Publicat

19

august

2015

17:10

335

vizualizări

Profesorii cer o întâlnire de urgenţă cu Victor Ponta

Reprezentanţii celor trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar şi din învăţământul superior – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” cer o întâlnire de urgenţă cu Victor Ponta pe tema majorării salariilor.

Profesorii cer o întâlnire de urgenţă cu Victor Ponta

Reprezentanţii celor trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar şi din învăţământul superior – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” cer o întâlnire de urgenţă cu Victor Ponta pe tema majorării salariilor.

Profesorii din toate sindicatele din educaţie au trimis miercuri la Guvern o solicitare pentru o întâlnire în regim de urgenţă cu premierul Victor Ponta. Ei cer ca majorările salariale pentru profesori să fie acordate în cel mai scurt timp.

„Vrem să avem o întâlnire în regim de urgenţă, pentru a discuta, în concret, despre majorările salariale suplimentare pentru personalul din învăţământ, care se impun a fi acordate în cel mai scurt timp, fără a fi condiţionate de adoptarea legii unice de salarizare”, spun profesorii în solicitarea către Victor Ponta.

Rând pe rând, toate cele trei federaţii din educaţie au avertizat Guvernul că majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul dascălilor, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar.

Ca răspuns, Victor Ponta a declarat, marţi, că majorarea salarială se va face "deocamdată doar pentru medici", anunţul fiind făcut în contextul în care profesorii şi poliţiştii au reacţionat după decizia Guvernului de a creşte salariile în sistemul medical şi au cerut şi ei bani mai mulţi.

Pe de altă parte, Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru gândul că nu poate garanta măriri de salarii pentru profesori mai mari decât procentele prevăzute în acordurile încheiate deja cu sindicatele din educaţie.

„Dacă apar pretenţii, cum au apărut în această după amiază (n.r. marţi), suntem deschişi la dialog numai pe bază de calcule, vrem să dăm dovadă de seriozitate.  Am luptat pentru a avea de acoperit creşterile de 12 şi 5% la rectificarea bugetară. Am obţinut acest lucru. Toate sindicatele au fost mulţumite, acum se doreşte mai mult. Mai mult vine peste bugetul educaţiei aprobat în acest moment. Nu putem să ne hazardăm a promite un procent peste cele deja asumate”, a spus Sorin Cîmpeanu. Cu toate acestea, ministrul Educaţiei precizat că va susţine în continuare că educaţia are nevoie de mai multe resurse şi că „profesorii merită să fie salarizaţi într-o manieră care să redea demnitatea profesiei de dascăl”.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
SUA stau pe un butoi cu pulbere! Donald Trump, făcut PRAF de cine se aştepta mai puţin. Declaraţiile fac înconjurul planetei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info