supraveghere electronică utilizat pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie va fi stabilit ulterior, prin lege. Menţionăm că un astfel de sistem electronic de supraveghere se regăseşte în Codul de procedură penală, Legea nr. 253/2013 şi Legea 254/2013. Prin intermediul acestor instrumente se urmăreşte îmbunătăţirea sprijinului acordat victimelor violenţei domestice, prin asigurarea unei intervenţii imediate şi coerente. Normele, metodologiile şi procedurile vor fi elaborate prin legislaţia secundară, aceasta urmând să fie reglementată printr-un Ordin comun al MMJS şi MAI”, se mai arată în comunicat. 

La finalul lunii ianuarie, o femeie de 38 de ani a fost ucisă de soţul ei chiar în grădiniţa la care lucra, cu toate că victima avea un ordin de restricţie împotriva acestuia. O tragedie care ar fi putut fi, poate, evitată dacă legislaţia în domeniul violenţei domestice ar fi cuprins prevederi care, în mod real, să le pună pe victimele acestor abuzuri la adăpost de agresorii lor. De mai bine de un an, modificările în acest domeniu nu mai sunt opţionale, ci au devenit chiar obligatorii pentru România, din momentul în care în ţara noastră a intrat în vigoare Convenţia de la Istanbul, numită şi Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

Între două dezbateri, româncele mor cu zile sub ploaia de lovituri, în 80% dintre cazuri victima violenţei domestice fiind soţia, arată un studiu realizat anul trecut de Asociaţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). La mai bine de un an de la intrarea în vigoare a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, care ar fi trebuit să ducă la o protecţie mai bună a victimelor, legislaţia românească bate pasul pe loc. Proiectul de lege anunţat astăzi de Guvernul României este doar primul pas în direcţia armonizării legislaţiei româneşti cu prevederile europene, iar acum rămâne de văzut şi cât timp va dura parcursul său în Legislativ. 
 
În momentul de faţă, statul are toate pârghiile pentru a încerca să controleze fenomenul care ia amploare pe zi ce trece, un subiect tabu în România despre care victimele nu vor să vorbească.

La un an distanţă de la acest moment, însă, ceea ce a făcut statul român a fost doar să se lanseze în „ample dezbateri. (...) Începând cu luna octombrie 2015 au avut loc mai multe întâlniri între organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice, pe fondul unor cazuri de agresiune asupra femeilor, cazuri ce au fost mediatizate intens, scopul principal fiind eficientizarea legislaţiei din domeniu", se arată într-un răspunsul oferit de Guvern la o interpelare a deputatei PNL Adriana Săftoiu.

Legea privind violenţa domestică, modificată în 2012 

Cea mai importantă modificare a legii privind combaterea violenţei în familie a fost făcută în 2012, atunci când a fost introdusă prevederea potrivit căreia persoana agresată poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de făptuitor. dar şi că victima are dreptul să se adreseze judecătorului şi să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.

În plus, victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi doi ani.

Din punct de vedere practic, însă, aplicarea prevederilor la modul real este mult mai anevoioasă. Un raport al Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii a arătat că pentru magistraţii români, urgenţa poate ajunge să însemne şi 175 de zile (aproape 6 luni), până când pun cazul pe rol, iar apoi poate ajunge la încă 174 de zile, până judecă dosarul. Trimiterea ordinului de protecţie la Poliţie, pentru a fi aplicat, poate să mai dureze alte luni de zile. Timp în care, în peste 90% din cazuri, o femeie trebuie să facă faţă soţului, iubitului sau unui alt bărbat care o bate. „Vorbim de situaţii de viaţă şi de moarte”, a declarat atunci pentru Gândul un expert în domeniu.

 
 
 
 
 

Citește și: