43861 vizualizări 14 sep 2017

Weber, care este şi preşedinte al Comisiei de control SIE, a depus o propunerea legislativă pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Propunerea legislativă prevede că „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune în cazul neachitării în termen de 30 de zile a amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice.”

„Autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează la 30 de zile de la data săvârşirii contravenţiei. Suspendarea încetează la data depunerii dovezii de achitare a amenzilor restante ” constituie o altă prevedere a propunerii legislative.

În expunerea de motive se arată că statisticile relevă o situaţie defavorabilă din punctul de vedere al încasării la buget a amenzilor contravenţionale provenind din amenzile de circulaţie şi, întrucât acestea reprezintă sume importante la bugetul de stat, neachitarea acestor obligaţii afectează considerabil bugetul local.

Weber evocă necesitatea unei politici legislative adecvate prin care trebuie generate măsuri pentru creşterea gradului de încasare a amenzilor, iar cetăţeanul trebuie să fie constrâns să achite amenda în termenul prevăzut de lege, prin sancţionarea atitudinii sale de neconformare faţă de norma juridică, suspendând exercitarea dreptului de a conduce.

El apreciază că propunerea legislativă va determina un comportament responsabil al conducătorilor auto, atât din punct de vedere al conduitei în trafic, cât şi din perspectiva achitării obligaţiilor ce decurg din încălcarea dispoziţiilor în vigoare.

„Nesancţionarea adecvată a conducătorilor auto care nu îşi respectă obligaţia de a achita amenda determină perpetuarea unui comportament neadecvat în trafic, întrucât contravenientul nu resimte constrângerile impuse de măsura coercitivă, considerând faptele sale ca fiind de natură normală, asupra sa nereflectându-se cu adevărat o penalizare”, se mai arată în expunerea de motive.

Citește și: