no author
Mihaela Gidei
602 vizualizări 19 sep 2017

Magistraţii Curţii Supreme au decis ca procesul în care Gabriel Oprea este judecat să fie reluat de la zero, deoarece unul dintre judecătorii completului, Ana Maria Dascălu, se va pensiona la finalul lunii octombrie.

Magistraţii instanţei supreme au dispus aceeaşi soluţie, de reluare a proceselor penale, ca în cazul lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. În cazurile foştilor parlamentari Dan Şova şi Sebastian Ghiţă, însă, marţi au avut loc ultimele termene, deşi erau judecate de acelaşi complet.

Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.

"În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe şi a comisarului şef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor", susţin procurorii.

Citește și: