Publicat

20

aprilie

2017

14:56

304

vizualizări

Profesori universitari de la Harvard şi Stanford vin în această vară în România, la Aspire Academy

Profesori de la Harvard, Stanford şi U.C. Berkeley, din Statele Unite ale Americii vin, în luna iulie, în România, la Aspire Academy, pentru a susţine o serie de cursuri şi seminarii de leadership autentic. Cei interesaţi se pot înscrie până pe 23 aprilie.

Profesori universitari de la Harvard şi Stanford vin în această vară în România, la Aspire Academy

Profesori de la Harvard, Stanford şi U.C. Berkeley, din Statele Unite ale Americii vin, în luna iulie, în România, la Aspire Academy, pentru a susţine o serie de cursuri şi seminarii de leadership autentic. Cei interesaţi se pot înscrie până pe 23 aprilie.

Zeci de tineri, studenţi în străinătate, profesionişti şi antreprenori vin vara aceasta la Aspire Academy, un program de top pentru cei care doresc să dobândească calităţi de lider. Aspire este cel mai prestigios program de leadership din România, în fiecare an numeroşi antreprenori în devenire fiind atraşi de profesionalismul şi calitatea cursurilore desfăşurate în cadrul programelor, dar şi de liderii din numeroase domenii chemaţi pentru a le împărtăşi din experienţele lor.

Între 14 şi 21 Iulie, profesori de la instituţii de renume din Statele Unite ale Americii, precum Harvard, Stanford şi U.C. Berkeley vor veni la Aspire Academy pentru a-i îndruma pe studenţii români către leadership autentic. Aceste cursuri şi seminarii vor fi construite pe formatul universităţilor din SUA, astfel încât să ofere participanţilor un cadru similar celor care studiază dincolo de ocean.

"Pentru a ajunge un lider trebuie să dobândeşti câteva calităţi şi valori, iar leadership-ul se învaţă", spun profesorii americani de la Stanford şi Harvard care vor preda cursuri de leadership tinerilor înscrişi la Academia Aspire.

"Studenţii de aici sunt entuziasmaţi, vor să înveţe, sunt ambiţioşi. Îi învăţăm despre leadership, cum pot să devină lideri, să se înţeleagă pe ei şi pe cei din jur. Printre calităţile pe care le are un lider se remarcă puterea de a motiva oamenii inspirându-i să realizeze un obiectiv, nu forţându-i să facă asta" a declarat Phil Malone, profesor de Innovation and Intellectual Property la Stanford University, prezent la evenimentul de la Poiana Braşov.

Înscrierile la Aspire Academy se pot face până la data de 23 aprilie, la adresa www.aspireacademy.ro, iar cei interesaţi pot găsi pe site şi detalii privind programele destinate liccenilor şi tinerilor profesionişti, care vor avea loc în aceeaşi perioadă.

Aplicaţia constă în CV-ul personal, un scurt eseu despre o experienţă formatoare din ultimii ani şi câteva întrebări legate de motivaţia personală. Sunt necesare cunoştinţe avansate de limba engleză, iar studenţii cu posibilităţi financiare reduse pot beneficia de burse.

Comunitatea Aspire Academy reuneşte peste 500 de tineri care ocupă poziţii de leadership în comunitatea lor, şi-au deschis propria afacere sau lucrează la o companie de success. Network-ul Aspire se întinde şi în străinătate, participanţii provenind din peste 20 de ţări din Europa şi alte continente.

Tinerii care vin la Aspire sunt convinşi că pot face o schimbare şi colaborează în timpul programului pentru a rezolva problemele cu care ne confruntăm.

"Studenţii sunt extraordinari, au toate calităţile pe care le au şi studenţii mei de la Harvard şi de la Stanford. Sunt implicaţi, activi şi lideri în sensul în care sunt pregătiţi să facă schimbare în lume, să aibă o carieră de succes. Sunt onorată să fac parte din viaţa lor", a spus unul dintre profesorii Aspire, Luciana Herman, care predă Public Policy la Universitatea Stanford şi care a predat 20 de ani la Harvard, cursuri de retorică politică.

Aspire Academy susţine participanţii programului prin resurse pentru dezvoltare profesională precum oportunităţi de job-uri şi internship-uri.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Cel mai NEBUN pariu pus de Ţiriac: pune la bătaie un avion de lux din flota sa! "Îl dau pe loc!" Cine poate câştiga aeronava

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info